Ce spun visele despre sănătatea ta

Ce spun visele despre sănătatea ta

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Cu siguranță te-ai întrebat până acum de ce visezi. Dacă nu ai găsit încă un răspuns, află că visul este modalitatea prin care creierul încorporează amintiri, rezolvă probleme și te ajută să faci față anumitor emoții. 

Deși visarea este o funcție normală și benefică în ceea ce privește memoria și sănătatea mintală, acest proces mai poate indica și anumite probleme de sănătate la care ar trebui să fii mult mai atentă. De la coșmaruri până la frecvența viselor, poți să înveți multe lucruri în urma experiențelor tale nocturne.

femeie care doarme

Iată ce spun aceste tipuri de vise despre sănătatea ta!

Coșmar

Nu este nimic mai neplăcut pe lumea aceasta decât să te trezești dintr-un coșmar transpirată, cu inima bătându-ți nebunește în piept. Coșmarurile frecvente pot fi un semn că suferi de o boală de inimă. Bolile de inimă duc la scăderea nivelului de oxigen care ajunge în creier și tocmai acest lucru declanșează coșmarurile. O altă cauză posibilă a coșmarurilor este apneea. Aceste pauze de respirație din timpul somnului ne pot provoca coșmaruri îngrozitoare, în care ne sufocăm sau ne înecăm.

Vise frecvente

Majoritatea oamenilor au 4-6 vise în fiecare noapte, însă nu își aduc aminte de majoritatea dintre acestea. Ne amintim ce am visat doar atunci când ne trezim înainte ca procesul să se termine sau imediat după ce visul se încheie. Anxietatea și depresia pot fi cauze ale frecvenței cu care visăm. Alte cauze sunt puse pe seama temperaturii din cameră (prea frig sau prea cald) sau a antidepresivelor. Chiar și hormonii ne pot influența frecvența viselor.

Vis realist sau ciudat

Aceste tipuri de vise pot apărea din mai multe motive. Unul dintre ele poate fi faptul că suferim de o condiție medicală, inclusiv Parkinson. Nu trebuie să ne îngrozim, deoarece mai sunt și alte cauze posibile. Visele bizare mai pot indica și o infecție. Infecțiile ne fac să avem cele mai ciudate vise, care uneori pot părea foarte reale. De asemenea, alcoolul și antidepresivele pot declanșa vise lucide. Dacă ai des astfel de vise, consultă-te cu medicul pentru a-ți schimba tratamentul.

caine pe canapea

Vis care te trezește dimineața

Unele persoane se pot trezi înainte ca alarma să înceapă să sune. Totuși, dacă ne trezim din cauza unui vis, înseamnă că ne confruntăm cu anxietate și depresie. O altă cauză poate fi refluxul gastroesofagian, care apare de multe ori după ce consumăm carne grasă înainte să ne culcăm.

Vis în care ești atacată

Acest tip de vis poate indica o boală neurologică, precum Alzheimer sau Parkinson. La nivel psihologic, aceste vise pot indica un sentiment de pierdere a controlului asupra unor aspecte ale vieții tale. Chiar dacă acestea nu sunt prea plăcute, ne pot ajuta totuși să scăpăm de anumite frici.  

femei care danseaza in club

Vis erotic

Visele de natură sexuală pot indica un nivel ridicat de creativitate. Se pare că acestea sunt mai frecvente odată cu înaintarea în vârstă, deoarece avem mai mult timp la dispoziție pentru anumite activități și hobby-uri. Aceast fapt ne poate crește nivelul de creativitate, care se manifestă printr-un număr foarte mare de vise erotice.

Cum să eviți visele urâte

Nu toate visele pot indica o problemă de sănătate. Există anumiți factori care ne pot influența visele, precum mirosurile, sunetele sau filmele pe care le vedem înainte să ne culcăm. 

Cea mai bună soluție pentru a evita coșmarurile este să adoptăm un stil de viață sănătos, cu multă mișcare și o alimentație echilibrată. 

Articolul urmator
Ce să îi ceri lui Dumnezeu în fiecare dimineață, conform părintelui Vasile Ioana
Ce să îi ceri lui Dumnezeu în fiecare dimineață, conform părintelui Vasile Ioana
Ce spun visele tale despre tine?
Incepe quiz
Ce spun visele tale despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.