Cel mai inocent test din lume. Cât de pur este sufletul tău

Cel mai inocent test din lume. Cât de pur este sufletul tău

Violeta Ieremie

Nu primeşti în fiecare zi întrebarea aceasta. Însă niciodată nu e prea târziu să te gândeşti la acest subiect, deoarece îţi poate influenţa toată viaţa.

Atunci când ne referim la puritatea sufletului, e bine să avem în vedere faptul că este cuprinsă toată fiinţa în complexitatea ei, adică fizic, mental, spiritual.

În esenţă, puritate înseamnă moralitate, curăţenie, inocenţă.

Dacă ar fi să te gândeşti la tine, ce cuvânt te-ar descrie cel mai bine? Următorul test îţi poate da o imagine a nivelului de inocenţă pe care îl ai acum.

colaj caine, baietel, maimuta

Dacă animăluţul din imaginea A ţi-ar fura prânzul, cum te-ai simţi?

a) ştii exact care este jocul lui

b) şi el trebuie să mănânce

c) este doar un animal drăguţ

Cum îl percepi pe băieţelul din imaginea B?

a) inocent

b) obez

c) adorabil

Maimuţa din imaginea C se uită la tine cu ochi inocenţi?

a) da

b) nu

c) poate

Dacă ai ales majoritatea A, eşti o persoană altruistă, cu simţul umorului şi îţi place să trăieşti la maximum viaţa. Crezi în oameni şi îţi place să fii corectă în orice situaţie. Înţelegi uşor mesajul printre cuvinte şi ai empatie pentru oameni.

Dacă ai ales majoritatea B, eşti realistă, vezi dincolo de aparenţe şi nu ai încredere în cei din jur. Deşi pari o persoană reticentă, în adâncul sufletului tău ştii că în cele din urmă binele învinge. Principiile după care te ghidezi sunt sănătoase şi încă mai crezi că oamenii se schimbă.

Dacă ai ales majoritatea C, ai atins un nivel de înţelepciune ridicat şi începi să înţelegi lumea şi din alte puncte de vedere. Sufletul tău a trecut prin multe experienţe şi nu te laşi uşor impresionată.

Articolul urmator
A început Postul Paștelui 2024, perioada care te poate ajuta să îți cureți trupul și sufletul, stând departe de tentații
A început Postul Paștelui 2024, perioada care te poate ajuta să îți cureți trupul și sufletul, stând departe de tentații
Cât de puternic este sufletul tău?
Incepe quiz
Cât de puternic este sufletul tău?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.