Cele mai frumoase traditii de Craciun internationale

Cele mai frumoase traditii de Craciun internationale

Redactor Alexa Galgau

Craciunul este, intr-adevar, sarbatoarea cu ocazia careia cu totii incercam sa fim mai buni si sa le aducem bucurie in suflet celor dragi. Oricine considera ca omenirea este o cauza pierduta ar trebui sa se uite in jur de Craciun si sa vada cat de frumosi si buni pot fi oamenii cand primesc si ofera iubire.

Exista, in jurul lumii, cateva traditii de Craciun romantice si tare frumoase, care iti pot reda increderea in omenire. Te invitam sa descoperi doar cateva dintre ele!

Traditii de Craciun din jurul lumii

Venirea Mosului nu este singura traditie de Craciun, ci exista o multime de obiceiuri interesante in lume, despre care merita sa stii cate ceva!

Austria: pe 4 decembrie, in fiecare an, o singura ramurica de cires este pusa intr-un pahar cu apa. Daca infloreste inainte de Ajunul Craciunului, atunci este foarte posibil sa urmeze o casatorie in familia raspectiva. 

Portugalia: in timpul festinului traditional din dimineata de Craciun, Casada, se pune cate un scaun suplimentar la masa pentru ca spiritele celor decedati sa se alature. Aceasta este o traditie destul de raspandita in lume, nefiind specifica doar Portugaliei. 

Belarus: in dimineata de Craciun, este pus porumb la picioarele fetelor nemaritate, inainte de a lasa liberi cocosii. Cea de la picioarele careia ciuguleste cocosul porumb este urmatoarea care se va casatori.

Anglia: una dintre cele mai frumoase traditii, pe care si romanii au preluat-o, este cea in care cuplurile se saruta sub ramurele de vasc. Vascul este un vechi simbol al fertilitatii si se considera ca aduce noroc in dragoste sa iti saruti persoana iubita sub el. 

Suedia: in mod traditional, se pune o migdala intreaga in budinca de orez, iar acela care o gaseste in castronul lui este cel care se va casatori in anul care urmeaza.

Cehia: femeile singure isi testeaza sansele la casatorie in perioada sarbatorilor de iarna, prin aruncarea unui pantof peste umar. Daca varful acestuia este indreptat spre usa, tanara isi poate face deja planuri de nunta!

Venezuela: familiile isi petrec diminetile din saptamana de dinainte de Craciun patinand catre slujba Misa de Aguinaldo. Cu aceasta ocazie, sunt inchise chiar si o serie de artere intens circulate de masini, pentru a evita accidentarile. 

Groenlanda: aceasta traditie de Craciun internationala s-ar putea sa iti placa cel mai mult! Se pare ca in aceasta regiune, Ajunul Craciunului este dedicat in totalitate femeii, in sensul ca barbatul este cel care ii indeplineste orice dorinta si nevoie. Femeia nu are voie sa ridice un deget in acea zi. Ce bine ar fi daca ar fi asa rasfatata si in restul anului, nu?

Japonia: in Tara Soarelui-Rasare, traditia de Craciun, la fel ca si cea de Valentine's Day, nu este tocmai cea mai romantica si probabil ca nu ar surade multor vestici - oamenii se duc la KFC. Celebrul fast-food se aglomereaza in asemenea hal in acea perioada incat nici nu se pune problema sa mananci acolo fara rezervare!

Polonia: in timpul cinei din Ajunul Craciunului sunt plasate sub fata de masa cateva paie, care simbolizeaza nasterea lui Iisus in iesle. La sfarsitul mesei, fiecare invitat alege la intamplare cate un pai de sub fata de masa. Daca este verde, inseamna ca se va casatori, iar daca este galben, inseamna ca va ramane singur in anul ce urmeaza. 

Catalonia: cu cateva zile inainte de Craciun, o buturuga este transformata intr-un personaj simpatic de Craciun, care este "hranit" cu diverse dulciuri. In Ajunul Craciunului, copiii vin si bat personajul respectiv cu niste bete, pentru ca acesta sa...dea afara dulciurile. 

SUA: multi braduti sunt impodobiti nu doar cu globuri, ci si cu castraveti murati. Se crede ca traditia a pornit din perioada Razboiului Civil, cand un soldat infometat i-a cerut celui care il pazea un castravete murat. Dupa ce l-a primit si l-a mancat, a fost convins ca aceasta dovada de generozitate i-a salvat viata. 

Traditiile de Craciun si de sarbatori, in general, ne fac si mai frumoase aceste zile frumoase, asa ca este foarte important sa nu le uitam, ci sa le perpetuam an de an!

Articolul urmator
Rugăciunea tămăduitoare care îți protejează familia de boală și de necaz. Rostită în ziua de Crăciun face minuni
Rugăciunea tămăduitoare care îți protejează familia de boală și de necaz. Rostită în ziua de Crăciun face minuni
Cat de multe stii despre Craciun?
Incepe quiz
Cat de multe stii despre Craciun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0.5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.