Cele mai populare afaceri de familie

Cele mai populare afaceri de familie

Diana Solomon

Afacerile de familie sunt similare cu organizatiile comerciale in care luarea deciziilor este influentata de diferiti membri ai familiei, care au o functie de conducere sau care detin actiuni in cadrul firmei respective.

De asemenea, afacerile de familie sunt cel mai vechi si popular model de organizatie economica. Majoritatea businessurilor din intreaga lume, fie ca este vorba despre magazine mici sau despre multinationale, pot fi considerate afaceri de familie. In plus, un studiu Forbes facut in randul celor mai bogati 400 de oameni din Statele Unite a aratat ca 44% dintre persoanele care aparusera in top erau fie membri, fie asociati intr-o afacere de familie.

Daca esti curioasa sa pornesti o astfel de afacere de familie, iata cateva exemple de suces la ora actuala! 

Cele mai populare afaceri de familie

Nike

Putine persoane cunosc faptul ca Nike este o afacere de familie detinuta de Phill Knight. Acesta a fost imaginea iconicului brand inca de la infiintare, mai exact, din 1964. In prezent, co-fondatorul a anuntat public ca in 2016 fiul sau, Travis Knight, va ocupa un loc in echipa de conducere a cunoscutei companii.

Volkswagen

Foarte multi membri ai familiei Piech-Porsche detin majoritatea actiunilor Volkswagen din compania Porche Automobile Holding. Cei din familia Piech-Porsche sunt descendenti ai fondatorului Porsche, Ferdinand Porsche. Acesta a fost un membru al Partidului Nazist si a realizat designul primului Wolkswagen pentru controversatul Adolf Hitler.
In momentul de fata, cel putin cinci membri ai familiei au o pozitie de conducere in cadrul companiei Volkswagen, care include atat Porsche, cat si Audi si Bentley.

Samsung Electronics

Nu doar Statele Unite sau Germania au exemple pozitive de afaceri de familie populare. Samsung Electronics, cu sediul principal in Coreea de Sud, are un capital de 174 de miliarde de dolari. Lee Kun-Hee este cel care a ajutat compania tatalui sau sa devina un conglomerat global. De altfel, el este presedintele acestei afaceri de familie, in timp ce fiul sau, Jay Y. Lee, este vice-presedinte. Totodata, ficele sale, Boo-Jin si Seo-Hyun, sunt directori executivi in celebra companie Samsung.

Oracle

Oracle este o companie din Statele Unite care activeaza in industria informatiei tehnologice. Capitalul acesteia este de 192 de miliarde de dolari, iar afacerea apartine familiei Ellison. Larry Ellison este directorul companiei de software, care l-a ajutat sa devina al treilea cel mai bogat american. De asemenea, copiii sai, Mesan si David, detin la randul lor actiuni importante in firma, insa specialistii se arata sceptici in ceea ce priveste dorinta acestora de a activa in companie, pentru ca amandoi sunt producatori de film si nu au aratat un interes deosebit pentru Oracle.

Facebook

Facebook nu este doar printre cele mai populare retele de socializare, ci si una dintre cele mai cunoscute afaceri de familie. Fondatorul, simpaticul Mark Zuckerberg, si-a integrat familia in imperiul Facebook, din care detine acum doar o treime. Sora sa mai mare, Randi, a fost directorul de marketing al companiei pana a renuntat la aceasta pozitie si a deschis propria afacere. Fun fact: Mark i-a daruit tatalui sau doua milioane de actiuni la Facebook pentru a-i multumi pentru sustinerea financiara din perioada in care punea bazele companiei.

Roche

Una dintre cele mai importante afaceri de familie are ca punct de interes sectorul medical si a fost infiintata in Elvetia. Fritz Hoffmann-La Roche a fondat un business care producea sirop de tuse, iar astazi a ajuns sa fie implicat in cercetarea si producerea unora dintre cele mai bune medicamente pentru cancer din intreaga lume. Potrivit Bloomberg, mostenitorii acestuia inca au putere de decizie si detin peste jumatate din actiunile firmei. Familia Hoffmann-Oeri are in „portofoliu” cel putin opt miliardari, printre care Dr. Andreas Oeri si Andre Hoffmann, ambii facand parte din boardul de conducere al companiei farmaceutice.

SoftBank

Cu sediul in Japonia si cu un capital de 72 de miliarde de dolari, SoftBank este o afacere de familie din domeniul serviciilor de telecomunicatii, foarte populara in randul specialistilor in economie si al oamenilor obisnuiti. Masayoshi Son, CEO si fondator al companiei, este al doilea cel mai bogat om al Japoniei, datorita afacerii pe care a inceput-o in 1981. In prezent, Son a declarat ca pregateste un succesor pentru pozitia de CEO.

Asadar, dupa cum ai putut observa, cele mai populare afaceri de familie au inregistat un capital de ordinul miliardelor, iar fondatorii sau mostenitorii acestora fac parte din elita societatii.

Tu ce alte afaceri de familie de succes mai cunosti?

Articolul urmator
Seriale spaniole: cele mai bune titluri pe care să le vezi
Seriale spaniole: cele mai bune titluri pe care să le vezi
Ce fel de de familie vei forma?
Incepe quiz
Ce fel de de familie vei forma?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.