Ce-i drept e drept: trebuie să recunoaștem că limba română nu e tocmai ușoară. Dar de aici până la a admite sumedenia de greșeli gramaticale care o sufocă în ultimul timp... e un pas foarte mare.
Explicația lingviștilor cum că româna este o limbă cu multe forme flexionare ale cuvintelor ar putea fi o scuză pentru o parte dintre greșelile de exprimare – pentru cele mai complexe, unde confuziile sunt de așteptat. Greșelile pe care le întâlnim cel mai frecvent în limba română (vorbită și scrisă, deopotrivă) sunt greșeli elementare, asupra cărora specialiștii nu mai prididesc să atragă atenția și care, cu puțină bunăvoință din partea celor care le fac, mai ales a celor de la care chiar se pretinde aceasta (ziariști, avocați, politicieni, de exemplu), ar putea fi evitate.
De pildă, folosirea virgulei între subiect și predicat. Este greșeala cel mai greu de înțeles. Aceasta, pentru că e vorba despre o regulă gramaticală învățată în clasele primare și asupra căreia se tot insistă de-a lungul anilor de școală. Și totuși, unii nu reușesc deloc să se dezbare de acest obicei nici după 12 ani de școală, plus alți trei-șase ani de facultate. „Cine știe, câștigă!” sau „Cine se scoală de dimineață, departe ajunge” - le-am putea numi exemple clasice ale acestui gen de greșeli. Cele mai simple, firește. Când frazele devin stufoase, nici că mai urmărește cineva incorecta plasare a virgulei între subiect și predicat.
Aplicarea regulilor privitoare la utilizarea virgulei oferă și alte surprize neplăcute: nu de puține ori, virgula lipsește acolo unde ar fi fost obligatorie și apare acolo unde nu îi este locul. Astfel, iată două situații clare în care virgula este obligatorie: substantivele în vocativ și apozițiile (cuvinte incidente).
Exemple:
- vocativ: „România, trezește-te!”, „Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”
- apoziții: „Domnișoara de onoare, Valeria, e logodită”, „Crede-mă, te rog, că nu ai dreptate”, „Din păcate, situația s-a înrăutățit”, „S-a hotărât să vină cu noi, în cele din urmă”, „Carolina, 24 de ani, a câștigat concursul”.
Virgula marchează și predicatul eliptic (care lipseşte din propoziţie): „Am sunat la ușă şi tu, nimic”, „Eu sunt mama și tu, copilul”, „Cândva aveai mulți prieteni, iar azi, niciunul”, „Ea învață limba engleză, tu, germana”.
Există și situații în care, din cauza virgulei prost plasate sau absente, înțelesul se schimbă total, uneori cu efecte amuzante - precum în „Hai să mâncăm copii!”, în loc de „Hai să mâncăm, copii!”, sau „Facem haine din piele de bărbați”, în loc de „Facem haine din piele, de bărbați” -, alteori schimbând înțelesul: „Nu te voi chema eu!”, în loc de „Nu, te voi chema eu!”.
O altă situație des întâlnită și des dezbătută, fără succes, este aparenta grijă pentru evitarea unei cacofonii, care a dus la crearea formulei „ca şi”, despre care Radu Paraschivescu spune, pe bună dreptate, că „e o ţopenie lexicală şi nimic mai mult”. Și nu doar că o cacofonie poate fi evitată ușor printr-o altă formulare a ideii, dar „ca și” a ajuns să fie folosită și în situații în care nu există nicio cacofonie, doar pentru că pare mai... elegantă (!?!).
Iată doar câteva exemple banale: „Ca și colegă, aș vrea să-ți dau un sfat” ar fi putut fi formulat „În calitate de colegă, aș vrea să-ți dau un sfat”; sau „Ca și compoziție, este o reușită” poate deveni „Din punct de vedere compozițional, este o reușită”. Iar exprimări de genul „ca și mentor”, „ca și viziune”, „ca și adversar”, „ca și spectacol”, lipsite de „și”, n-ar deveni nicidecum cacofonie.
Și totuși, există cazuri când „ca şi” se folosește corect. „Ca şi bunica, mama gătește foarte bine” sau „Fetele, ca şi băieții, au ales să joace fotbal”, situație în care „ca şi” poate fi înlocuit cu „la fel ca”: „La fel ca bunica, mama gătește foarte bine”, „Fetele, la fel ca băieții, au ales să joace fotbal”.
O „modă” tot mai prezentă în ultima vreme, mai ales în vorbirea tinerilor, este folosirea greșită a verbelor „a face” și „a zice” la imperativ negativ, persoana a II-a, singular. Ei spun: „nu fă lucrurile care te deranjează”, „nu-ți fă griji”, „nu-mi zi că nu știi”, în loc de „nu face lucrurile care te deranjează”, „nu-ți face griji”, „nu-mi zice că nu știi”. Regulă: imperativul negativ se formează din particula „nu” + infinitivul verbului.
Alte verbe au parte și ele de frecvente utilizări greșite. Astfel, folosirea lui „a place” în loc de „a plăcea” este deja un exemplu clasic. Corect este „a plăcea”. Și totuși auzim „mi-ar place”, deși greșeala aceasta a fost semnalată de nenumărate ori. Și regula nu e greu de reținut: condiţionalul optativ se construieşte cu ajutorul infinitivului, deci corect este „mi-ar plăcea”. Iar aceeași regulă trebuie să o aplicăm și altor verbe de conjugarea a II-a, respectiv, verbelor care se termină în „ea”, precum: „a părea”, „a tăcea”, „a ședea”. La verbul „a tăcea" problema este că unii consideră greșit „a tace” forma infinitivului şi de aici apare la imperativ „taceţi odată”, în loc de „tăceţi odată”.
Un alt verb care furnizează una dintre cel mai des întâlnite greşeli de exprimare este „a trebui”. Acest verb, când este impersonal, la indicativ prezent are o singură formă pentru toate persoanele - forma pentru persoana a III-a singular: „trebuie, trebuia, a trebuit, va trebui, să trebuiască etc. De exemplu: „Eu trebuie să te văd neapărat”, „Ei trebuie să sosească din clipă în clipă”, „Voi trebuie să știți bine asta”. De cele mai multe ori auzim formulări greșite de genul: „trebuiesc”, „trebuieşte”, „să trebuie”, „Îi trebuiesc o mie de ani să se pregătească”, „Nu-mi trebuiește mie mila lor”, „Nu vreau să-mi trebuie nimic de la voi”. Când nu este impersonal, „a trebui” are forme şi pentru persoana a III-a plural: „Hainele de gală îmi trebuiau în seara aceea”, „Îți trebuiau mulți bani pentru cadou”.
Cine nu a văzut măcar o dată reclama care corectează zicerea greșită „Dai decât un strat” cu „Dai doar un strat” și enunță și regula gramaticală aplicată: „Conform normelor în vigoare, decât se folosește numai în construcții negative”? Și, firește, „doar” se foloseşte în enunţurile afirmative. Bine ar fi ca toată lumea s-o țină minte și s-o folosească!
Exemple de utilizare:
- corectă: „Nu te iubesc decât pe tine” și „Te iubesc doar pe tine”; „Nu mai aveți decât un an de așteptat” și „Mai aveți doar un an de așteptat”;
- incorectă: „Iubirea lor a durat decât o vară” (corect ar fi fost „Iubirea lor a durat doar o vară” sau „Iubirea lor nu a durat decât o vară”); „I-a plăcut decât să călătorească” (corect este „I-a plăcut doar să călătorească” sau „Nu i-a plăcut decât să călătorească”).
De precizat totuși că există situații în care folosirea lui „decât” în enunţuri cu subînţeles negativ este corectă, caz în care „decât” poate fi înlocuit cu „în loc să” și este plasat la începutul enunţului. Exemplu: „Decât să te aștept degeaba, mai bine plec” (cu sensul de „Nu te aștept, ci plec”) , „Mai bine taci, decât să spui prostii” (cu sensul de „Taci, nu mai spune prostii”).
O altă categorie de erori gramaticale frecvente o oferă utilizarea greșită a literei „i”: sunt fie prea mulți de „i” - „a fii” (în loc de „a fi”), „ochii albaștrii” (în loc de „ochii albaștri”), „mulți membrii” (corect e „mulți membri”), „oameni simplii” („oameni simpli”) -, fie prea puțini de „i”: de la atât de des criticatele și încă atât de des uzitatele forme „copii” (în loc de „copiii”), „să ști” (în loc de „să știi”), „să fi” („să fii”), la „ștință” și „conștință” (în loc de „știință”, „conștiință”). Ca să nu mai vorbim despre cazurile în care articolul hotărât aduce un al treilea „i”: „fiii”, „propriii”, „zglobiii”, „chiulangiii”, „pomanagiii”, „macaragiii”. Acestea rareori au forma corectă. Și totuși, e simplu - substantivele masculine și adjectivele terminate în „iu” + articolul hotărât au trei de „i”.
Enumerarea greșelilor din limba română ar putea continua mult și bine. Ne oprim însă aici, la aceste câteva dintre cele mai frecvente și mai ușor de îndreptat dintre ele, pe care, cu puțină atenție, oricine le-ar putea evita.
Urmareste-ne pe Google News
