Cum ne schimbă ploaia de stele viaţa

Cum ne schimbă ploaia de stele viaţa

Eugenia Dinescu, redactor

Lunile iulie şi august ne oferă, în fiecare an, un adevărat spectacol astral: Perseidele. Ploaia de meteori va atinge apogeul pe 12 august, între orele 15.00-18.30. Întrucât în România va fi zi în acest interval orar, cel mai bun moment pentru a observa ploaia de stele pe teritoriul ţării noastre îl reprezintă noptea dintre 12-13 august, când va putea fi observată panta descendentă a maximului marcat de Perseide.

În fiecare an, între 17 iulie şi 24 august, Perseidele se formează din resturile cometei Swift-Tuttle.  În această perioadă, Pământul se intersectează cu orbita cometei, ceea ce determină intrarea unor fragmente din corpul ceresc în atmosfera Terrei, unde forţa de frecare cu aerul oferă un spectacol magic: o ploaie de stele memorabilă, ce poate fi observată şi cu ochiul liber.

Pentru a prinde cele mai multe stele căzătoare, alege un loc de observaţie în câmp deschis, departe de sursele de lumină, preferabil la o altitudine cât mai mare. Cei mai norocoşi pot prinde între 60-100 de stele într-o singură oră de observaţie anul acesta! În timp ce scrutezi din priviri bolta cerească, gândeşte-te un moment la Perseu, eroul din mitologia greacă ce dă numele din constelaţie din care provin Perseidele. Încă din Antichitate, stelele căzătoare au fost considerate un dar al zeilor, un simbol menit să aducă iluminare de sus.

Dacă viaţa ta este marcată momentan de o stare de confuzie şi neclaritate, o ploaie de stele îţi poate oferi imboldul de care ai nevoie. Se spune că lumina Perseidelor îţi poate lumina calea, oferindu-ţi o nouă direcţie în momentul în care ai cea mai mare nevoie de acest lucru. Acordă-ţi un moment de reflecţie în timp ce prinzi stele căzătoare: ce schimbări ţi-ai dori să se întâmple în viaţa ta pentru a fi mai fericită? Poate că acest eveniment astronomic este imboldul de care ai nevoie pentru a capăta o perspectivă mai bună asupra situaţiei în care te regăseşti!

Dacă până acum te-ai străduit să iei o decizie în ceea ce priveşte traiectoria carierei tale sau viitorul relaţiei de cuplu, inspiraţia şi intuiţia pot fi potenţate de ploaia de stele! Posibilitatea de a-ţi transforma viaţa în moduri pe care nici nu bănuieşti că ar fi posibile momentan creşte în această perioadă, aşa că profită de atmosfera contemplativă din timpul vânătorii de Perseide pentru a demara schimbările pe care ţi le doreşti.

Este timpul să porţi conversaţiile pe care le-ai amânat sau să îţi cauţi inspiraţia, poate în locuri nebănuite: o carte îţi poate oferi claritatea în gândire de care ai nevoie pentru a găsi o soluţie inovatoare la o problemă presantă. Tot ce trebuie să faci este să ridici privirea spre cer în noaptea dintre 12-13 august şi să laşi Perseidele să îţi aducă o revelaţie!

Articolul urmator
Ce animal spiritual îți ghidează pașii în viață, în funcție de data nașterii
Ce animal spiritual îți ghidează pașii în viață, în funcție de data nașterii
Ce ar schimba iubitul tau la tine?
Incepe quiz
Ce ar schimba iubitul tau la tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (15)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.