Cum să cucerești pe toată lumea: ai nevoie doar de aceste cuvinte

Cum să cucerești pe toată lumea: ai nevoie doar de aceste cuvinte

Redactor Alexa Galgau

Prima impresie chiar contează, din păcate sau din fericire! Pentru mulți dintre noi, care suferim de timiditate sau pur și simplu nu ne este ușor să vorbim cu persoane noi, prima impresie pe care o facem poate să nu fie chiar una foarte bună, din cauză că nu știm să ne alegem cuvintele potrivite. Însă nu trebuie să te resemnezi, pentru că poți lucra puțin cu tine pentru a-ți îmbunătăți anumite calități și a-ți face prieteni mult mai ușor. 

Descoperă cum să cucerești pe toată lumea cu ajutorul câtorva cuvinte potrivite!

Cum să cucerești pe toată lumea

Expresia „Vorba dulce mult aduce” este cât se poate de adevărată! Chiar dacă nu ești genul de persoană căreia să îi pese prea mult de părerile celorlalți, îți garantăm că vei avea numai de câștigat dacă lucrezi puțin la felul în care te adresezi străinilor. În plus, o doamnă adevărată trebuie să aibă un vocabular pe măsură, așa că nu neglija acest aspect!

Iată care sunt cuvintele cu care vei face o impresie mult mai bună de acum încolo:

  • „Doamnă” și „Domnule”: regulile de politețe spun că, atunci când cunoști o persoană nouă, trebuie să folosești pronumele personale de politețe. Desigur, nu o să îi spui unui copil astfel, dar dacă ai de-a face cu o persoană de a cărei vârstă nu ești sigură și care nu îți spune de la început să o tutuiești, este indicat să vorbești formal, ceea ce nu înseamnă să ai și un ton rece. Chiar dacă în ziua de azi pare a fi o măsură desuetă, este mai bine decât să riști să fii nepoliticoasă.

  • „Mulțumesc” și „Cu plăcere”: aceste două cuvinte nu trebuie să îți lipsească din vocabular, indiferent cu cine vorbești. Încearcă să nu le înlocuiești cu formulele „Merci” sau „Nicio problemă”, ci să le folosești pur și simplu așa cum sunt - plăcute urechii (și cam rar auzite!).

  • „Cu ce te pot ajuta?”: din păcate, nu prea auzi această sintagmă decât în magazine, când vânzătorul vrea să te îmbie să cumperi ceva. Din partea altor altor persoane este, într-adevăr, o raritate! Sunt multe situații în care cunoaștem oameni noi atunci când au nevoie de puțin ajutor, iar aceste vorbe au un efect mai puternic decât îți poți imagina, pentru că arată disponibilitatea ta și dorința de a face ceva pentru o persoană pe care nici măcar nu o cunoști bine.

  • „Cred în abilitățile tale” sau „Cred în tine”: indiferent de relația pe care o ai cu interlocutorul, este imposibil să nu câștigi câteva bile albe dacă îți exprimi admirația în acest fel, fără a cădea în capcana flatării, pe care nu toată lumea o apreciază (ba chiar pe unii îi dezgustă). Toți avem nevoie să auzim că oamenii din jurul nostru cred în noi, dar, din păcate, aceste vorbe sunt foarte rar rostite, chiar și de către persoanele cele mai apropiate. Nu te sfii să le spui celorlalți că tu crezi în ei. Le vei da putere și vei întări și relațiile cu ei!

  • „Sunt recunoscătoare pentru...”: uneori, un simplu „mulțumesc” nu este suficient sau nu ar trebui să fie! Există situații în care a arăta că apreciezi cu adevărat ceea ce a făcut cineva pentru tine este una dintre cele mai simple căi de a ajunge la inima acelei persoane. Spune din toată inima lucrurile bune pe care le gândești și nu le ține doar pentru tine, pentru că viața e prea scurtă ca să te abții de la a te exprima liber.

  • „Iartă-mă”: iată cele mai grele cuvinte din istoria omenirii, mai ales pentru bărbați, care adesea par incapabili să le rostească! Este foarte greu să admiți că ai greșit și a spune aceste cuvinte este un fel de „înfrângere”, dar numai dacă pentru tine relațiile cu ceilalți sunt mereu caracterizate de un fel de competiție. Altfel, dacă accepți că ești doar om și că greșești, aceste vorbe te vor aduce mai aproape de cei din jur și vor arăta că ești o persoană înțeleaptă.

  • „Ce bine îți stă cu...”: un compliment sincer va crea întotdeauna o impresie bună. Dacă nu știi cum să îi cucerești pe cei din jur, nu te sfii să spui ceva frumos despre ei. Din nou, fără a flata, pentru că e posibil să pari falsă. Fiecare persoană are atuuri, iar tu trebuie doar să le observi și să le punctezi. O persoană care se simte bine în pielea ei va fi mult mai drăguță și cu cei din jur!

Dacă până acum nu ai știut exact cum să cucerești oamenii din jur, nu uita că una dintre cele mai simple metode este să îți alegi cuvintele potrivite, care exprimă bunătate și disponibilitate!

Află și cum să te comporți ca o doamnă într-un conflict și cum să fii o doamnă la birou!

Articolul urmator
Rugăciunea de 13 cuvinte către îngerul păzitor. Rostește-o zilnic și va aduce minuni în viața ta
Rugăciunea de 13 cuvinte către îngerul păzitor. Rostește-o zilnic și va aduce minuni în viața ta
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!
Incepe quiz
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.