Gamerii de la Hollywood: iata care sunt jocurile video preferate de vedete!

Gamerii de la Hollywood: iata care sunt jocurile video preferate de vedete!

Redactor Alexa Galgau

Nu mai este o noutate faptul ca industria jocurilor video a devenit masiva si se afla intr-o continua crestere. Numai daca te gandesti ca o simpla reclama pentru un joc a fost regizata de Guy Ritchie si il are in rol principal pe Robert Downey, Jr., iti poti da seama de expansiunea lumilor virtuale si de statutul tot mai important pe care il capata pe piata.

Hollywood-ul si lumea gamingului au inceput sa se intersecteze tot mai mult, iar o multime de actori recunosc ca isi petrec timpul liber jucandu-se pe calculator sau console. Descopera si tu care sunt jocurile preferate de vedete si care sunt gamerii cei mai inraiti din lumea starurilor!

Ce jocuri prefera vedetele de la Hollywood

Cine nu a auzit de Mila Kunis? Superba actrita de origine ucraineana, actuala iubita a lui Ashton Kutcher, a crescut tot mai mult in popularitate in ultimii ani, in special dupa rolul din Black Swan. Nu te-ai fi asteptat niciodata ca aceasta vedeta sa fie dependenta de World of Warcraft, unul dintre cele mai cunoscute jocuri online din lume, nu? Ea a recunoscut ca obisnuia sa petreaca si cate o zi intreaga jucandu-se, in special in perioada cand era cuplata cu Macaulay Culkin. Pentru ca jocul incepuse sa ii acapareze viata, ea a renuntat si acum se mai distreaza din cand in cand cu Call of Duty.

Starul din James Bond, Daniel Craig, nu este nici el strain de placerile gamingului, declarandu-se un mare fan al jocurilor Halo si Guitar Hero, intr-o asemenea masura, incat avea chiar discutii cu fosta lui prietena. Aceasta se plangea de fiecare data cand il vedea ca se joaca pe consola, astfel incat actorul s-a vazut nevoit sa isi urmeze pasiunea doar cand aceasta pleca de acasa. Daniel Craig este in prezent casatorit cu actrita Rachel Weisz si nu se stie nimic despre efectul gamingului asupra relatiei lor.

Unul dintre cei mai mari gameri de la Hollywood este nimeni altul decat Vin Diesel, care nu face un secret din aceasta pasiune a sa. Printre jocurile preferate ale acestei vedete, pe primul loc de afla World of Warcraft. De curand a facut public un videoclip in care el si un prieten (care a sugerat ca ar fi fost Paul Walker, actorul care a murit intr-un tragic accident de masina) isi consumau timpul liber cu acest joc. Pasiunea lui Diesel pentru jocurile video este atat de mare, incat nu a putut sa se rezume doar la a le juca, ci si-a deschis propria firma (Tigon Studio) care produce jocuri.

Una dintre cele mai sexy femei din lume, Megan Fox, recunoaste fara rezerve ca are o dependenta fata de jocul Halo. Ea se joaca atat offline, cat si online, pe Xbox Live. Desigur, nu si-a dezvaluit numele de jucator in presa si a marturisit ca i se intampla ca altii sa se amuze pe seama ei, nestiind ca cea pe care o iau peste picior este superba actrita din Transformers, dupa care probabil toti au oftat la un moment dat. Jocul ei preferat este insa Mortal Kombat, fata de care are un atasament din copilarie.

Jenny McCarthy si-a inceput cariera prin intermediul revistei Playboy, cand a fost playmate-ul anului 1993. Gazda emisiunii The View de pe ABC TV si-a inceput viata de gamerita la varsta de 8 ani, cu Pac-Man, cand a primit prima ei consola (Atari), ca premiu pentru ca s-a lasat vaccinata. Ea a marturisit ca atunci cand era casatorita cu John Asher, cei doi obisnuiau sa se joace in mod regulat si a declarat chiar ca aceasta activitate le-a salvat casnicia in acel moment, desi pana la urma tot au divortat. Cand era intr-o relatie cu Jim Carrey, se jucau impreuna pe consola Wii.

Alte vedete care isi petrec timpul liber bucurandu-se de jocuri video sunt: Nicole Gale Anderson (care adora Minecraft), Zac Efron (care aproape s-a despartit de iubita sa din cauza ca se juca in continuu Halo 3), Snoop Dog (pasionat de Halo) sau Will Arnett. Acesta are chiar un grup de prieteni celebri cu care se joaca, precum Jerry O'Connell, Jason Sudeikis si Justin Theroux.

Asadar, jocurile preferate de vedete sunt World of Warcraft, Call of Duty si Halo. Daca ne vine mai usor sa credem ca celebritati precum Vin Diesel sau Daniel Craig ar putea avea astfel de hobby-uri, cu siguranta putina lume si le-ar fi inchipuit pe niste femei precum Mila Kunis sau Megan Fox petrecand ore in sir intr-un joc online!

Daca ti s-a deschis apetitul pentru jocurile video, afla de aici si care sunt cele care pot fi jucate in cuplu, dar si care sunt cele mai tari jocuri PC pentru femei!

Sursa foto: therichest.com

Articolul urmator
Părintele Vasile Ioana îi critică pe credincioșii care vin la biserică să ceară noroc în viață. „Sunt unii care cred dau acatistul, gata, le merge bine”
Părintele Vasile Ioana îi critică pe credincioșii care vin la biserică să ceară noroc în viață. „Sunt unii care cred dau acatistul, gata, le merge bine”
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate
Incepe quiz
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.