Colectii noi, trenduri - cum ramane cu cei pentru care ultimele colectii se afiseaza in tomberoane, canale si la colt de strada? O sedinta foto controversata de moda i-a avut ca modele chiar pe oamenii strazii din Bucuresti. Fotografiile au fost realizate de Ollie Gang Shop, magazin reprezentativ de cultura urbana si streetwear, cu scopul de a starni interes pentru proiectul umanitar The Street Store, primul magazin gratuit pentru persoanele fara adapost.
In Romania exista peste 15.000 de persoane adulte fara adapost, dintre care mai mult de 5.000 traiesc in Bucuresti. Pentru ei dedicam The Street Store, cel mai interesant eveniment umanitar al strazii, infiintat pe strada si intretinut de oameni.
Evenimentul va avea loc in data de 3 octombrie in Bucuresti, pe strada Schitu Magureanu, chiar pe trotuarul Parcului Cismigiu. Oricine poate contribui cu haine, incaltaminte si accesorii, iar persoanele fara adapost pot sa aleaga ceea ce au nevoie.
Sedinta foto disponibila aici face parte dintr-o campanie pentru The Street Store. Fotografiile cu persoane fara adapost, postate initial pe Facebook au strans deja peste 1.100 de interactiuni, printre care si share-uri de la artisti romani precum Lora, si binecunoscuti bloggeri romani.
Scopul fotografiilor este sa atraga atentia asupra problemelor cu care persoanele fara adapost se confrunta in special inainte de inceperea sezonului rece. Vrem sa incurajam cat mai multi oameni sa doneze hainele si pantofii care si-au terminat viata in garderoba, dar care ar putea fi de mare ajutor celor fara adapost.
La Street Store, persoanele fara adapost au parte de o experienta de cumparaturi completa si prietenoasa, avand sansa de a-si alege si chiar de a refuza ceea ce nu li se potriveste.
Asociatiile Homeless, Samu Social, FREE si Asociatia Umanista Romana se vor asigura ca apelul catre persoanele fara adapost se va face auzit.
The Street Store a luat nastere in Africa de Sud si a fost preluat apoi in toata lumea.
Ne propunem sa fie mai mult decat o actiune de donare de imbracaminte. Scopul este de a le oferi oamenilor fara posibilitati financiare aceleasi drepturi ca celor ce pot plati pentru hainele pe care si le doresc.
Credit foto: Andrei Nemirschi