Pui de român în Marea Britanie: viața mea în pandemie, departe de casă, familie și prieteni

Pui de român în Marea Britanie: viața mea în pandemie, departe de casă, familie și prieteni

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Pentru mulți dintre noi faptul că am intrat în ultima lună a lui 2020 reprezintă o șansă de a privi retrospectiv. Și ce mai an, am putea spune! În contextul pandemiei globale de coronavirus am avut sentimente nemaîntâlnite până acum, de panică, frică și de multe ori frustrare. Toate în timp ce o singură întrebare îmi apărea obsesiv în minte: "Când se va termina?" Când ne vom întoarce la "normal"? Și chiar poate cineva să definească normalitatea?

Cred cu tărie că fiecare a avut o experiență diferită în ultimele luni și că dacă mai mulți s-ar fi născut cu talentul condeiului am fi asistat la o vânzare în masă de bestseller-uri bazate pe fapte reale. Acum a venit timpul să îți spun povestea mea și să îți arăt ce a însemnat pentru mine mutarea din România în Marea Britanie și, mai important decât toate, cum m-a afectat schimbarea de sistem.

Acolo și aici

M-am născut în România și acolo mi-am trăit 26 de ani din viață. Am decis să mă mut în Manchester chiar în vâlvoiul pandemiei, la începutul verii. Abia ieșisem din starea de urgență în România, o situație confuză și puțin ciudată. Regulile erau în continuare foarte stricte, dar oamenii abia începuseră să simtă puțin aerul libertății. Ajunsă aici, am fost nevoită să respect cele 14 zile de carantinare, însă doar Cel de Sus mi-e martor cât de mult mi-am dorit să descopăr acest oraș, mai mult decât privindu-l curioasă pe geamul apartamentului.

Singura priveliște timp de 14 zile - de la balconul apartamentului din Manchester

Pe atunci eram la "nivelul unu de risc", ceea ce însemna că toate magazinele, restaurantele și mall-urile erau deschise până la ora 10 seara. Aveam posibilitatea de a mă plimba prin Manchester, dar și prin alte orașe, alături de persoane cu care nu locuiam în aceeași casă. 

În lunile august și septembrie nu am simțit jugul strict al interdicțiilor și, câteodată, chiar uitam pentru câteva secunde cu ce situație dificilă se confruntă omenirea. Bineînțeles, autoritățile britanice au impus purtarea măștii în interior, iar de la începutul lunii septembrie era obligatorie chiar și atunci când intrai în restaurant, regulă ce nu existase în luna august. Aveam posibilitatea de a părăsi orașul, în interes de divertisment și îmi aduc aminte că urmăream foarte atent anunțul reprezentanților guvernului cu privire la nivelul de risc din fiecare oraș, existând trei nivele de risc, al treilea venind la pachet cu cele mai stricte reguli. Citeam articole sau priveam știrile și, cum auzeam că se poate călători într-un anumit oraș, acolo era prima destinație pe care o alegeam. "Uite, în Londra putem merge. Avem doar patru ore de condus, perfect!" sau "Hai în York, încă e deschis orașul!". Mă cuprindea un sentiment de încântare, mă bucuram precum un adolescent care evadează pe geam în miez de noapte sau ca un soldat care primește o permisie de un weekend.  

Coadă la un magazin de suveniruri în York - septembrie 2020

Îmi aduc aminte că vorbeam cu persoanele dragi de acasă, care îmi spuneau cum trăiesc ei acolo, iar atunci am realizat că manierele de abordare a pandemiei erau complet diferite pentru cele două țări. În timp ce aici lucrurile păreau ceva mai relaxate, în România s-au impus măsuri mult mai stricte, încă de la început. Primul exemplu notabil este cel al declarațiilor pe proprie răspundere, măsură care aici nu s-a pus în aplicare, ci s-a făcut apel mai mult la spiritul civic al fiecărui cetățean și la faptul că autoritățile păreau că au încredere în fiecare că nu va ieși din casă după ora 10 seara sau nu va organiza petreceri cu zeci de invitați. Desigur, și aici au existat cazuri izolate de încălcare a regulilor și, credeți-mă, sancțiunile sunt extrem de stricte, iar amenzile valorează cât un salariu minim pe economie. 

"Ieșim în oraș!"

În luna septembrie lucrurile păreau că intră pe un făgaș "normal" și mă înarmam în fiecare zi cu încrederea că pot trăi la fel ca înainte, chiar dacă nimic nu mai părea la fel. Manchester ajunsese la "nivelul doi de risc", ceea ce înseamna că nu mai aveam posibilitatea de a mă întâlni cu prieteni sau cunoștințe cu care nu locuiam. Făcând o paranteză cred că fiecare zi, săptămână sau lună avea iz de aventură pentru mine pentru că niciodată nu știam cu siguranță ce îmi este îngăduit sau nu să fac, nu puteam să îmi fac planuri și trăiam în baza unor reguli impuse de autorități. Interdicțiile au continuat și pentru luna octombrie, iar cazurile de infectare cu COVID-19 creșteau de la o zi la alta. La începutul lunii, autoritățile au decis închiderea barurilor și permiterea desfășurării activității doar a restaurantelor care serveau mâncare.

Oameni bucurându-se de câteva clipe de soare în centrul orașului Manchester - octombrie 2020

Chiar și în contextul în care existau afișe la orice colț care îi îndemnau pe cetățeni să respecte regulile de distanțare socială și să încerce, pe cât posibil, să rămână în case, orașul mișuna de oameni. Cozi la magazinele de îmbrăcăminte, la mall-uri, restaurantele primeau clienți doar în baza unei rezervări făcute cu 'nșpe zile înainte. Toată lumea voia să iasă din casă, mai ales în weekend-uri. Nu conta unde. Unde se putea, acolo vedeai cozile. 

Un apel la trezire l-a reprezentat anunțul de la începutul lunii noiembrie: carantină națională. Numărul cazurilor de COVID-19 creștea îngrijorător, iar autoritățile au fost forțate să impună cel mai strict set de reguli. După ce oamenii au fost nevoiți să accepte realitatea cruntă că vor trebui să stea în case timp de o lună, până pe 2 decembrie, au început să se agațe de ultimele zile de libertate. În seara de 4 noiembrie am simțit o solidaritate la unison când am ieșit și eu să mă bucur de ultima masă în oraș. Restaurantele erau pline ochi, oamenii se plimbau de mână pe stradă, lucru pe care nu îl vedeam prea des având în vedere vremea neprietenoasă și auzeam frecvent în jurul meu "Ne vedem după carantină! Ai grijă de tine!". Vedeam cupluri care dansează pe stradă pe muzica de la telefon sau oameni în vârstă care priveau agitația din oraș de pe o bancă, neinteresându-i că afară sunt doar 6 grade și că plouă mărunt. 

"Stop! Rămâi în casă"

Apoi s-a așternut liniștea pe străzi. Aveai voie să ieși să faci mișcare, prin cartier, însă parcă trăiai într-un oraș-fantomă. În zilele în care alegeam și eu să ies din casă nu cred că mă întâlneam cu mai mult de doi oameni în drumul meu către supermarket. Fiecare alesesem siguranța propriului cămin și nu doream să umblăm prea mult brambura pe străzi. Însă atunci când mi se intersecta privirea cu a vreunui străin, fie la casa de marcat, fie când ieșeam din magazin, exista parcă un acord tacit între noi, nici nu aveam nevoie să ne spunem unul altuia: "Mergi acasă, totul va fi bine, știu ce simți!". Totul era de la sine înțeles.

La plimbare prin cartier, în timpul carantinei naționale - Manchester, noiembrie 2020

În primele trei săptămâni din noiembrie nu s-a mai anunțat nimic. Însă ceea ce poate nu știau mulți este că autoritățile făceau eforturi considerabile pentru a reuși să le ofere oamenilor "sărbători normale" pentru că era întrebarea care ne măcina pe toți. "Ce facem de sărbători? Stăm în casă singuri?". În cele din urmă, a venit și vestea care ne-a uns pe toți pe suflet. S-a decis că vom avea voie să ne întâlnim de Crăciun, maxim trei familii, și să călătorim în interiorul țării pentru vizite, între 23 și 27 decembrie. Și parcă în toată acea pâclă de nesiguranță și nerăbdare am văzut luminița de la capătul tunelului. Vom putea să gustăm din bucatele tradiționale alături de câțiva prieteni și, credeți-mă, nimic nu mă va face mai fericită. Chiar dacă mi-am dorit din tot sufletul ca familia mea să fie prezentă aici de sărbători sau ca eu să merg în România, mă consolez cu gândul că ne vom gândi unii la ceilalți în acele zile și că vom putea să ne privim în ochi cu ajutorul apelurilor video. 

Ce va urma? Nimeni nu știe. Și poate acesta este farmecul acestor vremuri. Să învățăm să ne lăsam purtați de val și să trăim momentul, să ne mulțumim cu puțin. Poate acum vom realiza, cu adevărat, ce înseamnă să ai libertatea de a te urca în avion când vrei sau să bei o ciocolată caldă la cafeneaua preferată atunci când ai chef. 

Surse foto: Arhiva personala

Articolul urmator
Totul despre Apostolul Ioan și previziunile făcute de el în Apocalipsa Noului Testament: „Și marea s-a prefăcut în sânge ca de mort”
Totul despre Apostolul Ioan și previziunile făcute de el în Apocalipsa Noului Testament: „Și marea s-a prefăcut în sânge ca de mort”
Esti pregatita sa ai o familie?
Incepe quiz
Esti pregatita sa ai o familie?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.