Una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane a atins faima devreme, chiar cu primul său roman! Isabel Allende a fost scutită de tentative literare nereuşite şi a devenit autoare de bestseller cu cea dintâi operă a sa „Casa spiritelor”, una dintre cele mai citite cărţi ale epocii noastre. Pierde-te în imensitatea epică a poveştii unei familii influente latino-americane, lasă-te vrăjită de realismul magic specific acestei culturi şi învaţă din istoria a patru femei puternice citind recenzia noastră la unul dintre cele mai iubite romane ale Americii de Sud!
Casa unde spiritele convieţuiesc cu oamenii
Isabel Allende s-a născut într-o familie influentă (unul dintre unchii ei a fost primul preşedinte socialist din Chile) şi, înainte de a-şi descoperi talentul literar, a trăit din jurnalism. Scriitoarea continuă să publice şi azi bestselleruri pe bandă rulantă şi este considerată cea mai cunoscută voce feminină a Americii de Sud, o pereche literară perfectă a marelui Gabriel Garcia Marquez. Cel dintâi roman al ei, „Casa spiritelor”, trasează sinuos tradiţionalul parcurs al marilor capodopere, fiind respins de câteva edituri până ce se instalează confortabil pe drumul succesului. Publicat în 1982, a fost adorat de critici şi devorat de cititori, fiind adaptat cinematografic în 1993, într-un film cu Meryl Streep, Glenn Close, Jeremy Irons, Antonio Banderas şi micuţa (pe atunci) Winona Ryder.
Clara, personajul central al romanului, e o micuţă clarvăzătoare, cu puteri telekinetice şi un caracter aerian, dar vesel şi adorabil, cea mai mică fiică a lui Severo şi Nivea Del Valle. Sora sa mai mare, Rosa cea frumoasă, cu aspect de sirenă şi farmec care îi sperie pe bărbaţii din jur, este cerută în căsătorie de ambiţiosul Esteban Trueba, dar moare înainte de a se mărita, otrăvită din greşeală, în locul tatălui ei. Nemângâiat, Esteban decide să se refugieze în muncă şi să îşi depăşească starea de sărăcie lucie retrăgându-se la moşia sa, Las Tres Marias, unde, printr-un sistem de pedepse şi recompense, reuşeşte să trezească la viaţa masa amorfă a populaţiei şi să o transforme într-o forţă de muncă productivă, relativ loială. Stăpânul îşi satisface nevoile fizice violând tinere ţărănci, unul dintre urmaşii acestor relaţii devenind marele duşman al familiei Trueba, Esteban Garcia.
Sătul să se întreţină doar cu femei aflate sub nivelul său social şi intelectual, Esteban îi promite mamei sale muribunde că se va căsători şi, prin puterea obişnuinţei, se îndreaptă tot către familia primei sale mari iubiri, Del Valle. O cere în căsătorie pe Clara, care acceptă imediat, după ce îşi anticipase singură, printr-o premoniţie, logodna. Aşa ia naştere o poveste de dragoste inedită, ce are să dăinuie peste generaţii: chiar dacă Clara, cu atitudinea sa detaşată, nu exprimă mai mult decât o pasiune trecătoare pentru soţul ei, Esteban o va iubi pentru eternitate.
În cinstea soţiei sale, bărbatul construieşte o casă opulentă în capitală, acolo unde Clara va da naştere singurei fiice a cuplului, Blanca. Cuplul îşi petrece verile la moşia Las Tres Marias, Esteban fiind chinuit de episoade de violenţă pe care le regretă apoi, singura care îl poate calma fiind vesela şi luminoasa Clara. Saga familiei continuă, în timp ce Blanca descoperă, la rândul său, dragostea alături de Pedro Garcia al III-lea, fiul mâinii drepte a lui Esteban. Viaţa se derulează într-o tihnă aparentă, între verile desfăşurate alături de ţăranii de pe moşie, pe care Clara încearcă să îi educe, şi bogata casă din oraş, unde clarvăzătoarea este înconjurată de un flux continuu de prieteni excentrici, spiritişti şi artişti, pe care lucidul Esteban îi tolerează numai de dragul ei. În acest răstimp, protagonista mai dă naştere unor gemeni, milosul şi introvertitul Jaime şi originalul Nicolas, ce vor influenţa marginal povestea.
Pacea este spulberată însă odată ce aventura dintre Blanca şi Pedro Garcia al III-lea, acum un tânăr periculos pentru Esteban, condus de idealuri socialiste, este descoperită de pretendentul acesteia, contele francez Jean de Satigny. Furios la culme, Esteban îşi biciuieşte fata, îşi loveşte soţia (Clara va pierde toţi dinţii din faţă şi nu îi va mai vorbi niciodată, renunţând şi la numele său şi reluându-l pe cel de fată) şi îl urmăreşte cu o ură aprinsă pe Pedro Garcia, dorind să îl ucidă. După ce îl prinde, nu reuşeşte decât să îi taie trei degete, lucru pe care, ca de obicei, va ajunge să îl regrete.
Dorind să restabilească cinstea fetei sale şi să păstreze aparenţele, Esteban o mărită pe fiiica lui cu contele francez, ale cărui preferinţe sexuale (organizează adevărate orgii cu servitorii casei) o determină pe femeie să fugă şi să se reîntoarcă în casa părintească. Ea naşte a patra şi ultima reprezentantă feminină a dinastiei, pe Alba, despre care bunica proroceşte că va avea o viaţă lungă, fericită şi norocoasă, şi care devine singura care îl înţelege şi îl face fericit pe Esteban, înstrăinat de familie. În momentul în care Clara moare, iar mult iubita sa nepoată este ameninţată de fructul violurilor sale, Esteban Garcia, patriarhul familiei, aflat la o vârstă venerabilă, trebuie să îşi reevalueze viaţa, credinţele şi valorile şi să îşi protejeze familia cu preţul suprem, într-un climat politic din ce în ce mai instabil: tihna clanului Trueba-Del Valle a luat sfârşit, în ton cu dezastrul prin care trece acum ţara lor.
Un roman al femeilor puternice
„Casa spiritelor” a fost încadrată în categoria realismului magic, unul dintre curentele preponderente ale culturii latino-americane. Dacă vei devora primele pagini cu un aer surprins, răvăşită de premoniţiile şi de puterile Clarei, vei învăţa să le accepţi curând ca pe ceva normal şi să le priveşti cu aceeaşi acceptare mirată ca şi puternicul Esteban. Odată ce te obişnuieşti cu stilul operei, nu o vei mai putea lăsa din mână; precum capodopera lui Garcia Marquez, „Un veac de singurătate”, „Casa spiritelor” împleteşte miracolul cu proporţiile sale epice, rezultând o sagă în care viaţa personajelor ilustrează subtil, dar exact, evoluţia politică, istorică şi socială a statului (Chile, patria-mamă a lui Allende, locaţie geografică niciodată specificată direct în roman). Nu te aştepta la o carte uşoară, în ciuda inserţiilor captivante de fantasy, a poveştilor arzătoare de dragoste, a personajelor complexe şi a dramei fascinante: după ce vei termina opera, vei avea o viziune cuprinzătoare, chiar dacă subiectivă, asupra evoluţiei politice din America Latină, a influenţei comunismului şi a dictaturii militare, a ororilor care au avut loc şi a specificului acestei extraordinare culturi, totul filtat prin talentul lui Allende.
La fel ca „Splendida cetate a celor o mie de sori”, şi „Casa spiritelor” este un roman al femeilor puternice. Desigur, nu vei fi tulburată aici de atrocităţile la care sunt supuse protagonistele, deşi nici femeile lui Allende nu sunt protejate de violenţă fizică şi verbală, de viol sau pur şi simplu de marginalizare politică. Cele patru femei, din generaţii diferite, sunt construite în jurul aceleiaşi caracteristici, a puterii feminine, marcate de consecvenţă, de răbdare, de o inteligenţă sensibilă şi de o tenacitate uluitoare. Allende redă şi simbolic această delicateţe oţelită a protagonistelor: fiecare dintre cele patru femei posedă nume derivate ale substantivului „alb”; Nivea, Clara, Blanca şi, în sfârşit, Alba sunt toate acelaşi spirit, reiterat peste generaţii. Iar dacă, prinsă în vâltoarea acţiunii, te îndoieşti pentru o singură clipă că surâzătoarea Clara este adevărata protagonistă şi înclini să îl indici pe puternicul Esteban drept centru de forţă al romanului, gândeşte-te la iubirea şi la fascinaţia cu care clarvăzătoarea uneşte toate celelalte personaje în jurul ei. Da, atât de magic de înşelător este penelul lui Allende!
Priveşte-o cum vrei: manifestare a feminismului, roman epic, saga a unei familii, poveste a unei epoci, cu specificul ei social, artistic (îl vei întâlni şi pe Pablo Neruda în filele cărţii, sub numele de „poetul”) şi politic sau, pur şi simplu, operă autobiografică („Preşedintele” a fost, în realitate, unchiul lui Allende, iar scriitoarea a recunoscut că personajul Clara a fost inspirat de bunica sa şi că ideea cărţii i-a venit pe când îi scria bunicului pe moarte), „Casa spiritelor” este un must read pe lista oricărei cititoare pasionate.
Dacă te-ai îndrăgostit de femeile puternice din „Casa spiritelor”, descoper-o şi pe fermecătoarea Holly Golightly, în „Mic dejun la Tiffany’s”, de Truman Capote.
Urmareste-ne pe Google News
