„Cealaltă Eu” de Irina Doltu: romanul savuros pe care să-l iei cu tine la plajă vara aceasta

„Cealaltă Eu” de Irina Doltu: romanul savuros pe care să-l iei cu tine la plajă vara aceasta

Redactor Andreea Baluteanu

Ești în căutarea unui roman de plajă care să te țină cu sufletul la gură, la fel de tumultuos ca valurile mării și de luminos ca razele soarelui? Avem pentru tine o recomandare de zile mari: un roman spumos ca talazurile argintii, cu accente de comedie și aventură demnă de rollercoaster, dar și cu scene pline de pasiune și de dragoste. Le ai pe toate și încă pe atât în „Cealaltă Eu” de Irina Doltu!

Cu o premisă de-a dreptul senzațională, cartea te va acapara la propriu și singura ta grijă va rămâne aceea de a nu uita să mai aplici un strat de protecție solară, deoarece „Cealaltă Eu” te face să uiți și să respiri! Plonjează în lumea lui Eli cu același chef de viață cu care sari în piscină și îți vei descoperi nu una, ci două prietene imaginare, dar de suflet!

Fraiera și Cealaltă Eu: un duo de zile mari venit să îți însenineze zilele

Recunoaște: de câte ori ai simțit că ești depășită de provocările cotidiene sau că nu mai ții pasul cu viața? Sigur ți s-a întâmplat cel puțin o dată să te lași manipulată, să le permiți celorlalți să profite de pe urma ta nu din naivitate, ci din reticența față de conflicte sau din dorința de pace și de diplomație! Ce să mai spunem despre nenumăratele dăți în care ai iertat creștinește impardonabilul? În oricare dintre aceste situații, am fi cedat cu plăcere frâiele unui „eu” mai determinat, mai „înfipt”, mai curajos și mai loial nu celorlalți, ci propriei persoane? Și dacă această dorință s-ar fi transformat în realitate?

femeie satena cu palarie care citeste intr-un hamac pe plaja

Aș vrea să simt că trăiesc”: așa sună dorința pe care Eli, eroina noastră simpatică, o transmite în singurătate oglinzii, la aniversarea a 40 de ani. Deși are o viață aparent perfectă, protagonista abia mai reușește să jongleze cu rutina de zi cu zi, cu copiii, căsnicia și cariera în plină ascensiune.

Eli are două fetițe delicioase, un soț care arată demențial și îi gătește încă și mai savuros și o profesie care o împlinește, însă în secret își dorește să fie curajoasă, dezinhibată, de neoprit. La aniversarea de 40 de ani, sărmana noastră protagonistă e neglijată de soțul Alex care o abandonează pentru o îndatorire profesională, întârzie la muncă pentru că trebuie să aplaneze conflictele dintre cei doi copii și e martoră a succesului colegului nesuferit care îi fură ideea genială și și-o asumă cu seninătate. Când ajunge acasă, Eli își comandă cina și o servește în singurătate, iar fanteziile imposibile ce îl au drept protagonist fierbinte pe băiatul care livrează mâncarea înlocuiesc noaptea de pasiune în compania soțului.

Așa că nu e de mirare că, dezamăgită și întristată, furioasă pe propria persoană și pe tot universul, Eli își dorește, pur și simplu, să trăiască. Și, așa cum știm, uneori năzuințele aniversare prind viață, iar fata noastră părăsește amărâtă baia fără să descopere că reflexia i-a rămas prinsă în oglindă: o imagine schimbată, plină de viață și de curaj, ce zâmbește pregătită de o distracție de zile mari.

Preschimbată în Cealaltă Eu, ca prin magie, Eli nu mai e Fraiera care se teme să ia atitudine, ci o femeie conștientă de farmecul său, încrezătoare și gata să cucerească lumea de la înălțimea plină de grație a unor stilettos „criminali”. Așa se face că Eli cea nouă își schimbă look-ul, îi servește o lecție de zile mari lui Mark, colegul lipsit de creativitate, se distrează de minune în compania prietenelor sale și atrage atenția unui gangster care ar face orice ca să o aibă.

Vei deveni dependentă de modul original și hilar în care Cealaltă Eu rezolvă toate obstacolele pe care i le pune în cale viața. Cu farmec și aer de femme fatale, alter egoul eroinei Irinei Doltu e un personaj savuros de care te îndrăgostești de la prima replică. Nu mai rămâne decât să îi urmărești peripețiile care te vor ține cu sufletul la gură, îți garantăm încă incapabile să ne desprindem de șarmul acestei cărți speciale!

Nu te condamnăm dacă îți vei dori să descoperi „Cealaltă tu”

Pe lângă bună-dispoziția garantată la finalul unui roman atât de spumos, „Cealaltă Eu” ne mai oferă un dar ambalat în literatură de bună calitate: acela de a ne stimula să dăm la o parte inhibițiile și să trăim din plin, așa cum ar face-o Cealaltă Eu. Realizăm, pe măsură ce mai asistăm la un episod comic ce o are eroină pe Eli sau pe varianta sa ce trăiește fără rezerve, că nu e nevoie de magie ca să redevenim stăpâne pe existența noastră, ci doar de curaj și de un suflu nou. Iar pentru această lecție atât de binevenită nu putem decât să îi fim recunoscătoare autoarei.

 cealalta eu de irina doltu

„Cealaltă Eu” are însă și atuul de a fi atât de bine pusă în scenă! Harul de povestitoare al Irinei Doltu e incontestabil, iar flerul cu care schițează scene și situații desprinse din viața reală, dar atât de savuroase, transformă romanul într-un must read. Dialogurile autentice, personajele bine conturate și acțiunea credibilă, dar totodată incitantă, se juxtapun în decorul unui roman care se citește atât de ușor. „Cealaltă Eu” e genul de carte pe care n-o poți părăsi nici dacă te arde soarele, nici dacă ți s-a făcut prea sete și nici dacă urlă copiii de foame (poate în acest ultim scenariu ești „scuzată”, doar știm că Eli e fată bună, iar Cealaltă Eu e obligată să îi împărtășească instinctele nobile).

Dar ce am apreciat, dincolo de lecții de viață și armonie stilistică, este menirea romanului de a ne face să râdem. Demult nu am mai avut parte de o lectură atât de dragă sufletului și psihicului, un veritabil cocktail literar revigorant. O să izbucnești în hohote sănătoase în decursul unei anumite scene de la spa (shh, suntem discrete și nu dezvăluim nimic) și o să râzi cu poftă în nenumărate alte ipostaze. Cert este că, pe lângă abilitatea de a ne merge direct la inimă și talentul scriitoricesc, Irina Doltu are abilitatea atât de rară de a ne bucura. Iar o carte care aduce veselie e neprețuită, mai ales în societatea atât de „încruntată” de azi.

Nu în ultimul rând, „Cealaltă Eu” ne dăruiește alte două prietene literare pe care le așezăm la loc de cinste în literatura contemporană. Eli și Cealaltă Eli sunt creații savuroase, atât de diferite și totuși atât de asemănătoare, completându-se una pe cealaltă într-un tot desăvârșit. Fiecare cititoare se va regăsi în situația de a semăna mai tare cu una dintre ele și de a-și dori să fie mai mult precum cealaltă, căci doar așa e firea omenească.

Așa că, dacă îți dorești o lectură de vară revigorantă precum un Prosecco, dar adâncă și profundă precum o mare alintată de soare, „Cealaltă Eu” abia așteaptă să fie descoperită. Romanul e disponibil pe site-ul Editurii UP.

Surse foto: iStock,

Articolul urmator
Dacă cineva s-a îndepărtat de tine, nu te întrista, Dumnezeu ți-a auzit rugăciunea!
Dacă cineva s-a îndepărtat de tine, nu te întrista, Dumnezeu ți-a auzit rugăciunea!
Ce sanse sunt sa te indragostesti vara aceasta?
Incepe quiz
Ce sanse sunt sa te indragostesti vara aceasta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.