Lumea literară a explodat în 2015, atunci când editura HarperCollins a declarat că va publica o nouă carte ce poartă semnătura iconicei Harper Lee, și nu o operă obișnuită, ci un sequel! E greu să te numești un cititor avid și să nu fi auzit măcar de una dintre cele mai cunoscute (dacă nu chiar cea mai faimoasă, așa cum este considerată de unele voci) cărți ale literaturii secolului XX, „Să ucizi o pasăre cântătoare”. Așadar, nu e de mirare că „Du-te și pune un străjer” a devenit instant un bestseller, fiind cea mai pre-comandată carte de pe Amazon, după „Harry Potter și Talismanele Morții”. Rămâi alături de noi pentru a afla dacă opera a cărei recenzie ți-o prezentăm azi se ridică sau nu la înălțimea adorației pe care a stârnit-o predecesoarea sa!
Pasărea cântătoare a murit a doua oară!
„Să ucizi o pasăre cântătoare” este considerată de multe voci drept cea mai bună carte a secolului XX. Oprah Winfrey a numit-o „cartea națiunii americane” și are toată dreptatea: opera nu e doar o „carte de copii” sau un „bildungsroman”, cât mai ales o capodoperă discutând despre drepturile civile ale populației de culoare, despre toleranță, compasiune și sacrificiu, într-o perioadă în care aceste noțiuni au fost cel mai puternic puse la încercare.
„Să ucizi o pasăre cântătoare” îl are drept personaj-emblemă pe una dintre cele mai iubite și mai influente creații ale literaturii: Atticus Finch. Avocat al anilor '30, Atticus alege să apere un bărbat de culoare acuzat că ar fi violat o femeie albă, educându-și în același timp cei doi copii să privească fără ură, fără discriminare și cu o deschidere impresionantă pentru acea perioadă lumea rasistă din jur. Impactul operei a fost atât de mare, încât mulți tineri au mers să studieze Dreptul pentru a deveni avocați precum idolul națiunii, Atticus Finch!
În „Du-te și pune un străjer”, lucrurile se schimbă puțin! Au trecut 20 de ani de când Atticus ne-a fermecat pe toți, iar acum avocatul este un bărbat trecut de 70 de ani, care se luptă cu artrita, dar continuă să profeseze. Personajul centrul este fiica sa Scout, strigată acum pe numele său întreg, Jean Louise, o tânără de 26 de ani, independentă, cu o gândire liberă, deschisă, care lucrează la New York și vine acasă doar în vacanțe. Fratele său Jem a murit într-un accident, iar fata este curtată de prietenul din copilărie Henry „Hank” Clinton, cu care nu e sigură dacă vrea sau nu să se căsătorească, ţinând cont de faptul că un mariaj cu el ar reprezenta mutarea definitivă în orășelul sudist Maycomb.
Începutul romanului stă sub semnul reacomodării lui Jean Louise cu felul tradițional de viață din Maycomb, diferit prin comparație cu viața activă și avangardistă din New York. Fata este admonestată constant de mătușa sa Alexandra, pentru faptul că nu se îmbracă precum o doamnă și că manierele sale lasă de dorit, și presată silenţios de tot orașul să facă ceea ce este așteptat de la ea: să se mute înapoi alături de părintele său bolnav și să se căsătorească cu un „băiat bun” (Henry, moștenitorul biroului de avocatură al lui Atticus, nu e însă considerat cea mai bună partidă, din cauza descendenței dintr-un tată bețiv, o adevărată pată în orășelul sudist care nu crede în dictonul american „viitorul ți-l faci singur”).
Romanul pare să înainteze în acest ritm molcom, aproape pastoral, până în momentul în care Jean Louise frecventează din întâmplare o reuniune a Consiliului Cetățenesc din Maycomb, la care participă tatăl și „aproape” logodnicul ei. Șocul pe care îl resimte atunci când descoperă că, discutând despre integrarea populației de culoare, cei mai dragi oameni ai ei se pronunță cu rasism împotriva „negrilor” e insuportabil și îi provoacă rău fizic: Atticus decade din poziția de zeu al ei și devine un simplu muritor pe care nu îl înțelege, îl disprețuiește și îl urăște din această cauză. Este, de fapt, cel mai sensibil punct al romanului „Du-te și pune un străjer”: unul dintre cele mai iubite personaje ale literaturii își spală aureola de înger și îmbracă straiele gri ale moralității duale. Va putea Scout să îl ierte și, mai important, vom reuși noi, cititorii, să ne conformăm cu demitizarea „titanului” Atticus Finch?
Cea mai controversată carte a ultimilor ani
Mulți cititori au afirmat cu năduf, după ce au citit „Du-te și pune un străjer”, că li s-a furat privilegiul de a se mai raporta la „Să ucizi o pasăre cântătoare” cu aceeași tandreţe și la Atticus Finch cu aceeași fascinație. Nu autoarea, care a încetat din viață pe 19 februarie 2016, la venerabila vârstă de 89 de ani, este însă ținta acuzațiilor vehemente, ci editorii săi: deși cei de la HarperCollins au subliniat faptul că „Du-te și pune un străjer” nu este o continuare a capodoperei premiate cu Pulitzer „Să ucizi o pasăre cântătoare”, ci prima tentativă literară a lui Harper Lee, cea mai mare parte a publicului a privit „Du-te și pune un străjer” ca pe un sequel care nu ar fi trebuit niciodată să vadă lumina tiparului. Astfel, cartea a fost de fapt respinsă de un publisher din anii '60, dotat cu probabil cea mai prolifică inspirație din istoria lumii, care a intuit faptul că povestea tânărului negru apărat de un avocat cu renume de acuzația violului avea să facă senzație și i-a cerut lui Lee să rescrie, concentrându-se mai degrabă pe copilăria eroinei sale Jean Louise.
Această opinie vehementă se bazează și pe circumstanțele neobișnuite ale publicării romanului: Harper Lee a refuzat cu obstinație să publice orice altă operă care ar fi avut legătură cu minunatul său roman de debut, iar editorii au obținut confirmarea ei târziu, după 80 de ani, în urma morții surorii sale Alice Finch Lee, care a protejat-o toată viața pe scriitoare. Astfel, acuzația că recii editori ar fi profitat de alienarea autoarei pentru satisfacții financiare a câștigat tot mai mult teren, în pofida faptului că judecătorii din Alabama au declarat-o pe Harper Lee în deplinătatea facultăților mintale atunci când bătrâna a acceptat publicarea „Du-te și pune un străjer”.
Dacă afirmațiile de mai sus au mult temei, nu același lucru îl putem spune despre teoriile conspiraționiste. Parte integrantă a culturii americane, studiată în continuare în școli, „Să ucizi o pasăre cântătoare” nu și-a pierdut niciodată popularitatea; confruntând geniul său cu stilul considerat mediocru al „Du-te și pune un străjer”, multe voci au afirmat că fie a doua operă era o „făcătură ordinară”, care nu purta pecetea lui Harper Lee, fie chiar că autoarea nu a compus, cel puțin nu singură, capodopera sa inițială (au existat opinii îndrăznețe care i-au atribuit-o mult mai prolificului Truman Capote, prieten al lui Lee).
Noi alegem însă să fim cât se poate de lucide și nu putem nega că „Du-te și pune un străjer” este exact ceea ce editorii ne-au spus că este: un prim draft al unei capodopere. Personajele, în ciuda dezvăluirii uluitoare despre Atticus Finch, au o continuitate care nu poate fi contestată, iar stilul, chiar dacă mai puțin rafinat decât cel din „Să ucizi o pasăre cântătoare” (un lucru natural, dat fiind faptul că e vorba de o primă încercare literară), întrunește cu siguranță caracteristici comune.
Acestea fiind spuse, noi îți recomandăm să citești „Du-te și pune un străjer”, chiar dacă o faci doar pentru a vedea cum au crescut eroii noștri preferați: Scout și Atticus (sau cum au făcut un pas înapoi, în cazul celui din urmă). Privește-o însă cu detașare, ca pe ceea ce este: precursoarea unei uluitoare opere literare, nu o continuare, nu o operă de sine stătătoare, nu un ultragiu.
Pe un ton mai plăcut, descoperă aici o altă continuare care a dezamăgit, „Bridget Jones, topită după el”!
Urmareste-ne pe Google News
