Se lansează al treilea volum din seria „Nemuritor”, „Dincolo de timp”, de O.G. Arion!

Se lansează al treilea volum din seria „Nemuritor”, „Dincolo de timp”, de O.G. Arion!

Redactor Andreea Baluteanu

Nu vă faceţi planuri pentru ziua de sâmbătă, 19 noiembrie, atunci când va avea loc Târgul de carte Gaudeamus! Pe lângă surprizele obişnuite, pe care niciun iubitor de literatură nu vrea să le rateze, ediţia din acest an ne oferă o lansare pe care am aşteptat-o cu sufletul la gură: Oana Arion ne invită să luăm parte la noile aventuri ale Victoriei Grey şi ale prietenilor ei supranaturali, în a treia carte din seria „Nemuritor”, „Dincolo de timp”!

DivaHair este parteneră la acest eveniment care îşi va găsi loc în sufletul tuturor fanilor beletristicii. Mai jos, îţi oferim în exclusivitate recenzia mult-aşteptatului „Dincolo de timp”. Nu te mai ţinem în suspans: ne-a plăcut la nebunie!

„Dincolo de timp”, unde iubirea nu cunoaşte limite

Victoria Grey este genul de fată pe care, dacă nu ai iubi-o, ai detesta-o pentru viaţa ei fabuloasă. Protagonista seriei „Nemuritor” era o fată frumoasă, cu o existenţă normală, până ce ajunge posesoarea unei monede de argint, dintr-o comoară vikingă cu proprietăţi magice. Devenită iubita unui superb vampir, pe nume Arrio Raul, şi cea mai bună prietenă a unui berserker (fiinţă supranaturală, nemuritoare, care se poate transforma în diverse animale, la alegere) cât se poate de hot, pe nume Ian, Victoria trece prin pericole înfiorătoare, aventuri care îţi fac inima să tresalte, şi trăieşte o poveste de dragoste desprinsă din basme. La finalul celei de-a doua cărţi a seriei, „Te voi găsi” (găseşti recenzia aici), ea îşi salvează din nou iubitul, pe Arrio, şi află că argintul i-a dăruit o nouă putere, aceea de a învia supranaturalii.

Dacă tocmai ai căzut pradă pornirilor de invidie, află că viaţa eroinei noastre nu e deloc simplă. Nici nu începe bine „Dincolo de timp”, că frumoasa noastră prietenă virtuală devine ţinta interesului vampirului Erden şi a vrăjitoarei Wulina. Motivul lor de a tulbura puţina pace existenţială a Victoriei? Erden vrea ca Stăpâna Argintului (aşa cum este acum cunoscută Victoria printre nemuritori şi acoliţii lor) să o învie pe iubita sa, prinţesa-preoteasă Kadyn, chiar dacă acest gest ar putea-o costa viaţa.

Bineînţeles, Victoria refuză, dar metodele de convingere ale vampirului Erden sunt de-a dreptul terifiante. După ce o ameninţă că îi va ucide pe toţi cei dragi ei, maleficul supranatural trece la fapte! În ciuda protecţiei pe care Ian şi Arrio i-o oferă Victoriei şi celor apropiaţi, Erden şi Wulina o răpesc pe asociata şi amica sa, Lily. Mai mult, vrăjitoarea Wulina aruncă şi o săgeată otrăvită, spunându-i lui Ian că marea sa iubire, Eithne, pe care el o credea moartă, este în viaţă.

Obligată să aleagă între siguranţa şi fericirea celor pe care îi iubeşte mai mult decât orice şi propria viaţă, curajoasă cum o ştim, Victoria hotărăşte să îşi asume riscul de a o aduce la viaţă pe Kadyn. Va reuşi ea să salveze din nou ziua sau va pieri, sacrificându-se pentru cei pe care îi iubeşte? Iubirea ei pentru Arrio va rezista „dincolo de timp”, ca în duioasa declaraţie de dragoste pe care Oana Arion a ales-o drept titlu (atât de frumos) al romanului? Dacă vrei să afli răspunsul la aceste întrebări chinuitoare, ştii unde trebuie să te afli: pe 19 noiembrie, la ora 13:00, la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul Editurii Librex, pentru a fi părtaşă la lansarea „Dincolo de timp”.

Victoria Grey, noua noastră eroină preferată

Avem un singur regret după ce am citit „Dincolo de timp”: acela că magia Oanei Arion s-a oprit doar la jocul magistral cu cuvintele şi că nu a traversat şi graniţa realităţii, trezind la viaţă personajele de care mărturisim că ne-am îndrăgostit!

La fel ca în cele două volume anterioare, „Ultimul viking” şi „Te voi găsi”, „Dincolo de timp” nu este doar o superbă poveste de dragoste cu iz supranatural, ci şi o carte plină de acţiune, suspans, momente dramatice şi emoţii cărora abia la faci faţă. Pulsul ni s-a zbătut dramatic în cursul scenelor de acţiune, dar şi al momentelor fierbinţi dintre Arrio şi Victoria. Stilul autoarei este la fel de vivace şi de alert ca în primele două volume, iar noi ne dorim să nu se oprească niciodată! Umorul vine să îndulcească acele clipe dramatice, iar personalitatea spumoasă a Victoriei este contagioasă.

Evenimentele narate, care trec cu viteza fulgerului de la un romantism înduioşător la pasiune aprinsă şi suspans imposibil de rezistat, te vor împiedica să laşi cartea din mână, până ce nu o citeşti în întregime. Într-o lume colorată de făpturi supranaturale cu istorii bogate şi poveşti de viaţă palpitante, în care un vampir chipeş şi arogant şi un viking autoritar, dar atât de hot, dau ghes inimii noastre, adevărata stea este Victoria: noi nu putem decât să ne bucurăm că o femeie reuşeşte să fure lumina reflectoarelor.

Victoria e curajoasă, loială, amuzantă, dar cea mai de seamă calitate a sa este că rămâne autentică în tot acest timp. Oana Arion a evitat cu măiestrie o capcană în care cad mulţi scriitori, aceea de a contura un personaj principal plin de calităţi, dar lipsit de orice suflu de viaţă. Victoria nu e deloc artificială: greşeşte, se teme, e cuprinsă de emoţii pe care le înţelegem şi cu care rezonăm. Monologul ei interior, de-a dreptul senzaţional, îţi va aduce zâmbetul pe buze în cele mai tensionate momente. Ironiile îşi ating cu exactitate ţinta şi nu poţi să nu o adori pentru felul în care spune lucrurilor pe nume.

Personajul poate fi unul exponenţial pentru feminismul de azi. Victoria e puternică şi, deşi se îndrăgosteşte de un vampir, nu se lasă nicicum subjugată de acesta. Opiniile ei rămân ferme, iar independenţa nu îi este nicidecum lezată. Chiar şi atunci când pare că a pierdut controlul asupra vieţii, ea nu cedează, ci continuă să lupte. Este capabilă să se sacrifice pentru cel pe care îl iubeşte, dar ţine cu toţi dinţii la normalitatea sa, la acele mici detalii care o definesc, cum ar fi cafeneaua pe care o deţine sau apartamentul în care se încăpăţânează să locuiască în continuare, deşi este invitată la magnifica reşedinţă a lui Ian. Marele merit al personajului nu este că îşi salvează constant prietenii supranaturali cu puteri care le depăşesc pe ale ei, ci că rămâne normală, cu gânduri „năstruşnice” pe care le-am nutri şi noi, o protagonistă de care nu ne este ruşine să afirmăm că o iubim!

Din dragoste pentru Victoria (dar şi pentru „slăbiciunile” noastre, Arrio şi Ian) şi din mândrie că autoarea acestei lumi pline de fantezie şi a acestei poveşti superbe este o româncă a noastră, noi îţi dăm întâlnire la lansarea „Dincolo de timp” a Oanei Arion, pe 19 noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus.

Află mai multe detalii despre lansarea „Dincolo de timp”, de O.G. Arion, pe pagina de Facebook dedicată evenimentului!

De asemenea, mai avem o veste bună: "Dincolo de timp" este disponibilă la precomandă pe site-ul librex.ro! Grăbeşte-te să afli dacă Victoria şi Arrio vor rămâne împreună, comandând a treia apariţie din seria "Nemuritor" de aici!

Surse foto: pexels.com, Facebook

Articolul urmator
Top 20 cele mai bune filme SF din toate timpurile
Top 20 cele mai bune filme SF din toate timpurile
Cat timp va dura casnicia ta?
Incepe quiz
Cat timp va dura casnicia ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.