România, lovită de un ciclon periculos. Ce "surprize" ne rezervă vremea în perioada următoare

România, lovită de un ciclon periculos. Ce "surprize" ne rezervă vremea în perioada următoare

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

UPDATE 26 MAI - Vreme de toamnă în plină lună mai! Astăzi, înnorările vor fi accentuate, mai ales din a doua parte a zilei, când se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat căderi de grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe arii restrânse cantitățile de apă totalizate în special în intervale scurte de timp vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 5 și 12 grade Celsius.

UPDATE 20 MAI - Alertă meteorologică! În intervalul 20 mai, ora 8:00 - 21 mai, ora 18:00, în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60 - 70 km/h, grindină şi averse torenţiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 - 30 l/mp şi local 40 - 60 l/mp, cu precădere în Oltenia şi în zona Carpaţilor Meridionali.

În Bucureşti, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi, în medie, 10 - 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. Vor apărea condiţii de grindină, iar temperatura maximă, mai coborâtă faţă de zilele precedente, se va situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius pe parcursul zilei de joi, în timp ce vineri va fi de 16 - 17 grade Celsius. Pe timpul nopţii, valorile termice se vor încadra între 10 şi 13 grade Celsius.

Până joi, la ora 21:00, va fi în vigoare o informare de instabilitate atmosferică la nivelul întregii ţări, cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină. În intervale de scurtă durată sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 - 35 l/mp.

UPDATE 14 MAI - Meteorologii au emis pentru astăzi o atenționare cod galben de vijelii pentru 29 de judeţe, valabilă până diseara, orele 23:00. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăşi în general 55-65 km/h în sudul Banatului, nordul Crişanei, în Maramureş şi Transilvania, precum şi în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei. Județele atinse de codul galben sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş.

În țară, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 33 de grade, cu valori mai scăzute în Delta Dunării, iar cele minime se vor situa între 7 și 19 grade. În extremitatea sudică a teritoriului, în orele după-amiezii disconfortul termic va fi ridicat. În Capitală, vremea va deveni foarte călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare la începutul zilei, apoi din nou spre seară şi noaptea, dar probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în orele amiezii, când se vor înregistra rafale de până la 40-45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16-18 grade Celsius, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Vineri, vremea se va menţine deosebit de caldă, local călduroasă în sudul extrem al țării, în sud-vest și centru, unde după-amiaza disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unități.

Pe litoral valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar în nordul Moldovei chiar mai coborâte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în nordul Moldovei şi până în jurul a 33 de grade în sudul Olteniei. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, posibil torențiale și descărcări electrice, la munte, ziua mai ales în regiunile nordice, iar noaptea și în cele centrale. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Vântul va prezenta intensificări la munte, mai ales pe creste, dar local și temporar și în restul teritoriului. Vor fi posibile vijelii şi căderi de grindină. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 și 19 grade.

Și în Capitală, vremea va rămâne deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 29 de grade, iar cea minimă între 15 și 17 grade.

xxx

UPDATE 7 MAI - COD GALBEN! Se întoarce iarna în România! Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o informare meteorologică de vreme rea, care este în vigoare până diseară. Nu mai puțin de30 de județe au intrat sub alerte de cod galben de viscol. 

La munte, vântul va avea viteze de peste 110 – 120 km/h și va ninge. În noua informare meteorologică aflată în vigoare de marți, ora 15:00 până joi, ora 20:00, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze la rafală în general de peste 45…55 km/h. La munte, rafalele vor depăși 60…70 km/h și se vor semnala precipitații mixte. Temporar și local, va ploua moderat cantitativ și, de asemenea, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cu averse ce pot avea caracter torențial, descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

Temporar, la altitudini de peste 1700 de metri se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare și local va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea semnificativ. Alt cod galben, intrat în vigoare de miercuri, ora 12:00, va ține până diseară ora 20:00, și vizează total sau parțial județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea, Buzău, Teleorman și Olt.

De asemenea, local și temporar se vor manifesta intensificări ale vântului, cu viteze la rafală ce vor depăși în general 55 și 65 km/h.

 

xxx

Meteorologii nu au deloc vești bune pentru țara noastră. Conform ultimelor prognoze emise de ANM, un ciclon puternic va da peste cap România. Din cauza acestuia, pe tot teritoriul României vor fi ploi, vijelii şi temperaturi mai scăzute cu aproximativ 10 grade decât normalul perioadei și fenomene extreme.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării, întreaga săptămână. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Astfel, în săptămâna 4-11 mai, temepraturile vor fi mai mici decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte. Regimul pluviometric va fi excedentar, local în regiunie centrale, estice şi sud-estice, iar în regiunile nord-vestice, vestice şi sud- vestice cantităţile, de apă vor fi deficitare.
Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp", a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Marţi, vremea se va încălzi uşor faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 şi 23 de grade. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în general slab în regiunile din vest, centru şi nord; izolat în extremitatea de vest vor fi posibile descărcări electrice. La munte vor fi precipitaţii moderate cantitativ, ziua sub formă de ploaie, iar în cursul nopţii, la altitudini mari, şi lapoviţă sau ninsoare. În sud şi în sud-est ploi neînsemnate cantitativ vor fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi local în regiunile estice şi sudice. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade. Şi la Bucureşti, marţi, vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă, astfel că temperatura maximă va fi de 20...21 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 6...8 grade.

Abia spre sfârşitul săptămânii vom reveni la temperaturi mai ridicate comparativ cu normele perioadei, şi aceasta pe fondul instabilităţii astmosferice, care va fi prezentă local şi temporar aproape în toate zonele ţării.

Surse foto: istock

Articolul urmator
De ce să nu spui "Doamne ajută" prea des? Reprezentantul Patriarhiei Române ne explică
De ce să nu spui "Doamne ajută" prea des? Reprezentantul Patriarhiei Române ne explică
Ce vedeta din Romania esti?
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.