Studiu Grup City Grill: Mâncarea tradițională românească, mâncarea preferată pentru 66.2% dintre bucureșteni

Studiu Grup City Grill: Mâncarea tradițională românească, mâncarea preferată pentru 66.2% dintre bucureșteni

Lorena Teacă

74% dintre bucureșteni iau masa în oraș cel puțin o data pe săptămână, localurile preferate sunt puburile, terasele, restaurantele din centrul orașului, iar cei mai mulți își doresc să mănânce preparate tradiționale românești, arată un studiu al Grupului City Grill.

Grupul City Grill, cel mai important grup local de restaurante și cafenele, a realizat un amplu studiu privind obiceiurile de luat masa ale clienților din București. Potrivit acestuia, românii ies destul de des în oraș, iar mâncarea pe care o preferă în general este de altfel mâncarea pe care o și consumă. Astfel, 66,2% s-au declarat fani ai mâncării tradiționale românești, iar 76% dintre intervievați au comandat în restaurant astfel de specialități în ultimele trei luni.

Mâncarea românească este preferată mai ales de bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 49 de ani, care au venituri medii. Femeile preferă mai degrabă bucătăria italienească, pe cea mediteraneană sau pe cea libaneză, la fel ca și segmentul tânăr de clienți. Pe măsură ce veniturile clienților cresc, preferințele se îndreaptă către bucătăria asiatică, în special cea japoneză. În ceea ce privește băuturile consumate, limonada (61,8%), alături de sucurile fresh fac parte cel mai frecvent din comenzile femeilor, în timp ce bărbații preferă berea la sticlă (53%) sau la halbă (39%). Ceaiul este mai puțin comandat, fiind ales de 18% dintre intervievați.

Ciolan cu varză

“Studiul ne-a reconfirmat faptul că ne-am poziționat corect pe piață cu restaurantele Grupului, profilul consumatorului fiind împărțit între persoane care preferă bucătăria tradițională românească – pe care o regăsesc la Caru’ cu Bere, City Grill, Hanu’ lui Manuc, Hanu’ Berarilor și Pescăruș – și cea italiană și/sau mediteraneană, pe care o găsesc în lanțul Trattoria Buongiorno și parțial la Pescăruș”, declară Daniel Mischie, CEO Grupul City Grill.

În ceea ce privește frecvența ieșirilor în oraș, jumătate dintre bucureștenii care au participat la studiul Grupului City Grill au declarat că ies de 1-3 ori pe săptămână în oraș pentru a lua masa. Cei mai mulți preferă restaurante de cartier, dar mai ales pe cele din centru. 35% sunt interesați ca locul unde ies la masă să aibă amenajări prietenoase pentru copii, în timp ce un bărbat din cinci și-ar dori să poată urmări sport la TV în timp ce ia masa.

Platou cu mici

Studiul a mai arătat că restaurantul “Caru’ cu bere” este restaurantul preferat de cei mai mulți bucureșteni, iar printre motive se numără mâncarea foarte bună (83%), dar și atmosfera, designul restaurantului, locația accesibilă, precum și povestea locului.

Bărbații cu vârste între 24 și 39 de ani sunt cei care ies cel mai des în oraș, dar sunt și cei care nu sunt deranjați să ia masa singuri (29%), față de doar 10% dintre femei. Cele mai multe femei, adică peste 60%, preferă să ia masa în oraș cu prietenii.

Mâna unui chelner care pune bere

În privința bugetului alocat ieșirilor la masă, 34% cheltuiesc sub 50 de lei, în timp ce aproape o treime alocă între 50 și 99 de lei. 32% cheltuie peste 100 de lei, dintre care aproape 10 procente depășesc suma de 200 de lei pentru o masă în oraș. Pentru bucureșteni o ieșire din 10 este una specială, ceea ce poate genera un comportament diferit de consum.

Raportul a fost realizat de firma de cercetare de piață Quantix pentru Grupul City Grill în perioada mai-iulie 2018, în București, pe un eșantion de 723 de persoane, în urma unui studiu cantitativ, cât și calitativ.

Despre Grupul City Grill

Grupul City Grill este cel mai important jucator roman din industria restaurantelor. Fondat in 2004, Grupul City Grill opereaza in prezent restaurante si cafenele sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescarus, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill si City Café.

Bărbat care se sprijină de bar

Inca de la primul restaurant, Grupul City Grill a avut la baza ideea de a oferi clientilor un loc potrivit pentru a invita un partener de afaceri la masa, de a crea un loc de relaxare necesar in pauza de masa, cu familia sau cu prietenii. Prin restaurantele operate, Grupul City Grill se adreseaza clientului urban care obisnuieste sa-si petreaca timpul liber in oras si sa-si stabileasca inalnirile business sau personale la o cafea. Meniurile din restaurante sunt accesibile si variate, cu specific romanesc si international.

Articolul urmator
TU ești stăpâna propriilor vise! 12 moduri prin care să-ți învingi coșmarurile din timpul nopții
TU ești stăpâna propriilor vise! 12 moduri prin care să-ți învingi coșmarurile din timpul nopții
Ghicim cu exactitate ce vârstă ai în funcție de mâncarea ta preferată
Incepe quiz
Ghicim cu exactitate ce vârstă ai în funcție de mâncarea ta preferată

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.