Tablouri Quilling pentru primavara

Tablouri Quilling pentru primavara

Redactor Alexa Galgau

Quillingul este o forma de arta provenita din Egiptul Antic, care consta in crearea unor forme deosebite cu ajutorul unor fasii foarte subtiri de hartie, rulate, rasucite si lipite. Chiar daca este o activitate care cere rabdare, timp si atentie, aceasta forma deosebita de manifestare a creativitatii poate deveni urmatorul tau hobby. Daca te pasioneaza decoratiunile handmade , afla in ce consta aceasta tehnica si cum sa realizezi propriul tau tablou quilling de primavara!

Tehnica quilling, o arta nemuritoare

Quillingul a fost folosit de numeroase popoare de-a lungul timpului, in special pentru a decora carti si obiecte religioase. Popularitatea aceste arte a cunoscut apogeul in secolul al XVI-lea si al XVII-lea, cand au fost create opere valoroase cu ajutorul acestei tehnici. In zilele noastre, quillingul nu numai ca a inceput sa fie din ce in ce mai apreciat in intreaga lume, ci a devenit si o pasiune accesibila oricui. Inainte, aceasta tehnica era folosita numai de nobilime, in special de catre doamnele din burghezie care doreau sa isi ocupe timpul in mod placut.

Desigur, odata cu trecerea veacurilor, aceasta arta a cunoscut o adevarata evolutie din punct de vedere al tehnicii. Astazi, se folosesc noi materiale si stiluri, ajungandu-se la realizarea unor modele extrem de complexe, tridimensionale, care te lasa fara cuvinte.

Un avantaj care a contribuit la popularizarea quillingului este costul redus al materialelor. Cu o suma modica, poti crea invitatii, felicitari sau obiecte decorative unice si pline de eleganta.

Cum sa faci tablouri quilling: tehnici si materiale de baza

Un tablou quilling se realizeaza prin lipirea micilor forme din hartie rulata pe o suprafata pe care o poti inrama si expune unde consideri ca se potriveste mai bine.

Instrumentele de quilling se pot gasi la magazinele care comercializeaza materiale pentru artisti. Iata ce trebuie sa cumperi pentru a practica mai usor arta rularii hartiei:

- aplicator adeziv;
- unealta pentru quilling;
- pieptene pentru quilling;
- planse.

Desigur, chiar daca preturile sunt mici si nu ti-ar face o gaura mare in buget, materialele pot fi si improvizate. Poti folosi scobitori sau andrele pentru a rula hartia, un distrugator de hartie pentru a crea fasiile si diferite obiecte din casa in care sa pui formele pana se usuca.

Probabil ai auzit de Ligia Pop, cea mai apriga promotoare a alimentatiei raw vegane . Din fericire, nu o sa vorbim mai departe despre diete sau stiluri de alimentatie, ci tot despre quilling. Rasucirea hartiei este o arta care o pasioneaza pe Ligia atat de mult, incat s-a gandit sa imparta si cu noi cateva dintre tehnicile si formele de baza ale acestui hobby:


Tabloul tau quilling cu flori de cires

Pentru ca tot a venit primavara si ciresii si ne vrajesc cu miresmele lor, iti propunem ca primul tau tablou quilling sa fie unul simplu, care sa reprezinte delicatele flori ale acestui pom.

Daca ai cumparat hartia speciala de la magazin, alege fasiile roz. In functie de cate flori vrei sa faci, ia in considerare faptul ca o fasie rulata va fi o petala, iar o floare are 5 petale.

In caz ca nu ai cumparat materialele, ai nevoie de hartie colorata si un distrugator de hartie sau hartie milimetrica si un cutter. Cu un paper shredder e mai simplu, insa poti face o treaba la fel de buna plasand coala A4 colorata peste hartie milimetrica si taind cu cutterul fasiile (latimea sa fie de 1.5 mm). Chiar daca dureaza, merita efortul!

Iata pasii pe care trebuie sa ii urmezi pentru realizarea tabloului quilling cu flori de cires:

1. Ruleaza fasiile de hartie, da-le cu lipici si fixeaza-le. Daca nu ai alte idei, poti proceda ca in imagine: foloseste ace infipte intr-o suprafata mai putin solida pentru a tine petalele cat se usuca.

Sursa foto: increations.blogspot.com

2. Acum ca ai facut petalele, trebuie sa creezi centrul fiecarei flori. Ai nevoie de o fasie mai groasa de hartie (1 cm latime, 2.5 cm lungime), pe care sa o franjurezi. Prinde marginea  hartiei cu ajutorul unui clips pentru birou si taie cu o forfecuta de unghii cat mai multe franjuri. Taie o fasie de hartie roz ( 0.5 mm latime, 5 cm lungime). Pune bucata de hartie franjurata in interiorul celei roz si ruleaz-o pe aceasta din urma, astfel incat sa obtii un "buchetel" de franjuri. Lipeste si lasa la uscat.


Sursa foto: increations.blogspot.com

3. Ia fiecare petala si da-i o forma de "lacrima", presand-o intr-o singura parte intre degete.

4. Pentru a face florile, ia o rigla cu cercuri si lipeste fiecare petala de baza roz a buchetelului cu franjuri, avand grija la unghiul pe care vrei sa il obtii. Da-le cu lipici si lasa-le la uscat complet.

5. Pe o hartie cu o nuanta deschisa de albastru, deseneaza ramurile copacului si cateva frunze, apoi lipeste florile pe rand. Hartia o poti lipi la randul ei pe o placa subtire de lemn si o poti inrama.


Sursa foto: increations.blogspot.com

Fii plina de imaginatie in aceasta primavara si creeaza-ti propriul tablou quilling. Vei descoperi cat de relaxanta si plina de satisfactii este aceasta arta delicata!

Articolul urmator
Totul despre Sfântul Alexie și povestea din spatele apelativului ”Omul lui Dumnezeu”
Totul despre Sfântul Alexie și povestea din spatele apelativului ”Omul lui Dumnezeu”
Ce cuvânt te definește în această primăvară?
Incepe quiz
Ce cuvânt te definește în această primăvară?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.