Tehnica hawaiiană pentru sănătate, bogăţie şi fericire

Tehnica hawaiiană pentru sănătate, bogăţie şi fericire

Violeta Ieremie

Viaţa agitată şi haotică pe care o avem deseori ne îndepărtează de noi, de ceilalţi, de conexiunea dintre noi. Însă evenimentele care se perindă, emoţiile care ne copleşesc uneori ne întorc la rădăcini şi ne amintim de noi, de bucuriile şi tristeţile pe care le purtăm în noi.

Tot ce ne dorim este să avem fericire, prosperitate, linişte, pace, iubire. Şamanii din Hawaii au descoperit un secret pentru ca acest fapt să se realizeze. Secretul stă în tehnica Ho’oponopono care se poate face foarte simplu, dar cu efecte profund transformaţionale pentru a da drumul abundenţei în viaţa ta, pentru vindecarea rănilor din relaţii, sănătate şi bani.

Ce înseamnă Ho’oponopono?

Este o practică de iertare, în timp ce îţi asumi întreaga responsabilitate pentru toate situaţiile negative din viaţa ta. Odată ce ai înţeles cum funcţionează, îndepărtezi blocajele care te împiedică să fii sănătoasă, să ai o stare generală de bine şi să fii prosperă din punct de vedere financiar.

Ho’oponopono te iubesc

Un exemplu care ilustrează faptul că tehnica aceasta funcţionează este doctorul Ihaleakala Hew Len, care a lucrat patru ani la Spitalul de Stat din Hawaii, unde erau pacienţi cu probleme mintale şi cu tendinţe criminale. Foarte mulţi doctori şi-au dat demisia din cauza mediului violent din spital.

Surprinzător, doctorul Len nu a văzut niciodată un pacient, deşi era doctor acolo. Pur şi simplu, el se uita peste fişa celor internaţi şi îi „curăţa” folosind tehnica Ho’oponopono, zicând în permanenţă „Îmi pare rău” şi „Te iubesc”.

Conform cărţii pe care a scris-o, „Zero limite”, şi care se bazează pe acest eveniment ieşit din comun, pacienţii pe ale căror fişe s-a uitat au avut voie să se plimbe singuri. Alte cazuri au fost acelea în care bolnavii sub medicaţie nu mai luau medicamente, iar cei care nu aveau nicio şansă să mai iasă de acolo erau eliberaţi şi trimişi acasă.

Ca efect secundar, personalul din spital venea cu încredere şi bucurie la serviciu.

Secretul care a făcut posibil acest lucru constă în faptul că doctorul care a văzut fişele pacienţilor şi-a asumat responsabilitatea că el a creat acea realitate prin rănile lui nevindecate. Cu alte cuvinte, boala prezentă în spital se afla şi în el, poate sub o altă formă. Şi atunci era nevoie de vindecare, iubire, acceptare.

Atât de simplă este tehnica Ho’oponopono, încât poate fi practicată oriunde şi oricând. Una dintre legile universului spune că noi suntem responsabili pentru tot ce ne vine în cale şi că nimic nu este întâmplător, iar aici este inclusă şi partea întunecată, mai puţin plăcută, dureroasă pe care o experimentează fiecare dintre noi.

În momentul în care ne revendicăm puterea personală şi recunoaştem că noi am creat tot ce ne place şi ce nu ne place în viaţa noastră, ea începe să curgă, să se deschidă şi să vină spre noi tot ce ne dorim. Numai cu inima curată primim ceea ce cerem, însă, înainte, trebuie să curăţăm terenul.

recunostinta

Cum practici Ho’oponopono

Această tehnică include 4 afirmaţii pe care să le repeţi mereu, extrem de simple, dar cu o putere enormă de vindecare.

Te iubesc!

Îmi pare rău!

Te rog, iartă-mă!

Mulţumesc!

Atunci când vine către tine o situaţie inconfortabilă sau tensiune, stres, începi să repeţi cele patru mantre până când în tine se instalează un sentiment de echilibru şi o stare de bine.

Tot ce facem este, în primul rând, pentru noi. Ceea ce este în interiorul nostru, toate trăirile, rănile, bucuriile, se manifestă în exterior. În momentul în care spunem „te iubesc”, de fapt, ne spunem nouă aceste cuvinte.

„Îmi pare rău” înglobează toate situaţiile în care am deranjat armonia în Univers prin agresivitate, răutate sau orice trăire negativă care a venit din partea noastră, indiferent de situaţii.

Prin afirmaţia „Te rog, iartă-mă”, ne iertăm pentru că am reacţionat într-un mod nepotrivit şi ne-am făcut, în primul rând, rău nouă.

La final, ne exprimăm mulţumirea pentru tot ce am experimentat, toate evenimentele şi persoanele din viaţa noastră.

Pentru ca existenţa noastră să fie liniştită, plină de iubire, sănătate şi prosperă, este nevoie să recunoaştem ce am făcut, ce am gândit, să ne iertăm şi să mulţumin.

Cum spunea înţeleptul Gandhi, schimbarea începe cu noi. Atunci când noi ne schimbăm, totul în jur se schimbă, inclusiv starea noastră de sănătate, situaţia financiară şi relaţiile interumane.

Articolul urmator
Cum să te bucuri de vise lucide asupra cărora să ai control absolut, conform experților 
Cum să te bucuri de vise lucide asupra cărora să ai control absolut, conform experților 
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?
Incepe quiz
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (22)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.