Testul Amazoanei îți spune cât de puternică ești!

Testul Amazoanei îți spune cât de puternică ești!

Redactor Andreea Baluteanu

Chiar dacă nu au beneficiat de drepturi din cele mai vechi timpuri, femeile au știut întotdeauna să se impună. Puterea și inteligența le-au fost aliate din vremurile străvechi, atunci când aria de decizie le era drastic diminuată, iar majoritatea strămoașelor noastre erau sclavele unei societăți patriarhale.

Testul Amazoanei te aduce față în față cu patru dintre predecesoarele noastre: femei din societatea incașă, mayașă, aztecă sau vikingă. Tu cum îți manifești puterea?

Testul Amazoanei: câtă putere zace în tine?

Alege imaginea femeii cu care te identifici cel mai bine și consultă apoi interpretările noastre!

testul amazoanei

  1. Ai ales imaginea femeii aztece

Deși, la început, femeile aztece se bucurau de o oarecare egalitate cu bărbații, transformarea imperiului într-o uriașă forță militară le-a îngrădit accesul la prestigiul de odinioară. Organizat în jurul actualului Mexic și distrus de conquiztadorii lui Hernan Cortes, Imperiul Aztec oferea femeilor roluri casnice, legate de casă sau de creșterea copiilor, deși uneori acestea puteau deveni și preotese sau doctori.

Tu ești o femeie blândă, familistă, care își dorește mai mult ca orice ca cei dragi ei să fie fericiți. Nu țintești spre obiective înalte, ci preferi să ai picioarele înfipte bine în pământ, ca să asiguri stabilitatea familiei tale. Puterea ta e legată de frumusețea, de inteligența și de sufletul tău bun: ai grijă, nu cumva faptul că refuzi să prinzi aripi să nu te lipească pentru totdeauna de sol, prăbușindu-te într-o lume banală, lipsită de ambiții.

  1. Ai ales imaginea femeii incașe

Considerat cel mai mare Imperiu din America de dinainte de Columb și cel mai întins din lume, în secolul al XVI-lea, Imperiul Incaș atribuia o poziție importantă femeilor. Desigur, rolul lor era unul mai degrabă legat de familie, mărginit la practicarea agriculturii și îngrijirea copiilor, dar poziția lor în temelia societății era recunoscută. Mai mult, femeile erau consultate atunci când se stabilea căsătoria și își puteau părăsi soțul în perioada de probă, un obicei al culturii incașe, ceea ce le conferea o mai mare putere de decizie.

Precum o incașă adevărată, ești harnică, muncitoare și nu eziți să încerci să schimbi societatea, nu demolând bazele sale, ci îmbunătățind-o prin munca ta. Puterea ta rezidă în sârguință, pentru că ești tenace, consecventă, serioasă: poate că nu faci parte din tagma luptătoarelor care vor să distrugă inegalităţile salariale, dar vei încerca să obții acest lucru prin calitatea muncii prestate de tine. Singura problemă este că nu toți cei din jur sunt suficient de rezonabili pentru a aprecia această atitudine.

  1. Ai ales imaginea femeii mayașe

Imperiul Maya, situat în America Centrală, în sud-estul Mexicului actual, întinzându-se și în Guatemala, Belize și Sierra Madre, spre El Salvador, nu acorda o prea mare putere femeilor. La fel ca în societățile incașe și aztece, femeile lucrau în agricultură și aveau grijă de casă, fiind adesea abuzate și răpite în războaie. Cu toate acestea, există și câteva diferențe: mayașele erau angrenate în viața religioasă, zeitatea supremă, din care se trăgea populația, Luna, fiind de sex feminin, iar Imperiul a tolerat și un oraș condus de un matriarhat.

Ești frumoasă și îți conservi senzualitatea și farmecul, ceea ce nu înseamnă că nu îți place și puterea. Dimpotrivă, nu eziți să scoți la înaintare încăpățânarea și spiritul războinic, adesea asociate cu lumea bărbaților, care te vor ajuta să înaintezi repede în societate. Asociate cu șarmul tău irezistibil, aceste însușiri te vor duce departe!

  1. Ai ales imaginea femeii vikinge

Societatea vikingilor a fost una dintre puținele culturi străvechi care respectau și rolul femeii. Deși frumoasele nordice aveau predominant roluri casnice, nu era exclus nici ca acestea să fie prezente în raidurile războinicilor!

Tu ești una dintre cele mai puternice femei. Ești neînfricată, nu te temi să te implici în cele mai aprige confruntări și nu te lași până nu obții ceea ce vrei. Foarte puține lucruri te înspăimântă. Dimpotrivă, chiar îți plac bătăliile ce par a fi sortite înfrângerii, pentru că acestea îți dovedesc și mai tare superioritatea. Chiar dacă ești frumoasă, nu pui prea mult accent pe seducția fizică, deoarece o consideri o armă a femeilor slabe! Ai grijă însă, pentru că atâta luptă nu îți aduce întotdeauna fericirea!

Tu ce rezultat ai obținut?

Articolul urmator
TU ești stăpâna propriilor vise! 12 moduri prin care să-ți învingi coșmarurile din timpul nopții
TU ești stăpâna propriilor vise! 12 moduri prin care să-ți învingi coșmarurile din timpul nopții
Cat de puternica este relatia voastra?
Incepe quiz
Cat de puternica este relatia voastra?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.