Titanicul va fi readus la viață. Când va fi gata

Titanicul va fi readus la viață. Când va fi gata

Lorena Teacă

Construcția unei replici identice a Titanicului se apropie de sfârșit. Replica navei care s-a scufundat în 1912, ducând la moartea a 1.500 de persoane, va face parte dintr-un parc tematic din Sichuan, situat în Sud-Vestul Chinei.

Titanic pe apă

Datorită muncii asidue a muncitorilor, șase din cele nouă punți ale navei au fost construite până în 2017, iar restul proiectului se va încheia anul acesta. Replica va cuprinde toate caracteristicile și detaliile minuțioase ale originalului, de la mărime până la detaliile mânerelor ușilor și preparatele din meniu.

Aceasta este programată pentru deschidere în 2019, în cadrul stațiunii de turism cultural „The Romandisea Seven Star”, unul dintre cele mai impresionante parcuri tematice din China.

Romandisea, compania care construiește nava, planificase inițial să introducă o simulare de înaltă performanță, care să permită turiștilor să retrăiască momentul în care faimoasa navă a lovit aisbergul, dar planul a picat în momentul în care membrii familiilor victimelor și ai supraviețuitorilor nu au fost de acord.

Având o lungime de aproape 270 de metri și o lățime de 28 de metri, nava va fi așezată permanent într-un loc anume de pe cursul râului Daying Qi.

Oameni care lucrează la construirea Titanicului

Su Shaojun, directorul executiv al companiei de dezvoltare, a declarat pentru dailymail.co.uk: „Pe lângă Titanic, avem și cea mai mare plajă din lume, pe care vizitatorii o pot folosi atât ziua, cât și noaptea, 365 de zile pe an, deoarece temperatura de aici rămâne constantă. Spațiul articifial poate găzdui până la 5.000 de turiști. Vom avea iahturi, izvoare fierbinți și un teren imens”.

Cele 50.000 de tone de oțel au costat aproximativ 105 milioane de lire sterline, iar nava originală - 1,5 milioane de lire sterline, echivalentul a 33 de milioane de euro.

Oaspeții care doresc să viziteze replica Titanicului vor trebui să plătească o taxă de aproximativ 315 lire sterline pe noapte pentru o cabină. Pentru această sumă, ei vor avea parte de dansuri de bal, petreceri la piscină și mult divertisment în stil Las Vegas, totul pentru a-i transpune cât mai fidel în atmosfera anilor 1912.

Surse foto: Getty

Articolul urmator
Părintele Vasile Ioana îi critică pe credincioșii care vin la biserică să ceară noroc în viață. „Sunt unii care cred dau acatistul, gata, le merge bine”
Părintele Vasile Ioana îi critică pe credincioșii care vin la biserică să ceară noroc în viață. „Sunt unii care cred dau acatistul, gata, le merge bine”
Test viata anterioara: unde, cand si cu cine ai trait
Incepe quiz
Test viata anterioara: unde, cand si cu cine ai trait

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.