Nu Skin

Top nume care atrag binele

Vineri, 17.03.2017
de Roxana R

Alegerea numelui este un pas esențial pentru viitorul copilului tău. Numele îl va însoți toată viața, de aceea trebuie să știi ce înseamnă, înainte să iei o decizie. Iată care sunt numele cu o semnificație pozitivă, care atrag binele și norocul.

Așa cum există nume care atrag răul, există și altele care îi vor aduce noroc micuțului tău. Trebuie să alegi foarte atent, după ce te informezi despre semnificația numelui pe care îl dorești. Nu orice nume care sună frumos este și inspirat. Sunt însă câteva din care poți alege fără teamă!

Nume cu semnificație pozitivă

Edmund – în limba engleză, acest nume înseamnă „protector norocos”. De aceea, în literatura universală apar multe personaje pozitive cu acest nume.

Felix/Felicia – nume latinesc care înseamnă „fericit, norocos”. Inițial, generalii și împărații romani foloseau porecla Felix cu sensul de „cel foarte norocos, cel fericit”, iar ulterior a devenit nume de botez.

Agata – nume provenit din limba greacă, înseamnă „bine”. Este, de asemenea, numele unei sfinte martirizate în secolul III, în Sicilia.

Darius – este varianta grecească a unui nume persan, Darayavahush, care înseamnă „a avea noroc”. Acest nume a fost purtat de trei regi din Persia Antică.

Evdochia – varianta latinizată a unui nume grecesc care înseamnă „a fi satisfăcut, mulțumit”.

Eugen/Eugenia – tot o variantă latinizată a unui nume grecesc, înseamnă „născut cu noroc”. Acest nume era foarte comun în Evul Mediu în rândul prinților și nobililor.  

Răzvan – nume românesc care provine, probabil, din varianta Radovan. A ajuns la noi adus de țiganii veniți din India și înseamnă „cel care aduce vești bune”.

Dalia – nume care în limba lituaniană înseamnă „noroc, soartă”. În antichitate, Dalia era zeița care aducea prosperitate, bogăție și fertilitate.

Otilia – un nume foarte frumos, care înseamnă „cu noroc în luptă”. În alte țări este mai cunoscut ca varianta masculină, Ottilie. Numele este de proveniență germană, însă a fost foarte apreciat și de nobilii britanici.

Talia – în limba ebraică înseamnă „dulcea rouă din ceruri”, iar în arabă, „noroc”. Este un nume foarte apreciat și pentru că sună mai exotic.

Nume care sunt legate de divinitate

Unii părinți vor să aleagă pentru copii un nume cu rezonanță biblică, legat de numele lui Dumnezeu. Desigur, unele dintre acestea sună puțin mai ciudat, dar sunt frumoase și cu siguranță vor aduce noroc și fericire celui mic. Iată câteva exemple.

Absalom – acest nume evreiesc înseamnă „Dumnezeu Tatăl este pacea”.

Adael – înseamnă „cel împodobit de Dumnezeu”.

Ariel – nume care înseamnă „leul lui Dumnezeu”.

Bogdan – un frumos nume slavon, popular și la români, care înseamnă „cel dăruit de Dumnezeu”. De obicei are și sensul de conducător suprem, stăpân al lumii.

Daniel/Daniela – un alt nume foarte folosit de români, care înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu”.

Dominic – înseamnă „cel care aparține lui Dumnezeu”.

Elias/Ilie – înseamnă în limba ebraică „Dumnezeu este Yahweh”.

Ezekiel/Iezechil – nume ebraic însemnând „Dumnezeu dă putere/întărește”.

Isaia – înseamnă „Yahweh/Dumnezeu este salvarea”.

Jonathan/Ionatan – înseamnă „ Yahweh/Dumnezeu a dăruit”.

Iată doar câteva nume frumoase, cu semnificații pozitive, care vor aduce noroc copilului tău. Alege numele care îți place mai mult, dar ai grijă ca acesta să se regăsească printre cele de bun augur.

Vezi și: Echinocţiu de primăvară – cum sunt afectate zodiile

Surse foto: Pexels

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!