Totul despre triunghiul amoros al literaturii românești - Eminescu, Veronica Micle și Caragiale

Totul despre triunghiul amoros al literaturii românești - Eminescu, Veronica Micle și Caragiale

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Mihai Eminescu și I.L. Caragiale au fost prieteni foarte apropiați, ambii pasionați de literatură și scris. Cu timpul cei doi au ajuns să se înțeleagă precum doi frați, s-au respectat și susținut reciproc, mai ales că autorul piesei "O scrisoare pierdută" auzise multe despre Mihai Eminescu, dinainte de a-l cunoaște personal.

I.L Caragiale și Mihai Eminescu s-au certat prima dată înainte de a apărea Veronica Micle în viața lor. Caragiale s-a mutat în București la o verișoară a mamei sale, alături de cea din urmă și de sora sa. Cleopatra Lecca, divorțată fiind, obișnuia să participe la întâlnirile asociației culturale Junimea, apărând machiată și extrem de aranjată. Însă lui Mihai Eminescu i-a atras atenția din prima și chiar făcuse o pasiune pentru ea. Tot ea ar fi fost și cea care l-a inspirat să scrie poezia "Pe lângă plopii fără soț", însă legătura dintre cei doi nu a fost pe placul lui Caragiale, care și el îi facea curte. Astfel, se spune că atunci când a aflat, Mihai Eminescu l-a amenințat pe Caragiale cu moartea. Atunci a fost prima dată când cei doi au intrat în polemică, însă Caragiale a reușit să își calmeze prietenul și să îi explice că nu este nimic adevărat.

Relația dintre cei doi era neobișnuită, iar Caragiale iubea să îl ațâțe pe Eminescu, de dragul de a-l vedea pe acesta cum se agită și vine cu contraargumente puternice. În final, tot Caragiale era cel care încheia cearta. Cei doi vorbeau ore întregi despre literatură, filozofie și politică, însă câteodată abordau și subiecte mai intime. La un moment dat, Caragiale a aflat că Eminescu îi trimitea poezii de dragoste Veronicăi Micle, poeta care se afla la Iași.

După ce a fost numit revizor școlar în județele Suceava și Neamț, I.L. Caragiale a ajuns să o cunoască față în față pe Veronica Micle și să se converseze cu ea, atât verbal, cât și prin scrisori, ulterior. Când a aflat, Mihai Eminescu a încheiat orice fel de legătură cu bunul său prieten. Istoricii explică acest gest prin prisma faptului că I.L. Caragiale nu a crezut niciodată că între Eminescu și Veronica Micle era ceva serios. Eminescu era iluzoriu, de cele mai multe ori, iar Caragiale credea despre poet că iubește mai mult idealul de femeie, decât femeia în sine.

Sursa foto: Pinterest / Facebook

Eminescu și Veronia Micle aveau programată o întâlnire la Iași, însă poetul nu a mai ajuns, din cauza treburilor pe care le avea de rezolvat la redacția ziarului "Timpul", iar poeta a considerat acesta ca fiind un gest de trădare. Faptul că I.L.Caragiale a fost prin preajma ei în acele momente le-a întărit și mai mult legătura.

În 1892, Titu Maioescu i-a spus lui Al. Brătescu-Voinești că știe care sunt motivele distanțării lui Eminescu de Caragiale și spune că poetul a scris "Luceafărul" în urma decepției în amor pe care a avut-o cu Veronica Micle.

Există două variante ale poveștii dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu. Prima ar fi că Titu Maiorescu, în urma unei discuții cu Caragiale, a încercat să îl convingă pe Eminescu să nu o ia de soție pe Veronica Micle. Prima dată i-a invocat motivul că s-ar putea ca poeziile lui să aibă de suferit, apoi i-a spus că Veronica Micle a avut mai multe întâlniri cu Caragiale. Atunci, Eminescu și-a schimbat imediat intențiile în privința poetei.

Sursa foto: Facebook

A doua variantă, prezentată în cartea lui Ștefan Ciociulescu, îi aduce în scenă tot pe Titu Maiorescu, I.L. Caragiale și Veronica Micle. După ce află că Eminescu vrea să o ia de soție pe Veronica Micle, Titu Maiorescu îi spune despre Caragiale că are aceleași intenții, iar poetul se răzgândește pe loc. Cei doi s-ar fi întâlnit ulterior pentru a clarifica situația și au făcut schimb de scrisori emoționante.

Mulți istorici sunt de părere că I.L.Caragiale a dat dovadă de indiscreție atunci când i-a povestit lui Scipione Bădescu despre relația lui cu Veronica Micle. Dacă i-ar fi spus secretul său doar lui Titu Maiorescu, probabil ar fi rămas prieten cu Eminescu până la sfârșitul vieții.

Surse foto: Facebook, Pinterest

Articolul urmator
Totul despre Apostolul Ioan și previziunile făcute de el în Apocalipsa Noului Testament: „Și marea s-a prefăcut în sânge ca de mort”
Totul despre Apostolul Ioan și previziunile făcute de el în Apocalipsa Noului Testament: „Și marea s-a prefăcut în sânge ca de mort”
Ce personaj din basmele romanesti esti?
Incepe quiz
Ce personaj din basmele romanesti esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.