Vedetele au fost cuprinse de „Febra Lalelelor” la avanpremiera filmului

Vedetele au fost cuprinse de „Febra Lalelelor” la avanpremiera filmului

Redactor Divahair.ro

Avanpremiera specială a filmului „Febra Lalelelor / Tulip Fever”, distribuit de Forum Film România, a avut loc la Cinema City din AFI Cotroceni. Invitaţii – printre care s-au numărat şi Adina Galupa, Oana Roman Elisei, Catinca Roman, Andrei Nourescu, Dorin Chioțea, Irina Maria Mohora, Oana Zamfir, Alina Tanasă, Diana Enciu, Maria Andreea, Iulia Ionescu, Nono Semen, Simona Elena Țăranu, Sasha Borona, Ramona Solomon, Camelia Bălțoi, Oana Coșbuc – au participat la evenimentul de lansare şi au descoperit Olanda secolului al VII-lea şi o poveste de dragoste interzisă plină de dramatism şi emoţii intense.

Filmul „Febra Lalelelor” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera în cinematografe pe 15 septembrie 2017.

film Febra Lalelelor

Ecranizat după romanul cu acelaşi nume semnat de Deborah Moggach, filmul urmăreşte povestea de iubire dintre o tânără soţie (Alicia Vikander) şi artistul (Dane DeHaan) care pătrunde în viaţa ei pentru a-i picta portretul alături de soţ. Pentru a putea să fugă împreună, cei doi tineri încep să parieze pe piaţa de bulbi de lalele, ca o modalitate de a strânge bani pentru a fugi împreună.

Sofia, personajul principal, este o fată care a trăit într-un orfelinat, însă a plecat de acolo când a devenit soţia unui om mult mai în vârstă decât ea, jucat de actorul Christoph Waltz. Justin Chadwick, regizorul filmului, nu a vrut ca acest personaj să fie unul unidimensional, iar Alicia a fost alegerea perfectă pentru rol. El mărturiseşte că i-a urmărit traiectoria şi a fost impresionat de munca sa, spunând că „Este o actriţă dinamică şi puternică, dar în acelaşi timp este vulnerabilă. Poate juca roluri complexe cu multă sinceritate şi naturaleţe. Am vorbit cu ea despre film, ne-am înţeles foarte bine şi amândoi ne-am dorit aceleaşi lucruri de la el. Personajul ei are o traiectorie complicată şi am vrut, ca într-un fel, Sofia să fie interpretată ca o femeie modernă, iar Alicia a făcut acest lucru cu măiestrie.”

Vikander povesteşte despre cât de important a fost pentru ea să stea pentru a i se picta portretul care a fost folosit în film. Ea spune: „Am stat în faţa unui pictor pentru a realiza portretul pentru film şi a fost foarte intens. Ceea ce fac presupune să mă uit mult timp direct în ochii oamenilor pe care nu îi cunosc, dar când un pictor m-a privit, am fost puţin speriată, pentru că el încerca să-şi dea seama cu adevărat cine sunt. Relaţia dintre pictor şi persoana din faţa lui este una foarte intensă şi am vrut ca acest lucru să se reflecte în scenele pe care le-am jucat alături de Dane. Ne-a ajutat pe amândoi să avem acest context, în care Jan o picta pe Sofia. Cred că acest lucru a scos în evidenţă pasiunea şi tensiunea dintre cei doi. ”

Dacă sunteţi curioşi să aflaţi deznodământul poveştii şi vreţi să vă lăsaţi purtaţi într-o altă epocă, „Febra Lalelelor” este filmul pe care nu trebuie sa îl rataţi, din 15 septembrie, la cinema. Vezi trailerul filmului mai jos!

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

Articolul urmator
Un bărbat a recunoscut că este gay la vârsta de 55 de ani și după două căsnicii cu femei. „A fost foarte ușor să le spun copiilor"
Un bărbat a recunoscut că este gay la vârsta de 55 de ani și după două căsnicii cu femei. „A fost foarte ușor să le spun copiilor"
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate
Incepe quiz
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.