Vești bune de la Stat pentru români: concediu de până la un an și 1.700 de lei pe lună!

Vești bune de la Stat pentru români: concediu de până la un an și 1.700 de lei pe lună!

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Mii de români ar putea să se bucure de un concediu special de până la un an și de o indemnizație lunară estimată la 1.700 de lei. Cine ar putea beneficia de aceste privilegii? Atât salariații cât și persoanele ale căro venituri sunt obținute din activități independente ori agricole Tot ce ar trebui să facă este să îndeplinească o singură condiție: să adopte copii.

Familie cu doi copii

Potrivit celor scrise în Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, orice persoană care adoptă un copil poate beneficia de un concedi de acomodare și de o indemnizație lunară de aproximativ 1.700 de lei. Dacă un cuplu căsătorit efectuează procedura de adopție, oricare din cei doi soți poate obține aceste beneficii.

Concediul de acomodare poate avea o durată de cel mult un an, iar el se obține numai după depunerea unei cereri a persoanei care a adoptat sau care urmează să adopte. Mai sunt necesare și anexarea la această cerere a documentului care atestă mutarea copilului la persoana sau la familia care l-a adoptat, certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare și dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activităţii. Potrivit avocat.net, pentru calcularea indemnizației de acomodare, se ține cont de indicatorul social de referință (ISR), indemnizația de acomodare având o valoare de 3,4 ISR. Valoarea unei astfel de unități fiind de 500 de lei, indemnizația, astfel, ajungând la suma de 1.700 de lei mai sus menționată.

 Tot avocat.net menționează încă un mare avantaj pe care îl are această "ofertă" din partea Statului: perioada stabilită de concediu oferită părintelui unui copil adoptat este considerată și vechime în muncă, în serviciu și în specialitate, fiind și asimilată și stagiului de cotizare pentru obţinerea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, pentru obţinerea pensiei, a şomajului şi a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Surse foto: Pexels

Articolul urmator
Legatura misterioasă dintre Fecioara Maria si Lună: Întâlnirea semnificațiilor sacre și a feminității divine
Legatura misterioasă dintre Fecioara Maria si Lună: Întâlnirea semnificațiilor sacre și a feminității divine
Ce luna a anului te reprezinta?
Incepe quiz
Ce luna a anului te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.