Vulcanii activi: cum pun aceștia în pericol viața oamenilor

Vulcanii activi: cum pun aceștia în pericol viața oamenilor

Redactor Andreea Baluteanu

Poate că activitatea vulcanică pare a fi un subiect de film dramatic, dar trebuie să știi că, în realitate, vulcanii nu dorm pe planeta noastră. Se estimează că în prezent există circa 1.500 de vulcani activi pe Pământ, dintre care 75% sunt situați în Cercul de foc al Pacificului.

Azi îți povestim despre o amenințare care palpită în tăcere deasupra noastră: care sunt cei mai periculoși vulcani activi, unde sunt localizați și care sunt țările cu cel mai mare risc de activitate vulcanică. Află totul de la noi!

Ce sunt vulcanii activi și cât de periculoși sunt?

Vulcanii activi sunt definiți de oamenii de știință drept vulcani care au erupt cel puțin o dată în ultimii 10.000 de ani. Prin urmare, nu putem privi fenomenul ca pe unul de actualitate, cel puțin nu în accepțiunea noastră; în realitate, pot trece mii de ani pentru ca un vulcan să fie considerat „adormit”.

vulcan erupand

În ceea ce privește pericolul pe care îl presupun vulcanii activi, recunoaștem că acesta este mai scăzut decât acum câteva mii de ani, când oamenii nu aveau acces la informație și când posibilitățile autorităților de a muta mase mari de persoane erau relativ restrânse.

Ca o comparație, în anul 79 î.Hr, cel mai faimos vulcan din lume, Vezuviu, erupea și distrugea un întreg oraș, la fel de renumitul Pompei. Și azi, imaginile cu bărbații, femeile și copiii care încercau degeaba să scape din calea erupției ne dau fiori.

În schimb, cea mai recentă activitate vulcanică, erupția de la începutul acestui an a vulcanului Taal din Filipine, a produs mai puține victime, deși a distrus locuințe, a dezmembrat copaci și a acoperit zeci de animale cu cenușă.

Concluzia? Vulcanii activi sunt în continuare periculoși, deși astăzi apărarea noastră în fața lor este consolidată. Ceea ce nu înseamnă că, de-ar fi să ne regăsim în apropierea unei erupții, am putea fi considerați protejați.

Țările cu cei mai mulți vulcani activi

Așa cum ți-am spus, majoritatea vulcanilor activi sunt grupați în Cercul de foc al Pacificului, cea mai întinsă și mai activă zonă vulcanică de pe Terra, care se înlănțuie în jurul coastei vestice a Americii, de-a lungul Asiei, incluzând estul Japoniei, cuprinzând Indonezia, Filipine și Australasia. Zona include 452 de vulcani activi.

În ceea ce privește țara cu cei mai mulți vulcani, Statele Unite își atribuie întâietatea, cu 173 de vulcani, fiind urmate de Rusia, cu 166. Deși cele două state nu au cunoscut erupții dramatice în ultima perioadă, dată fiindu-le întinderea și mai ales vecinătatea cu Cercul de foc al Pacificului, ele sunt martore ale unei activități vulcanice pronunțate.

Topul 3 este încheiat de Indonezia, cu 139 de vulcani, dintre care numai trei se află în Bali (Agung, Batur și Buyan-Bratan). Japonia vine pe locul cinci, iar Chile, pe șase, cu 104 vulcani.

Un alt punct fierbinte pentru activitatea vulcanică din lume este reprezentat de Africa, spațiul în care placa tectonică africană se întâlnește cu cea arabă. Este motivul pentru care Etiopia se află în top 10 țări cu cei mai activi vulcani, numărând nu mai puțin de 57, iar Etiopia (23) și Tanzania (10) o urmează.

În ceea ce privește activitatea vulcanică din Europa, putem afirma că ne bucurăm, în general, de liniște, cel puțin comparativ cu turbulentul Cerc de foc al Pacificului. Numai Islanda „a reușit” să se claseze între primele 10 țări cu vulcani activi, pe poziția a patra, în ciuda faptului că e departe de Cercul de foc. Explicația? Țara europeană se află exact deasupra Dorsalei Atlantice, placa tectonică ce separă Placa Eurasiatică de Placa Americii de Nord.

În rest, Italia este martoră a unei activități vulcanice consistente, cu Munții Etna, Amiata sau Vezuviu. Și România are doi vulcani, Racoș și Verejeni.

Vrei să știi mai mult? Harta de mai jos îți arată cei mai activi vulcani din lume, împărțiți în „neliniștiți”, cu risc de erupție sau care erup/au erupt în perioada imediat apropiată.

harta vulcani activi

Sursa foto: Imgur

Cei mai faimoși vulcani activi din lume

Mai jos îți spunem care sunt cei mai cunoscuți vulcani activi de azi!

Mauna Loa, Hawai

Cel mai mare vulcan din lume este situat în Hawai și a bifat o activitate constantă, erupând timp de 700.000 de ani încontinuu. Cel mai recent, vulcanul activ și-a făcut simțită prezența în 1984, iar azi este considerat destul de periculos din cauza rețelei constante de lavă aprinsă care îl înconjoară.

Eyjafjallajokull, Islanda

Islanda „compensează” pentru lipsa aparentă a activității vulcanice din Europa deținând unul dintre cei mai activi și mai periculoși vulcani. Este vorba despre Eyjafjallajokull – nici nu putem să îi pronunțăm numele, darămite să ne aflăm în apropierea sa. Diferențiindu-se de celelalte apariții din listă prin straturile de gheață care îl încununează, Eyjafjallajokull a erupt ultima dată în 2010, fumul rezultat creând o adevărată criză în traficul aerian.

Vezuviu, Italia

Deși Vezuviul a stat în aparență liniștit de la tragedia din Pompei, acest vulcan activ e considerat printre cei mai periculoși din lume, în principal din cauza apropierii sale de o zonă dens populată. Dat fiind faptul că Napoli se află la doar 9 kilometri de Vezuviu, în cazul unei erupții, ce este preconizată de oamenii de știință, pagubele ar putea fi imense.

Nyiragongo, Congo

Responsabil cu circa 40% din toate erupțiile localizate pe teritoriul Africii, Nyiragongo și-a manifestat puterea de 32 de ori din 1882 încoace. Este localizat în Parcul Național Virunga din Congo, iar amenințarea cea mai serioasă în cazul său este reprezentantă de lacul de lavă pe care îl adăpostește și care se poate vărsa în regiunile îndepărtate.

Taal, Filipine

Dat fiind faptul că tocmai ne-a dat fiori, erupând în ianuarie 2020, Taal nu putea lipsi de pe listă. Vulcanul a bifat până acum 34 de erupții și marele risc asociat este legat de apropierea de Manila, la mai puțin de 50 de kilometri distanță. Vulcanul dădea semne că va erupe încă de la sfârșitul anilor 1990, iar specialiștii insistă că riscul nu a scăzut nici după evenimentele din acest an.

vulcan cu lava

Vulcanii activi sunt presărați peste tot pe cuprinsul lumii, dar gradul lor de pericol este diferit. Atunci când erup, pot provoca numeroase pierderi de viață omenești, de aceea sunt permanent ținuți sub observație de oamenii de știință.

Completează-ți cunoștințele și cu 10 lucruri interesante despre circuitul apei în natură!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Număr de înger 1313. Ce semnificație are în iubire și viață 
Număr de înger 1313. Ce semnificație are în iubire și viață 
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.