Acestea sunt cele mai frumoase locuri de vizitat de langa Bucuresti

Acestea sunt cele mai frumoase locuri de vizitat de langa Bucuresti

Redactor Alexa Galgau

Bucurestiul este un oras care aduna pe cat de multe laude, pe atat de multe critici, fiind un loc al contrastelor. De multe ori turistii se plimba doar prin Capitala si nu stiu ca si imprejurimile merita cel putin la fel de multa atentie din partea lor. Exista foarte multe locuri frumoase de vizitat langa Bucuresti, pe care ti le dezvaluim mai jos!

Cele mai frumoase locuri de vizitat langa Bucuresti

Palatul Mogosoaia

La doar 10 km de Bucuresti se ridica aceasta constructie splendida terminata in secolul al XVIII-lea. Este o adevarata capodopera arhitecturala si un omagiu adus stilului brancovenesc. Ansamblul cladirilor de la Mogosoaia este format din palatul construit de Constantin Brancoveanu, bucataria brancoveneasca (cuhnia), turnul portii, capela Gheorghe Bibescu, serele Mogosoaia, construite de arhitecti francezi, si Biserica Sfantul Gheorghe, aflata in afara zidurilor palatului. 

Una dintre cele mai mari placeri ale bucurestenilor este sa se plimbe in zilele caldute de primavara in acest loc minunat de vizitat de langa Bucuresti, unde poti ajunge cu masina proprie sau cu microbuz. 

Rezervatia Comana

Parcul National Comana se afla la jumatatea distantei dintre Bucuresti si Giurgiu si este o adevarata oaza unde poti evada, daca vrei sa scapi de betoanele sufocante din oras si sa iti incarci bateriile in natura. Rezervatia Comana a luat nastere dupa ce, in anii '50, s-a decis protejarea a doua zone importante (Rezervatia Stiintifica de ghimpe si Rezervatia Stiintifica de bujor), carora ulterior li s-a adaugat Balta Comana (foto). 

Parcul Comana se intinde pe aproape 25 000 de hectare, dintre care 8 000 sunt ocupate de paduri, 1 200 de  balta si 15 000 de asezari rurale si pasuni. 

Un alt punct de interes in aceasta zona este manastirea Comana, ridicata in secolul al XVI-lea si refacuta in secolul XVIII. Pentru turistii dornici de aventura, tot la Comana poti sa te duci cu intreaga familie sau cu prietenii, pentru a va distra la Parcul de Aventura Comana!

Centrul Therme Bucuresti

La o aruncatura de bat de Bucuresti se afla cel mai mare centru de spa si wellness din Europa, inaugurat anul acesta si asteptat cu sufletul la gura de o gramada de oameni. Aflat la 10 minute de Capitala, Therme este la momentul actual unul dintre cele mai impresionante locuri de vizitat de langa Bucuresti. El cuprinde mai multe zone pentru care trebuie sa cumperi acces, fiecare avand alta tematica. Te poti bucura de o zona cu sute de sezlonguri, de una cu numeroase specii de plante si de alta destinata distractiei in familie. 

Afla totul despre Centrul Therme, inclusiv preturi si program, de AICI!

Manastirea Cernica

Manastirea Cernica se afla la doar 12 km de Bucuresti, in apropierea lacului cu acelasi nume, un alt punct turistic important din apropierea Capitalei. Este atestata in documentele istorice inca din 1600 si a fost ctitorita de vornicul Cernica Stirbei. Este o constructie inclusa in lista monumentelor istorice din Romania si, in prezent, aici locuiesc 35 de calugari. La manastirea Cernica te poti duce pentru a regasi acea liniste interioara de care nu reusesti sa te bucuri de obicei din cauza ritmului haotic al vietii de zi cu zi.  

Padurea Baneasa si Gradina Zoologica

La 15-20 de minute de Bucuresti se afla locul preferat al copiilor: Gradina Zoologica. Nu este cea mai mare si nici cea mai impresionanta din Europa, dar este a noastra si o iubim. In ultimii ani, aceasta a fost modernizata si acum arata foarte bine, asa ca este locul ideal de mers cu copiii atunci cand se mai incalzeste afara.

Te mai poti bucura de o plimbare la aer curat in padurea Baneasa sau, de ce nu, de o tura cu bicicleta pe drumul care o imprejmuieste. Daca te relaxeaza sa iti petreci timpul in natura, iata si alte paduri din preajma Bucurestiului unde iti poti incarca bateriile!

Dupa cum bine vezi, exista suficiente locuri de vizitat pe langa Bucuresti astfel incat sa nu fii nevoita sa cheltuiesti multi bani pe vacante! Tu ai bifat aceste obiective turistice?

Surse foto: mapamond.ro, romaniaroute.ro, wall-street.ro, turistderomania.ro, blogdecalatorii.ro

Articolul urmator
Lista capitalelor culturale din 2024. Merită vizitate!
Lista capitalelor culturale din 2024. Merită vizitate!
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.