Acea zi a venit candva in 2014 si de atunci calatoresc de cate ori am ocazia. In aceasta luna rece de ianuarie am ales sa vizitez 4 tari in 30 de zile: Egipt, China, Thailanda si Philipine, compunandu-mi astfel cea mai lunga vacanta din viata mea".
Vedeta a plecat in concediu chiar din data de 1 ianuarie, iar in prezent se afla in Egipt. Andreea isi tine si fanii la curent cu intamplarile din viata ei, postand numeroase fotografii cu obiectivele turistice pe care le viziteaza. Selfie-urile cu piramidele sunt nelipsite, Andreea declarandu-se incantata de tot ceea ce vede: "Ador sa descopar lucruri noi, sa invat despre alte culturi ale lumii, sa ma imbogatesc spiritual si sa raman cu amintiri exceptionale in suflet!", "Sunt foarte fericita ca azi am vazut una dintre cele 7 minuni ale lumii", a marturirsit artista dupa ce a vazut Marea Piramida din Giza.
Desi au trecut doar cateva zile de cand a ajuns in tara araba, Andreea a declarat ca a invatat deja sa citeasca hieroglifele egiptene.
Desi nu se stie cu cine a plecat Andreea in cea mai lunga calatorie din viata ei, putem banui ca este insotita de Michael, americanul care ii este iubit de mai bine de jumatate de an. Acesta pare sa fie si cel care i-a "deschis apetitul" vedetei pentru calatorii in momentul in care a acceptat sa aiba o relatie la distanta.