Asigurare medicală de călătorie: de ce acte ai nevoie și cât costă

Asigurare medicală de călătorie: de ce acte ai nevoie și cât costă

Redactor Andreea Baluteanu

Trăim vremuri complicate și nu putem nega acest fapt. Cu toate acestea, sufletul nostru care tânjește după aventură nu se vrea sub niciun chip ascuns în siguranță acasă, așa că promitem să nu renunțăm, de îndată ce este posibil, la dragile noastre călătorii.

Cu toate acestea, mai ales sub amenințarea coronavirusului, suntem tot mai conștiente de riscurile care ne pasc la orice pas. Prin urmare, o asigurare medicală de călătorie se transformă din ceea ce părea a fi un moft în vremuri mai sigure într-o adevărată necesitate. Vezi mai jos în ce condiții se încheie asigurarea medicală de călătorie și de ce date ai nevoie.

Asigurarea medicală de călătorie: de ce ai nevoie de ea?

Acum câțiva ani, când eram mai tinere și mai rebele, respingeam cu încăpățânare orice idee de asigurare: de ce am fi avut nevoie de ea? Dar azi, în contextul în care o epidemie a dat peste cap lumea așa cum o știam, trebuie să recunoaștem că ne-am schimbat părerea.

asigurare de calatorie

Asigurarea medicală acoperă cheltuielile neprevăzute ce pot interveni într-o călătorie și care au loc ca urmare a deteriorării stării tale de sănătate sau a diverselor accidente. Fie că îți vei recupera parțial sau integral costul cheltuielilor tale stomatologice, al facturii emise la spital, al intervențiilor de urgență, analizelor, dar și al unor situații speciale cum ar fi repatrierea medicală sau funerară, cert este că asigurarea medicală de călătorie îți va permite să pornești la drum cu mai multă liniște în suflet.

De ce acte ai nevoie pentru a încheia o asigurare medicală de călătorie?

În principiu, pentru o asigurare medicală de călătorie nu trebuie să completezi decât informațiile de pe actul pe care îl vei folosi drept document de identificare în călătoria ta, fie că este vorba despre buletin sau pașaport. Ulterior, în cazul în care trebuie să beneficiezi de polița de asigurare (ceea ce, evident, nu îți dorim), vei utiliza respectivul act pentru confirmare.

Sunt însă și câteva cazuri speciale în care vei avea nevoie de documente adiacente, ce depind în funcție de societatea de asigurare. De exemplu, dacă te numeri printre cei care călătoresc în scopuri de business, poate fi nevoie să prezinți un document justificativ care să ateste motivul călătoriei tale. Șoferii profesioniști necesită o adeverință eliberată de angajator, iar elevii sau studenții pot încheia asigurarea medicală de călătorie prin intermediul unui act justificativ emis de unitatea de învățământ.

Unde fac asigurare medicală de călătorie?

Există numeroase opțiuni de societăți care se ocupă cu încheierea asigurărilor medicale de călătorie, așa că ai oportunitatea de a alege în funcție de necesitățile tale. Sfatul nostru este să consulți cu grijă condițiile și să iei decizia după o cercetare amănunțită.

Asigurarea medicală de călătorie poate fi încheiată online, un atu remarcabil mai ales în condițiile actuale. Firește, actele pot fi completate și la sediul societății de asigurare sau la parteneri.

Care este prețul unei asigurări medicale de călătorie?

Oscilezi dacă să închei sau nu o asigurare medicală de călătorie? Trebuie să știi că prețurile sunt, în mare, accesibile, așa că investiția este justificată.

În ceea ce privește costul asigurării medicale de călătorie, acesta depinde în funcție de mai multe condiții. Astfel, în calcul pot intra compania de asigurări aleasă, riscurile pe care le acoperă polița pentru care ai optat și numărul de zile asigurate. Mai sunt cuprinse în ecuație și vârsta ta, starea de sănătate și țara în care călătorești.

Vom detalia mai jos aceste aspecte, raportate la diferite societăți de asigurare.

Asigurare medicală de călătorie Groupama

Una dintre cele mai „generoase” societăți de asigurări este compania Groupama. Promițând să te ferească de atacul unui urs Grizzly cu aceeași dedicare cu care te apără de uragane, asigurarea medicală de călătorie include mai multe condiții.

Există 3 pachete de bază, putând acoperi 10 000 Euro (Pachet de bază A), 30 000 Euro (Pachet de bază B) sau 50 000 de Euro (Pachet de bază C). Polițele pun la dispoziție asigurare medicală de urgență, repatriere medicală, repatriere funerară, tratament dentar de urgență, cheltuieli suplimentare pentru spitalizare mai mare de 10 zile (vizita unei rude, repatrierea minorilor, conversații telefonice de urgență), toate cu anumite limite, firește.

Ce ne place este că poți încheia și o serie de asigurări suplimentare. Dacă adori sporturile cu grad fierbinte de adrenalină, poți alege și o Asigurare suplimentară pentru sporturi de sezon. Tot la Groupama poți achita și asigurări de accidente, răspundere civilă individuală, asigurarea documentelor, asigurare pentru anularea călătoriei sau pentru servicii de asistență rutieră.

În ceea ce privește prețul, pentru o călătorie de 7 zile în Germania, corespunzând scopurilor turistice ale unui asigurat în vârstă de 30 de ani, plătești o primă totală de 27 de RON pentru pachetul A, 33 de RON pentru pachetul B și 40 de RON pentru pachetul C.

femeie calatorestr

Asigurare medicală de călătorie Allianz

Allianz te gratulează cu asigurări de călătorie online care pot fi achitate cu cardul și sunt livrate imediat pe email: simplu, accesibil și fulgerător de rapid. Cu o gamă largă de produse, asigurarea Allianz acoperă riscurile asociate urgențelor medicale, oferind o protecție suplimentară care te va îmbia să te bucuri și mai tare de călătoria ta.

Pentru a încheia asigurarea, trebuie să declari pe propria răspundere că nu ești însărcinată, nu consumi medicamente sau substanțe interzise, nu urmezi un tratament pe durata călătoriei și nici nu ai afecțiuni care să împiedice zborul cu avionul.

În ceea ce privește prețurile, ai de achitat pentru asigurarea medicală de călătorie sume de la 15 lei până la 197 de lei, în funcție de asigurator și de opțiunile alese, raportat la o călătorie de 7 zile în mai, în Germania, pentru un turist de 30 de ani.

Asigurare medicală de călătorie Generali

Cea mai mare companie de asigurări din Italia și a treia din lume te tentează cu o poliță grupată pe mai multe tipuri de turism: profesional, turist pentru studenți, turist economic, turist clasic, turist plus premium (oferă acoperiri speciale pentru situații care duc la anularea călătoriei) sau X-treme (dedicată iubitorilor de sporturi extreme).

Păstrând aceleași date de mai sus, prețurile unei asigurări medicale de la Generali pornesc de la 45 de lei pentru asigurarea clasică de turist până la 80 de lei pentru cea Premium.

Asigurare medicală de călătorie emag

În raiul cumpărăturilor online, asigurările medicale de călătorie se simt ca la ele acasă! Poți opta pentru produse de la diverși asiguratori, precum ASIROM, OMNIASIG, Allianz, Groupama, Generali, EUROINS, City Insurance sau ERGO. Prețul unei asigurări încheiate pe emag poate fi cuprins între 1 și 4 lei pe zi, fără a pune la socoteală serviciile suplimentare.

Precum în cazurile de mai sus, și la emag trebuie să declari că nu ești însărcinată, nu urmezi un tratament medical, nu ai boli cronice sau incurabile, nu consumi medicamente sau substanțe interzise și nici nu suferi de invaliditate permanentă.

Costul unei asigurări de călătorie pornește de la 23 de lei la ERGO (acoperă accidente, boală și repatriere) și poate ajunge până la 40 de lei la Gothaer (accidente și boală, asigurare bagaje și repatriere).

Asigurare medicală de călătorie în SUA

Să nu cumva să pleci în Statele Unite fără asigurare medicală de călătorie, te îndeamnă și Ministerul Afacerilor Externe. Ține cont de faptul că serviciile medicale sunt extrem de costisitoare în statul condus de Donald Trump, putând ajunge chiar până la zeci de mii de dolari. Asistența de strictă urgență include numai stabilizarea stării persoanei în cauză, nu și cazurile de convalescență sau tratament.

La fel ca în cazurile de mai sus, poți încheia asigurări medicale de călătorie în SUA la diverse societăți. De exemplu, pe i-asigurare.ro, pentru o călătorie de 7 zile în SUA, trebuie să scoți din buzunar 24 de lei pentru un produs marca EUROINS, 42,69 de lei pentru o asigurare Gothaer, 78 de lei la Allianz și 117,12 lei la Asirom.

După câte ai văzut, o asigurare medicală de călătorie este un produs mai mult decât necesar. Dacă vrei să te bucuri în pace și tihnă de experiențele tale, să savurezi din tot sufletul fiecare peisaj, fiecare fel de mâncare, fiecare pas și fiecare exponat de muzeu, optează pentru o astfel de poliță.

Nu știi pe unde să te mai plimbi? Iată 10 propuneri de călătorii ieftine pe care le poți face în 2020, dar și cele mai frumoase sate din România! Vezi și cât costă o vacanță în Maldive, cu bani puțini.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
Plănuiește o călătorie în jurul lumii și îți dezvăluim cu ce inițială începe numele sufletului tău pereche
Incepe quiz
Plănuiește o călătorie în jurul lumii și îți dezvăluim cu ce inițială începe numele sufletului tău pereche

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.