swipe

9 alimente pe care Regina Elisabeta a II-a nu le mănâncă niciodată

Usturoi

Darren McGraddy a dezvăluit că regina are o regulă conform căreia niciun membru al familiei regale, inclusiv ea însăși, nu are voie să mănânce usturoi. De asemenea, este alimentul care îi plăcea lui Meghan Markle, dar la care a trebuit să renunțe imediat ce a intrat în familia regală. 

„Nu putem servi niciodată nimic cu usturoi sau cu prea multă ceapă. Regina nu ar avea niciodată usturoi în meniu ”, a spus McGrady. Se spune că această regulă a fost creată pentru a evita o situație stânjenitoare, cum ar fi ca membrii familiei regale să aibă o respirație urât mirositoare în momentul în care se întâlnesc și își salută vizitatorii.

9 alimente pe care Regina Elisabeta a II-a nu le mănâncă niciodată

Friptură în sânge

Deși foarte multă lume consideră că Reginei Elisabeta îi place friptura în sânge sau gătită mediu, se pare că nu este deloc așa. Potrivit lui McGraddy, regina preferă ca friptura sa să fie bine făcută. 

9 alimente pe care Regina Elisabeta a II-a nu le mănâncă niciodată

Căpșuni

Regina adoră să consume fructe, cum ar fi căpșunile, dar numai dacă este sezonul acestora, altfel le refuză garantat. 

Conform spuselor lui McGraddy, reginei i se pot trimite căpșuni în fiecare zi pe perioada verii și nu va avea nimic de obiectat, dar dacă i-ar fi trimise în luna ianuarie ar refuza, pe motiv că ea nu consumă căpșuni modificate genetic. 

9 alimente pe care Regina Elisabeta a II-a nu le mănâncă niciodată

Pâine cu coajă

Regina nu se încurcă nici când vine vorba de niște banale sandvișuri, cerându-le angajaților să fie mereu tăiate marginile feliilor de pâine. 

"Un bucătar mi-a atras atenția pentru că am servit sandvișuri cu marginile netăiate", a declarat pentru The Telegraph fostul bucătar regal Owen Hodgson. "Apoi mi-a arătat cum pot face sandvișul cu ton perfect: tăind pâinea pe lungime, ungeți ambele părți, adăugând amestecul de ton-maioneză și felii subțiri de castravete și un vârf de piper. Apoi a îndepărtat crustele și a tăiat opt ​​triunghiuri identice. Totul constă în detalii în bucătăria palatului". 

9 alimente pe care Regina Elisabeta a II-a nu le mănâncă niciodată

Paste și cartofi

Regina Elisabeta nu consumă absolut nimic ce conține amidon, prin urmare pastele și cartofii nu au ce căuta în meniul Majestății Sale. Singurul dată în care regina ar putea avea astfel de alimente în farfuria sa este la o ocazie specială. 

Majestatea Sa mănâncă de obicei cât mai sănătos și în de produse care conțin amidon, preferă să consume pește sau pui la grătar, legume proaspete și o salată. 

9 alimente pe care Regina Elisabeta a II-a nu le mănâncă niciodată

Banane întregi

Nu o vei vedea niciodată pe regină mâncând o banană în felul în care oamenii de rând consumă acest fruct. Regina folosește furculița și cuțitul pentru a tăia ambele capete ale bananei, apoi o taie pe mijloc pentru a îndepărta coaja, iar în cele din urmă o taie în bucățele mici. 

9 alimente pe care Regina Elisabeta a II-a nu le mănâncă niciodată

Ouă albe

Regina adoră să mănânce ouă amestecate, în special în combinație cu somon și trufe în perioada Crăciunului. Dar, cu toate acestea, tot ar strâmba din nas dacă le-ar vedea în frigider. Se pare că problema reginei o reprezintă culoarea ouălelor. Conform Majestății Sale, ouăle de culoare maronie au un gust mai bun față de cele albe.

9 alimente pe care Regina Elisabeta a II-a nu le mănâncă niciodată

Ceai îndulcit

Ca orice englez veritabil, nu trece o zi fără ca regina să nu bea faimosul ceai englezesc. Majestatea Sa preferă să bea ceaiul cu un strop de lapte, dar fără pic de zahăr. Acesta este turnat din recipiente de argint, iar regina își savurează ceaiul și biscuiții în cești și pe farfuriuțe demne de un membru al familiei regale.

‹ Vezi si