swipe

A plecat prea repede dintre noi, dar a lăsat moștenire pentru generații întregi. Incredibila poveste de viață a lui Dan Spătaru

A cunoscut suferința de la o vârstă fragedă

Dan Spătaru s-a născut în ziua de 2 octombrie 1939, într-o familie de învățători, la Aliman, Constanța. Copilăria și-a petrecut-o, inițial, în comuna sa natală, alături de părinții lui, Gherghina și Aurel Spătaru, sora mai mare, Puica, și bunici.

A trăit ca orice al copil normal și a fost crescut cu dragoste de întreaga sa familie, însă la 12 ani destinul său a luat o întorsătură tragică. Atunci, a rămas orfan de mamă și a fost nevoit să meargă să locuiască la o mătușă din Medgidia, alături de sora sa. Femeia care i-a dat viață și-a dorit din tot sufletul ca acesta să învețe carte și, mutându-se acolo, i-a putut îndeplini visul.

A plecat prea repede dintre noi, dar a lăsat moștenire pentru generații întregi. Incredibila poveste de viață a lui Dan Spătaru

Fotbalistul devenit "vocea de aur" a României

Însă Dan Spătaru a făcut chiar mai mult de atât. A trecut prin anii școlii primare și generale cu succes și a început liceul, moment în care și-a descoperit și pasiunea pentru fotbal. A jucat la „Progresul” și la „Știința București”, timp în care s-a evidențiat și a evoluat ca mijlocaș. După finalizarea liceului, a intrat la „Facultatea de Educație Fizică și Sport” și, din păcate, a fost nevoit să se lase de fotbal când a ajuns în anul al III-lea pentru că a descoperit că avea hernie de disc.

După acest eșec, artistul a început să se axeze pe școală și chiar și-a descoperit marele talent, cel care i-a adus și titlul de "vocea de aur" a României. Dan Spătaru era încă student când a debutat pe scenă, în 1962, la „Casa Studenților”. A început cu muzica italiană, căci aceasta era moda în acele timpuri și a fost descoperit de Camelia Dăscălescu. Cântăreața l-a învățat tot ce știa pe tânărul de atunci, iar de aici parcursul muzical al artistului a devenit unul de excepție.

El s-a făcut remarcat cu piesa „Măicuța mea”, de Temistocle Popa, care i-a făcut mai toate șlagărele, iar apoi s-a bucurat de un real succes și cu „Țărăncuță, țărăncuță”, „Drumurile”, "Vorbește lumea că-s ștrengar" și multe altele. În anul 1967, a bătut recordul la aplauze când se afla în Cuba, la un concert - 16 minute și 19 secunde.

De menționat este și faptul că talentul l-a moștenit de la tatăl său, care cântase la vioară, semn că nu reușise doar să-și mulțumească regretată mamă, dar să ducă mai departe și pasiunea figurii paterne din viața lui. 

A plecat prea repede dintre noi, dar a lăsat moștenire pentru generații întregi. Incredibila poveste de viață a lui Dan Spătaru

Un familist convins și un părinte dedicat

În anul 1972, la „Teatrul Fantasio” din Constanța, Dan Spătaru o cunoaște pe marea sa iubire și viitoare soție, balerina Sidonia Spătaru. Le-a făcut cunoștință chiar marele actor de comedie Jean Constantin. Cei doi amorezi și-au jurat iubire veșnică în fața altarului în 1974, iar apoi au devenit părinții unei fete, Dana Spătaru. Aceasta, la rândul ei, a moștenit talentul și dragostea pentru muzică a tatălui său și chiar a cântat alături de el pe marile scene.

„Eu nu eram hotărâtă: să mă căsătoresc, să rămân cu Dan? Nu știam ce să fac! Mă gândeam că a fost o relație, dar el o să plece la București, în timp ce eu rămâneam singură la Constanța. Când s-a terminat turneul, mi-a spus: "Eu mă întorc la Constanța peste trei zile și rămân numai dacă vrei să ne căsătorim!".

Și mi-a dat timp de gândire trei zile, după care s-a reîntors la Constanța și primul lucru pe care l-a făcut a fost să-mi dea telefon și să vorbim despre viitorul nostru. Dacă nu voiam să ne căsătorim, nici nu mai trecea pe la teatru, mi-a spus. Și răspunsul meu a fost "Da!"”, a povestit văduva artistului despre momentul în care a fost cerută de soție.

Sidonia Spătaru și-a lăudat soțul în nenumărate rânduri și l-a numit deseori „familist convins” și „un model de tătic”, semn că artistul s-a dedicat trup și suflet familiei sale. Din păcate, nu a apucat să-și cunoască și nepoata, pe Maria, care îi interpretează și în ziua de astăzi piesele.

”Maria este acum la liceu, a intrat în clasa a Xl – a la Zoia Kosmodemianskaia, fostul liceu de fete. E înaltă, frumoasă, învață bine, dar nu știe ce carieră să îmbrățișeze. Timp de doi ani a făcut canto, dar apoi nu a mai vrut să cânte, deși mulți au lăudat-o cum interpreta piesele live, cu orchestra, la Festivalul lui Dan. Ca și bunicul ei, nu știa să facă playback.

A moștenit urechea muzicală a lui. Dan înregistra din prima. Acum, Maria mai are doi ani de zile să se decidă pe ce drum o va lua. Dana este jurist și e singurul copil, iar Maria singura mea nepoată. Mai am nepoate de la frați, de la sora lui Dan din Constanța... Dan nu suporta cuvântul vedetă. Întreba ce carieră are respectivul și dacă are o carieră în spate. Dan umplea stadioanele… Ce oameni de valoare am avut!”, a povestit bunica despre nepoata ei în cadrul unui interviu din 2021.

A plecat prea repede dintre noi, dar a lăsat moștenire pentru generații întregi. Incredibila poveste de viață a lui Dan Spătaru

A avut probleme cu alcoolul

La fel ca mulți alți artiști cu renume, Dan Spătaru a căzut, încă de tânăr, în patima alcoolului și cu greu a putut renunța la această dependență. Fiindcă îi plăcea să bea alături de prietenii săi prin restaurante și localuri, și-a căpătat, cu timpul, eticheta de "bețiv", iar asta l-a deranjat cumplit. Ulterior, după ce a înțeles cum este văzut de oameni, a reușit să scape și de acest viciu. Cum a făcut asta? Ei bine, după cum chiar soția sa declara, a purtat o discuție cu... persoana sa.

În anul 1995, în timpul unui interviu, fotbalistul transformat în artist dezvăluia care a fost momentul în care și-a dat seama că trebuie să renunțe la alcool. La un moment dat, amețit fiind din cauza licorilor, hoinărea singur pe străzi și s-a întâlnit cu un măturător. Generos fiind din fire, s-a oferit să-i dea bărbatului un bilet la spectacolul său, însă a fost refuzat.

„La bețivul ăla?”, a răspuns lucrătorul, fără să știe cu cine vorbește, iar atunci Dan Spătaru a înțeles că trebuie să-și schimbe stilul de viață.

„A vorbit cu el. Și a reușit. A suferit foarte mult pentru că a fost arătat cu degetul din cauza băuturii. La un moment dat, a venit la el și Aurică Andreescu, o altă voce mare, și el cu același viciu. L-a întrebat cum a reușit, iar el i-a răspuns: „Am vorbit cu mine”. A murit la 28 de ani de când se lăsase de băutură, dar nu a venit niciodată să bea acasă.

Aveam damigenele înșirate pe terasă, cu tot felul de băuturi, însă lui mereu îi plăcea ca paharul să fie vorbit. Chiar îl certam și îi spuneam că, măcar dacă tot bea, să bea acasă. Iar el asta îmi răspundea. Că îi place ca paharul să fie vorbit. Bea mereu la discuții, la restaurant, își chema prietenii. Era foarte generos cu ei, le dădea și masa și de băut…”, a povestit Sidonia Spătaru despre regretatul ei soț.

„Mi s-a reproșat că îmi cam place șprițul. Da, dar eu trebuie să beau de acum înainte multă apă minerală, ca să îl fac șpriț pe ăla dinainte”, obișnuia să zică solistul spectatorilor lui de fiecare dată când urca pe scenă.

A plecat prea repede dintre noi, dar a lăsat moștenire pentru generații întregi. Incredibila poveste de viață a lui Dan Spătaru

Tragica moarte

Deși a reușit să scape de marele său viciu și să își schimbe stilul de viață, Dan Spătaru a fost răpus, într-un final, de problemele de sănătate pe care le avea. În ziua de 8 septembrie 2004, la București, chiar la el acasă, artistul a făcut stop cardiac și a murit, îndoliind o țară-ntreagă. Avea doar 64 de ani. În ultimul său an din viață suferise două intervenții chirurgicale, care i-au slăbit organismul, iar ulterior s-a produs tragedia.

Chiar cu o zi înainte de a-și da ultima suflare parcă a simțit că-i vine sfârșitul și l-a rugat pe vărul său să îl plimbe prin toate locurile din București prin care a cântat pe parcursul vieții. În dimineața următoare, la ora 7, "vocea de aur" a României a trecut la cele sfinte.

Dan Spătaru a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, iar la ceremonie au participat peste 10.000 de oameni care l-au îndrăgit și admirat.

A plecat prea repede dintre noi, dar a lăsat moștenire pentru generații întregi. Incredibila poveste de viață a lui Dan Spătaru

Depresia soției

Însă persoana care l-a iubit cel mai mult pe artist și chiar a suferit cumplit după moartea sa este chiar Sidonia Spătaru, iubita lui soție. Văduva artistului nu a putut accepta decesul acestuia și a căzut într-o cruntă depresie. În plus de asta, s-a ales și cu alte probleme de sănătate și a trecut printr-o operație de hernie de disc și o intervenție la coloană.

„Eu sunt un om activ, dar când te vezi la pat nu e bine. Toată viața mea am fost un om activ. Cum să pot face ceva într-un picior? Situația aceasta m-a dat peste cap.

Și așa sufăr de o depresie încă de când a murit Dan. Acum, ea s-a accentuat. Nu mai am un moral bun, văd negru totul…

Pe 8 septembrie se împlinesc 16 ani de când a plecat soțul meu. Singurătatea mă apasă de când s-a dus el… Nu știam cum se manifestă depresia.

Nu suportam nimic, nici televizor, nu am știut că e atât de rea boala aceasta. Dacă ajungi la urgență îți dă două pastile și dormi.

Celor care sunt în situația aceasta eu le recomand să se monteze, să meargă în parcuri și să se înconjoare de oameni pozitivi. Cu depresia am plâns în fiecare zi”, a mărturisit ea în anul 2021, în timpul unui interviu.

‹ Vezi si