"Am devenit extrem de confuză pentru că nu mai aveam control asupra corpului meu...". Adele a vorbit în premieră despre viața de după divorț

"Am devenit extrem de confuză pentru că nu mai aveam control asupra corpului meu...". Adele a vorbit în premieră despre viața de după divorț

Ramona Jurubita

Celebra Adele (33 de ani) a trecut printr-un divorț în anul 2019, dar nu a oferit la acea vreme detalii despre problemele pe care le-a avut și nu a dezbătut public motivele care au condus la despărțirea de fostul soț, antreprenorul Simon Konecki (47 de ani).

Vedeta și fostul ei partener au fost căsătoriți aproape doi ani, dar relația lor a început cu mult timp în urmă, cei doi  având împreună un băiat în vârstă de nouă ani, pe nume Angelo. Cu toate că și-au spus adio, cei doi au declarat că vor avea grijă împreună de copilul lor, astfel încât cel mic să nu simtă lipsa niciunuia. 

Adele în timpul discuției cu Oprah Winfrey

Sursa foto: Youtube

Recent, Adele și Oprah Winfrey s-au întâlnit pentru un interviu care a fost parte a emisiunii de la televiziunea CBS, „Adele: One Night Only”. Adele i-a dezvăluit aspecte importante din viața ei personală și din perioada în care se lupta cu anxietatea dobândită în urma divorțului.

Artista a mărturisit în cadrul interviului că avea des episoade de anxietate și că acest lucru a făcut-o să slăbească fără să vrea, în ciuda faptului că în presa au apărut speculații legate de tot felul de diete sau pastile de slăbit. Adele a suferit foarte mult în perioada divorțului și anxietatea s-a instalat rapid, pentru că nu a știut cum să își gestioneze emoțiile.

Adele și Oprah în cadrul interviului despre viața cântăreței

Sursa foto: Youtube

„Am avut cele mai terifiante atacuri de anxietate după ce am încheiat căsnicia. M-au paralizat complet și am devenit extrem de confuză pentru că nu mai aveam control asupra corpului meu. Eram conștientă de ce se întâmpla, dar simțeam că am corpul pe altă planetă.”, a povestit cântăreața pentru sursa menționată.

Citește și: Alexandru Salaman, "Șopârlă" de la Animal X divorțează, după șase ani

Sportul este cel care a ajutat-o să iasă din stările neplăcute pe care le avea des, iar mișcarea a făcut-o să capete disciplina de care avea nevoie pentru a reuși să slăbească.

Adele a povestit și ce gânduri a avut când a realizat că mariajul ei nu va funcționa la nesfârșit, având în vedere că ia căsătoria foarte în serios și nu a vrut să arate lipsă de respect față de propria persoană sau față de cel care îi era soț. S-a temut atunci că lumea o va judeca pentru că și-a respectat căsnicia. În timp, și-a dat seama că nu trebuie să îi pese de ceea ce cred cei din jur, dar încă are o nemulțumire față de cele întâmplate și regretă că nu a putut face nimic să salveze relația, mai ales că este și un copil la mijloc.

„M-am gândit că dacă voi divorța atât de repede, o să par ca toți ceilalți care fac asta ca și cum nu ar avea respect. Mi-e rușine că nu mi-am făcut căsnicia să funcționeze.”, a spus ea.

Cântăreața suferă că nu i-a putut oferi fiului ei acea familie unită pe care și-a dorit-o mereu pentru el și a mărturisit că a greșit că nu și-a îndeplinit promisiunea față de ea, aceea de a nu se abate de la idealurile sale.

„De la o vârstă foarte fragedă mi-am promis mie că atunci când voi avea copii vom rămâne împreună, vom fi acea familie unită. Și am încercat foarte, foarte mult timp, iar apoi am fost atât de dezamăgită gândindu-mă la fiul meu. Am fost atât de dezamăgită de mine.”, a povestit vedeta emoționată.

Încercările ei nu au fost suficiente pentru a rămâne alături de tatăl lui Angelo, dar recunoaște public faptul că la un moment dat, relația lor și apariția copilului au fost tot ce avea nevoie. Adele a recunoscut că prezența lui Simon Konecki în viața ei a însemnat foarte mult, mai ales că el i-a oferit stabilitate și a ajutat-o să se maturizeze.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Adele (@adele)

„Simon mi-a salvat viața, să fiu sinceră cu tine. Nimeni altcineva nu mi-ar fi putut oferi stabilitatea pe care mi-au oferit-o el și Angelo. Mai ales în acel moment din viața mea, eram atât de tânără și cred că m-aș fi pierdut puțin dacă aș fi fost singură. E cea mai stabilă persoană pe care am avut-o vreodată în viața mea până în acel moment. Chiar și acum am încredere în el. Simt că el și Angelo au fost îngeri trimiși la mine.”, a explicat ea.

Vedeta a povestit în cadrul interviului și cum a fost momentul în care și-a dat seama că nu era fericită în căsnicie și a decis că este timpul să se oprească acolo. Se pare că Adele a recunoscut mai întâi în fața prietenilor că este într-o căsnicie care nu funcționează așa cum trebuie și că nu se poate bucura de viață așa cum simte.

„Îmi amintesc că eram cu prietenii mei și toți răspundeam la întrebările dintr-o revistă. La întrebarea „Care este lucrul pe care nimeni n-ar trebui să îl știe vreodată despre tine?” răspunsul meu a fost un vers dintr-o piesă de a mea: „Nu sunt fericită, nu trăiesc, pur și simplu supraviețuiesc”, am spus asta în fața a trei prieteni. Le-am mărturisit totul prietenilor mei care credeau că sunt fericită”, a povestit Adele.

În afară de divorț, Adele a mai trecut printr-un moment greu în ultima perioadă, și anume, pierderea tatălui ei. Se pare că artista a găsit refugiul în alcool și a renunțat la acest viciu abia când a realizat că nu o lăsa să se dezvolte. „Odată ce mi-am dat seama că aveam mult de lucru pentru mine, m-am oprit din băut și am început să lucrez la o mulțime de lucruri care mă țineau concentrată.”, a spus vedeta.

Acum cântăreața a depășit problemele cu anxietatea și cu alcoolul și trăiește o frumoasă relație cu agentul sportiv Rich Paul (39 de ani). Se pare că cei doi s-au cunoscut pe ringul de dans la o zi de naștere a unui prieten comun, apoi au ieșit împreună la cină și așa a început totul. „A fost ceva foarte natural, cred că așa s-ar întâlni oamenii în mod normal în viața reală.”, a spus vedeta.

Adele este îndrăgostită și împlinită și a decis că este momentul să se concentreze pe carieră, fără să ia în seamă criticile celor care nu o apreciază pentru munca ei. A recunoscut că în timp ce lucra la anumite piese s-a temut că va fi judecată dacă versurile spun prea multe despre viața ei și despre trăirile ei, dar și-a dat seama că trebuie să facă doar ce simte.

Divorțul lui Adele de Simon Konecki a fost finalizat în martie 2021, iar pe 17 iulie cântăreața britanică a fost văzută râzând și aplaudând alături de Rich Paul la un meci al finalei NBA.

Citește și: Divorț cu răsunet la Hollywood, după numai un an de la nuntă: Sean Penn și Leila George își spun ADIO!

Surse articol: 7newsElleBuzzfeedTVmania

Sursa foto principală: Youtube

Articolul urmator
Viața lui Horia Moculescu, compozitorul greu încercat de la o vârstă fragedă: „Atunci am albit. Aveam 22 de ani”
Viața lui Horia Moculescu, compozitorul greu încercat de la o vârstă fragedă: „Atunci am albit. Aveam 22 de ani”
Care e cea mai sexy parte a corpului tau?
Incepe quiz
Care e cea mai sexy parte a corpului tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.