swipe

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Felicity Huffman a jucat în rolul lui Lynette Scavo, mama a patru copii și soția lui Tom Scavo

Lynette era genul de mamă care ar fi fost în stare să facă absolut orice pentru familia sa, indiferent de situație. Și indiferent dacă lucra pe funcție înaltă sau își ajuta soțul să conducă o pizzerie, Lynette era o persoană determinată, dispusă mereu să lupte pentru visele ei. 

Sursă foto: Imgur

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

De la actorie la probleme cu legea

În ultima perioadă, Felicity Huffman a fost în atenția presei și nu într-o notă pozitivă, ci din cauza scandalului legat de admiterea la colegiu al fiicei sale mai mari. 

Potrivit Associated Press, în luna mai, "Huffman a pledat vinovată în instanța federală din cauza faptului că i-a oferit 15.000 de dolari unui consultant de admitere pentru a se asigura că un proctor îi va corecta răspunsurile fiicei sale la examenul SAT". 

Actrița riscă acum până la 4 luni de închisoare, sentința fiind stabilită pe data de 13 septembrie. 

Înainte problemele pe care le are acum cu legea, Felicity a mai cochetat cu actoria în serialul "American Crime". Cea mai recentă producție în care a jucat este mini-seria "When they see us". 

De asemenea, actrița a jucat și în filmul "Otherhood", însă data de lansare a acestuia a fost amânată din cauza scandalului în care este implicată Felicity. 

Sursă foto: Getty Images

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Eva Longoria în rolul Gabriellei Solis

De la o aventură cu grădinarul adolescent John și până la a avea două fiice care nu o ascultau niciodată, personajul Gabrielle Solis a avut parte de multe încercări de la viață. 

De cele mai multe ori, Gabrielle Solis se afla mereu în contradicție cu soțul său Carlos, care fiind mai mereu ocupat cu muncă, nu avea niciodată timp să îi ofere atența lui soției sale. Dar, în cele din urmă, după un divorț, recăsătorire și mai multe probleme financiare, cei doi au realizat că pot fi fericiți împreună. 

Sursă foto: Facebook 

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Eva Longoria, o carieră în accensiune de la terminarea serialului "Neveste Disperate"

După terminarea serialului "Neveste Disperate", Eva Longoria a mai jucat în seriale precum "Mother Up!", "Brooklyn Nine-Nine" și  "Telenovela".

 Dar frumoasa Eva nu doar a jucat în filme și seriale în tot acest timp, ci a fost chiar și producător al serialului "Devious Maids"  și a regizat mai multe episoade de emisiuni precum "Black-ish", "Jane the Virgin" și "The Mick".

Totodată, de câțiva ani, Eva este imaginea celebrului brand de cosmetice L'Oréal Paris, purtător de cuvânt pentru Pepsi NEXT și imagineaz brandului Bebe Sport.

În prezent, talentul actriței poate fi văzut în serialul marca ABC "Grand Hotel", în care este atât actriță, cât și producătoare.

Sursă foto: Facebook 

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Susan Mayer, o romantică neîndemânatică și mamă a doi copii

Susan Mayer era genul de vecină de alături care dădea des frâu liber sentimentelor sale. Stângăcia personajului a stârnit râsete în mai multe momente, de la incendierea casei lui Eddie și până la momentul în care a rămas închisă pe dinafară în timp ce era dezbrăcată. 

S-a căsătorit cu Mike Delfino de două ori și a avut cu el un fiu, MJ. În ultimele două episoade ale serialului, Susan a suferit după moartea soțului ei și s-a concentrat asupra fiicei sale însărcinate, Julie.

Sursă foto: Facebook 

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Teri Hatcher a mai cochetat cu actoria de câteva ori după "Neveste Disperate"

De la terminarea serialului care a consacrat-o, Hatcher a mai avut doar câteva apariții în producții precum "Jane by Design," un reboot al sitcom-ului "The Odd Couple" și "Supergirl". De asemenea, a dublat vocea unui personaj din animația "Jake and the Never Land Pirates." 

Sursă foto: Facebook 

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Marcia Cross a interpretat-o pe Bree Van De Kamp, vecina perfecționistă

Cea mai mare luptă a lui Bree a fost încercarea de a avea o viață perfectă, în ciuda faptului că se confrunta destul de multe probleme, inclusiv cu infidelitatea, moartea, divorțul și alcoolismul.

În încercările lui Bree de a păstra această imagine perfectă, și-a ajutat fiul să ascundă o crimă, iar când fiica ei Danielle a rămas însărcinată, a dat-o afară din casă.

În cele din urmă, Bree a fost acuzată chiar de uciderea tatălui vitreg abuziv al lui Gabrielle, Alejandro, dar a fost achitată și a ajuns să se căsătorească cu avocatul ei și a urmat o carieră în politică.

Sursă foto: Imgur 

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Nu doar personajul jucat de Marcia Cross s-a confruntat cu probleme

Marcia Cross a mai apărut în "Law & Order: Special Victims Unit" și "Quantico."

Recent, actrița a vorbit despre problemele de sănătate care au afectat-o în ultima vreme, fiind diagnosticată cu cancer anal, dar în urma tratamentului, boala este în remisiune. 

De la diagnosticare, ea a vorbit deschis despre experiența sa pentru a atrae atenția asupra acestei boli crunte.

Într-un interviu acordat CBS This Morning a vorbit despre modul în care un examen rectal anual i-a salvat viața și i-a îndemnat pe oameni să lase rușinea deoparte și să meargă la medic din timp.

"Știu că există oameni cărora le este rușine. Aveți cancer! Trebuie, de asemenea, să vă simțiți rușinați? De parcă ați făcut ceva rău? Să fim serioși!", a spus actrița, adăugând că acum se simte mult mai bine. 

Sursă foto: Getty Images

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Nicollette Sheridan în rolul agentului imobiliar Edie Britt

Eddie Brit le-a făcut viața un coșmar "nevestelor disperate". S-a dus la întâlniri cu fostul soț al lui Susan, Karl, l-a păcălit pe Mike Delfino să iasă împreună atunci când el suferea de amnezie, și-a dat întâlniri chiar și cu fostul soț al Gabriellei de la aceea vreme și l-a sărutat pe soțul lui Bree, Orson. În cele din urmă, personajul jucat de Nicollette Sheridat a avut parte de o moarte tragică. 

Sursă foto: Imgur

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Nicollette Sheridan a mai jucat de câteva ori de când a zis adio personajului Edie Britt

Nicollette Sheridan, acum în vârstă de 56 de ani, a mai avut câteva roluri de la terminarea serialului "Neveste Disperate". Aceasta a mai putut fi urmărită de fanii săi în "Jewtopia", "Let's Kill Ward's Wife", dar și în serialul "Dynasty", marca CW.

Sursă foto: Getty Images 

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Dana Delany în rolul misterioasei Katherine Mayfair

La scurt timp după sosirea sa bruscă pe strada Wysteria Lane, Katherine a început o afacere de catering cu Bree. A avut o relație cu Mike Delfino care s-a încheiat mai târziu când acesta s-a recăsătorit cu Susan. 

Până la sfârșitul seriei, Katherine a intrat într-o relație serioasă cu o femeie mai tânără și s-a mutat la Paris.

Sursă foto: Imgur

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

În ce producții a mai jucat Delany după terminarea celebrului serial?

După sfârșitul celebrului serial, Delany a mai avut câteva roluri în alte producții televizate. Aceasta a mai avut roluri în "Body of Proof", "The Comedians" și "Hand of God." Ultimul său rol l-a avut în serialul "The Code". 

Sursă foto: Getty Images

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Brenda Strong i-a dat voce Mariei Alice Young, naratorul serialului

Actrița Brenda Strong este cea care a interpretat-o pe Maria Alice Young, cea care a povestit evenimentele din viața prietenelor și vecinelor sale pe parcursul celor 8 sezoane.

Moartea personajului său din episodul pilot a fost catalizatorul dezvăluirii trecutului întunecat al familiei sale și al secretelor de pe strada Wisteria Lane. Talentul său i-a adus două nominalizări la premiile Emmy, una în 2011 și cealaltă în 2012.

Sursă foto: Imgur

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Brenda Strong, roluri în unele dintre cele mai de succes seriale

De la terminarea producției "Neveste Disperate", Brenda Strong a mai avut roluri în seriale precum "Dallas", "Blood Relatives", "Fear the Walking Dead", "13 Reasons Why" și "Supergirl." 

În 2019, actrița a câștigat premiul pentru cel mai bun film pentru prima oară la GI Film Festival San Diego pentru debutul regizoral, cu filmul #3 Normandia Lane.

Sursă foto: Getty Images

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Kathryn Joosten în rolul lui Karen McCluskey

Orice cartier care se respectă are cel puțin un vecin băgăcios, iar acel rol i-a fost atribuit lui Karen McCluskey, jucat de Kathryn Joosten.

Cu toate că a avut conflicte cu foarte mulți vecini, Karen McCluskey era de fapt o persoană grijulie care sărea mereu în ajutorul vecinilor atunci când dădeau de greu. 

În timpul unuia dintre cele mai emoționante momente ale serialului, McCluskey a murit în ultimul episod al seriei.

Sursă foto: Imgur

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Kathryn Joosten a murit la scurt timp după ce ultimul episod a fost difuzat

Joosten a murit de cancer pulmonar la doar câteva zile după ce finalul serialului „Desperate Housewives” a fost difuzat.

Înainte de "Neveste Disperate", actrița, deținătoare a două premii Emmy, a acumulat peste 100 de credite de actorie și era cunoscută pentru rolul din  "The West Wing".

Sursă foto: Getty Images

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Vanessa Williams a jucat rolul vanitoasei și insensibilei Renee Perry

Prezentată drept cea mai bună prietenă a Lynettei Scavo de la colegiu, Renee Perry a stârnit conflicte cu mai mulți vecini. În cele din urmă, a creat o prietenie puternică cu "nevestele disperate", în special cu Bree și Gabrielle.

Sursă foto: Facebook 

Atunci și acum: Cum arată în prezent cele mai iubite "Neveste Disperate" din lume

Viața după "Neveste Disperate"

După rolul din serialul "Neveste Disperate", Vanessa Williams a mai adăugat în portofoliul său roluri în producții precum "666 Park Avenue", "The Good Wife", "Milo Murphy's Law", "The Librarians" și "Daytime Divas".

Sursă foto: Facebook 

‹ Vezi si