Au luat cu asalt Hollywood-ul! Cine sunt actorii români care au cucerit Cetatea Filmului

Au luat cu asalt Hollywood-ul! Cine sunt actorii români care au cucerit Cetatea Filmului

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Există mulți care doar își imaginează cum ar fi să pășească pe celebrul covor roșu de la Hollywood. Și atât. Din fericire, există și cei care luptă pentru ca visele lor să devină realitate. Și reușesc. Muncesc asiduu și ajung să facă parte din rîndurile celor pe care îi știe o planetă întreagă. Ajung să joace în producții uriașe marca Hollywood - loc încă de neatins pentru mulți aspiranți din domeniul actoriei.

Din fericire, țara noastră are cu ce se mândri când vine vorba de actori români care au dat lovitura la Hollywood. Patru actori români care au reușit acolo unde mulți spun că este imposibil. Vorba aceea: "trebuie să îți dorești cu adevărat", nu-i așa? Iar ei nu doar că și-au dorit, ci s-au ambiționat să arate tuturor cât de talentați sunt.

Sebastian Stan

În primul rând vi-l prezentăm pe Sebastian Stan, însă suntem siguri că ați mai auzit despre el. Actorul s-a născut în Constanța, în 1982, unde a locuit până la opt ani, iar la vârsta de 14 ani s-a mutat alături de mama sa la New York.

Sursa foto: Instagram

A început să joace încă din adolescență și a bifat apariții în seriale precum "Gossip Girl", "Kings" sau "Once Upon A Time". Însă de departe cel mai important rol l-a avut în seria "Avengers", unde îl joacă în continuare pe James Bucky Barnes. Următorul film marca Marvel în care va juca va fi lansat în 2021. Sebastian Stan a împărțit scena cu actori notorii precum Scarlett Johansson, Matt Damon, Robert Downey Jr. sau Natalie Portman. Chiar dacă este cunoscut la Hollywood, actorul și-a păstrat modestia. "O parte foarte mare din mine este de aici (n.r. din România). Este o meserie care pare un vis, uneori nu îmi vine să cred că e meseria mea.", a declarat Sebastian Stan, la Antena Stars. 

Sebastian Stan în "The Falcon And The Winter Soldier" (2021)

Ana Ularu

Al doilea personaj fabulos despre care vrem să vorbim în acest articol este Ana Ularu. Actrița are 35 de ani și s-a născut în București. Ana Ularu și-a început cariera actoricească la vârsta de nouă ani, când a jucat în producții cinematografice din Franța, precum "Meurtres par procuration" și "Passion Morelle". Și-a continuat studiile tot în Capitală, apoi a avut șansa de a deveni celebră la Hollywood. A jucat alături de Tom Hanks în filmul "Inferno", dar și în "Siberia", alături de Keanu Reeves.

Citește și: 6 actori faimoşi care şi-au distrus reputaţia

Sursa foto: Instagram

"Este o meserie care se învață făcând-o. Numele lor (n.r. Keanu Reeves și Tom Hanks) au adus notorietate proiectelor la care am lucrat. Talentul nu pe asta se baza, am învățat și am furat multe de la partenerii mult mai puțin celebri ca și de la ei.", a declarat Ana Ularu, conform Cosmopolitan.

Ana Ularu, în "Inferno" (2016)

Marcel Iureș

Vi-l prezentăm acum pe Marcel Iureș. Actorul, în vârstă de 69 de ani, spunea în trecut că nu și-a dorit dintotdeauna să joace. Și-a schimbat complet opinia atunci când a susținut examenul de admitere la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale.

Sursa foto: Captură YouTube

"M-am dus la teatru și am intrat. O, Doamne! Am făcut pregătire, aia nu se chema pregătire! Îmi amintesc și acum cu domul Remus Mărgineanu, la vremea aceea, râdem, bineînțeles, pentru că cine se aștepta să intru eu după 12 zile de pregătire? Nu a avut legătură cu nimic, pur și simplu așa s-a întâmplat și gata.", a declarat Marcel Iureș, potrivit Libertatea.

Marcel Iureș, în "Pirații din Caraibe: La capătul lumii" (2007)

Actorul a jucat alături de Johnny Depp, în "Pirații din Caraibe: La capătul lumii", alături de Tom Cruise în "Misiune Imposibilă", dar și de Bruce Willis, în pelicula "Războiul lui Tom Hart". În anul 2000, Marcel Iureș a primit Ordinul Serviciu Credincios în grad de Mare Cruce de către președintele României de la acea vreme, Emil Constantinescu.

Ștefan Iancu

Ultimul, dar nu cel din urmă, personaj despre care vrem să vă vorbim este Ștefan Iancu. Actorul, în vârstă de 22 de ani, s-a născut și a crescut la București. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, iar la vârsta de 15 ani avea deja un palmares impresioant de roluri, în filme precum "PU-239", unde a jucat alături de actorul Oscar Isaac sau în producția "Born To Raise Hell", unde a împărțit scena cu Steven Seagal.

Actorul a făcut parte din distribuția serialului "Killing Eve". Episodul patru din sezonul trei al seriei britanice a fost filmat integral în România, în primăvara acestui an, în locații precum Parcul Carol sau Gara Regală.

Ștefan Iancu, în "Un pas în urma serafimilor" (2017)

Însă de departe cel mai notabil rol din cariera sa a fost când l-a jucat pe Gabriel, în filmul românesc lansat în 2017, "Un pas în urma serafimilor", premiat la mai multe categorii în cadrul festivalului de film Gopo.

Surse articol: Imdb / Libertatea / A1.ro

Sursa foto principală: Instagram Ana Ularu / Sebastian Stan

Surse foto: Instagram, Captura YouTube

Articolul urmator
Colea Răutu, un nume pe care mulți români l-au uitat, dar care a făcut istorie în industria cinematografică de la noi
Colea Răutu, un nume pe care mulți români l-au uitat, dar care a făcut istorie în industria cinematografică de la noi
Cine te va trada in viata?
Incepe quiz
Cine te va trada in viata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.