swipe

Ce face Teo Trandafir ca să își mențină silueta de acum și să nu se mai întoarca la cea de dinainte, când avea 60 kg în plus

Teo Trandafir a slăbit peste 60 de kilograme

Teo Trandafir este dovada vie că voința funcționează și te poate transforma integral. Acum 25 de ani, când s-a lansat în televiziune, prezentatoarea avea peste 100 de kilograme. Ani de zile s-a luptat cu kilogramele în plus și cu problemele hormonale. Până când, într-o zi a luat o decizie radicală: să-și micșoreze stomacul, printr-o intervenție chirurgicală. 

Sursa foto: Pinterest

Ce face Teo Trandafir ca să își mențină silueta de acum și să nu se mai întoarca la cea de dinainte, când avea 60 kg în plus

Până în 2013, Teo s-a luptat constant cu kilogramele în plus

Problemele ei cu greutatea s-au acutizat după 1989. Pe fondul unor dereglări hormonale, Teo Trandafir a luat în greutate peste 70 de kilograme. Suferea enorm în acea perioadă, când ajunsese să aibă chiar 140 de kilograme. 

În acel moment a început curele de slăbire, dar greutatea vedetei fluctua tot timpul și nu se putea menține stabilă. 

” Am avut fluctuații mari de greutate, care n-au depins de mine, dar asta n-a privit pe nimeni și nimeni nu m-a înțeles vreodată. Pentru că în România, și nu știu dacă doar aici, oamenii sunt tentați să te judece după cum arăți, nicidecum după ce gândești sau după ce spui. Oamenii te judecă la televizor după ce bluză porți, nicidecum după discursul pe care-l susții”, a mărturisit prezentatoarea într-un interviu pentru csid.ro.

Sursa foto: Pinterest

Ce face Teo Trandafir ca să își mențină silueta de acum și să nu se mai întoarca la cea de dinainte, când avea 60 kg în plus

În 2004 a adoptat-o pe Maia

La acea vreme, Teo Trandafir încerca fel de fel de cure și soluții, dar problema sa era prea dificilă ca să fie rezolvată printr-o simplă dietă. 

„ ...am decis să va fac mărturisirea că slăbitul și îngrășatul meu n-au fost întotdeauna o chestiune de opțiune. În momentul în care m-am dus la Viena ultima oară, aveam 124 de kilograme din care 25 erau apă pură. Au scos apa din mine și am slăbit mult. Adică lucrurile astea se pot întâmplă oricui și mâine. Invit pe toți cei care citesc în acest moment materialul nostru să se gândească mai mult la esența lucrurilor și mai puțin la aparența lor”, a mai spus Teo în cadrul interviului de la csid.ro, vorbind despre momentul când s-a confruntat cu pancreatita acută, care i-a pus în pericol viața, în 2011. 

Sursa foto: Instagram

Ce face Teo Trandafir ca să își mențină silueta de acum și să nu se mai întoarca la cea de dinainte, când avea 60 kg în plus

Operația din 2013

Schimbarea majoră din viața lui Teo s-a produs în 2013, când vedeta a decis să facă o operație de micșorare a stomacului. Din acel moment, lucrurile s-au schimbat total. După operație, Teo Trandafir a continuat cu un regim de viață sănătos, îmbinând consumul unor cantități mici de alimente și activitatea fizică. În cinci ani a slăbit peste 60 de kilograme, iar de atunci și-a menținut silueta. 

”Minunat este să respecți un regim hidric, timp de două săptămâni după intervenție. Adică două săptămâni jumate am băut numai apă, ceai neîndulcit, compot neîndulcit, adică numai zeamă, după care, încet încet supă cremă”, își amintește Teo. 

Sursa foto: Instagram

Ce face Teo Trandafir ca să își mențină silueta de acum și să nu se mai întoarca la cea de dinainte, când avea 60 kg în plus

Viața lui Teo s-a schimbat major după operație

Pentru a-și menține silueta incredibilă, Teo Trandafir a început un regim de viață echilibrat, de la care nu se abate niciodată. Chiar dacă nu ține o anumită dietă, mănâncă foarte puțin, nu consumă zahăr și nu face nici un fel de excese. Faptul că are un stomac mult mai mic, face ca și porțiile de mâncare să fie mult diminuate. 

„Eu nu respect orele de masă, pentru că nu am cum. Puţini ştiu că dimineaţă pun în gură doar două feliuţe mici de pâine, iar la prânz o ciorbă o descânt în… două ore! Dimineaţă, mănânc acelaşi lucru, fiindcă mi-e frică să încerc altceva.

 Întotdeauna, îmi pun pe farfurie două feliuţe mici, mici de pâine, cu un pic de unt, apoi beau o cafeluţă şi o apișoara şi gata. Pe urmă, ajung la serviciu. Acolo, sistematic îmi iau de la bufet o ciorbă, pe care o consum în două ore, ce mai…o descânt, nu o pot savura dintr-odată, ca oamenii obişnuiţi. După aia, în timpul emisiunii, mai îmi iau pufuleţi dacă mi se face rău de foame.

La final, mai aştept la pomană, poate mă mai cheamă şi pe mine cineva, să mănânc o… jumătate de biscuit!', a mărturisit cu sinceritate Teo Trandafir, pentru wowbiz.ro.

”Nu pot să mănânc dimineața. Dacă nu mănânc 24 de ani, stomacul meu se face foarte mic. Trebuie să mănânci constant atent. Mănânc chestii care nu îngrașă, nu beau niciodată acid, pentru că nu pot, pentru că mă doare, mă ustură stomacul”, a mai spus vedeta.

Sursa foto: Pinterest

Ce face Teo Trandafir ca să își mențină silueta de acum și să nu se mai întoarca la cea de dinainte, când avea 60 kg în plus

Gătește și face sport

Odată cu schimbarea din viața sa, Teo Trandafir mărturisește că a a început să gătească, lucru pe care nu-l făcea prea des înainte. 

”Încet încet am învățat să mi le fac singură, după care am trecut pe hrană solidă. Mănânc foarte puțin și destul de des, când mi se face foame în general. Mănânc orice, numai că de exemplu dintr-o ceafă de porc, mănânci foarte puțin. Nu mai mănânci și pâine că doar nu ești nebun”, a spus prezentatoarea pentru revista Avantaje. 

Teo Trandafir face și foarte multă mișcare, indiferent că este vorba de fitness, dans sau jogging, precum și plimbări destul de lungi. 

”Fac ce pot. Fac şi sport. La sală, în parc. Cum se nimereşte, în funcţie de timp', a declarat ea.

Sursa foto: Pinterest

Ce face Teo Trandafir ca să își mențină silueta de acum și să nu se mai întoarca la cea de dinainte, când avea 60 kg în plus

Uneori, mănâncă și câte ceva dulce

Prezentatoarea a recunoscut că nu poate fi considerată un exemplu de mâncat sănătos, în sensul în care nu respectă un program riguros de masă, dar stomacul mic o ajută să se păstreze în formă, pentru că se satură cu porții minuscule. În plus, nu mănâncă prăjeli, pentru că nu îi plac. 

În ce privește dulciurile, nu se poate abține întotdeauna.

”Pot mânca dulce, că știu că asta mă întrebați. Dar fac o șmecherie. Îmi iau o prăjitură și plec din casă și în momentul în care am ieșit din casă, îl bag pe gât, am urcat în mașină și când mai vreau una, e prea târziu. Ai plecat de acasă Bobiță și la frigider nu mai poți să te întorci”, a declarat ea cu umor, pentru revista Avantaje.

Sursa foto: Instagram

‹ Vezi si