Nicoleta Luciu (43 de ani), a intrat în lumea showbizului după câștigarea titlului de Miss România, fiind admirată pentru aspectul său fizic de invidiat. În „Inimă de țigan”, a captivat publicul cu interpretarea sa ca Roza Potcovaru.
De-a lungul carierei, a promovat o imagine seducătoare, pe care a încercat să și-o mențină și după naștere.
Astăzi, este mămică a patru copii, Zsolt Jr (15 ani), dar și tripleții Kim, Kevin şi Karoly (12 ani) și a ales să-și dedice timpul în totalitate familiei. De câțiva ani, s-a retras din lumina reflectoarelor, preferând o viață liniștită în Miercurea Ciuc, alături de soțul ei, Zsolt Csergo, și de familia lor.
De cealaltă parte, sora ei, Iuliana Luciu (36 de ani) și-a extins orizonturile dincolo de actorie.
Pe lângă proiectele pe care le-a avut în TV, cum ar fi Asia Express sau „Prețul cel mai bun”, vedeta și-a transformat pasiunea pentru muzică într-o carieră de DJ, cucerind succesul nu doar în țară, ci și la nivel internațional.
„Am avut plăcerea să călătoresc ca DJ, să întâlnesc public din toate părțile lumii și să văd cum se bucură de muzica mea și că se distrează pe ea, exact ce mi-am dorit, dar și să intru în contact cu industria muzicii electronice, să întâlnesc artiști și DJ, precum și să lucrez cu diverși producători din România, dar și din străinătate”, a declarat frumoasa vedetă.
Andreea Ibacka (38 de ani) și-a întâlnit soțul, pe Cabral Ibacka (46 de ani), pe platourile de filmare ale telenovelei „Iubire ca în filme”, în urmă cu aproximativ 16 ani.
Deși nu aveau multe scene împreună în serial, timpul petrecut pe platou și repetițiile i-au adus mai aproape. Astăzi, cuplul, căsătorit din anul 2011, are doi copii: o fetiță numită Namiko și un băiețel numit Tiago.
Andreea este acum gazda emisiunii „Happy Café” de pe Happy Channel, în timp ce Cabral, după mulți ani de prezentat emisiunea „Ce spun Românii” la Pro TV, a decis că are nevoie de o schimbare.
Și-a luat o bine meritată pauză, anul trecut, iar acum prezentatorul este gazda emisiunii „Săriți de pe fix!”, noul proiect de televiziune al ProTV, un format amuzant, bazat pe improvizație și provocări pentru vedete.
În ciuda vieții agitate de televiziune, cuplul Ibacka își dedică timpul și faptelor bune. În anul 2011 Andreea Ibacka, alături de soțul și cumnata sa, au pus bazele Asociației Zâmbet și Suflet, prin care ajută persoanele nevoiașe.
Chiar dacă au preferat discreția, munca lor în cadrul acestei asociații umanitare a adus deja alinare unui număr semnificativ de oameni aflați în suferință.
Denis Ștefan are astăzi 47 de ani și este căsătorit din 2013 cu Cristina Ștefan, cunoscută publicului drept „Bebelușa” din emisiunea „Cronica Cârcotașilor” de la Prima TV.
Cei doi au împreună două fetițe, pe Delia (10 ani) și pe Dominique (2 ani), dar spun că se gândesc și la al treilea copil.
Pe plan profesional, actorul se bucură de reușite. Cu zece ani în urmă, și-a schimbat complet viața, dedicându-se artei dresajului calului. De atunci, petrece zile întregi alături de aceste animale fantastice. În 2010, a început să practice tirul cu arcul călare și să se antreneze la o școală în domeniu.
Din 2011, a devenit reprezentantul școlii pentru România, participând la competiții organizate și implicându-se tot mai mult în acest hobby.
Astfel că, în 2012, a lansat Programul Caii României, destinat iubitorilor de cai, oferindu-le oportunitatea de a învăța despre comunicarea cu aceste animale.
Dar cum prima iubire nu se uită niciodată, anul trecut a fost implicat într-un nou proiect actoricesc alături de Maia Morgenstern, unde a interpretat rolul marelui voievod Mihai Viteazul.
„Mă ocup acum de docu-drama Mihai Viteazul, unde am avut oportunitatea să lucrez alături de Maia Morgenstern și alți actori talentați.
Proiectul a fost finalizat și a avut o bună receptare în țară, fiind prezentat în cinematografe și cineplexuri. Din toamnă, datorită feedback-ului pozitiv, intenționăm să îl prezentăm și în afara țării, la festivaluri sau în comunitățile de diasporă.
Și, așa cum spune și un prieten al meu, sănătatea este cea mai importantă. Restul vine de la sine”, a dezvăluit actorul anul trecut.
Gheorghe Visu, considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, a împlinit 72 de ani.
Cu o formă fizică excelentă, continuă să se afirme în teatru și filme, concentrându-se mai mult pe acestea decât pe aparițiile televizate.
Printre cele mai recente proiecte se numără spectacolul „Maria de Buenos Aires”, regizat de Răzvan Mazilu, filmul „Dear Dad” (2021), regizat de Ioachim Ciobanu și filmul „Dosarul 631” (2022) regizat de Marius Barna.
Cu câțiva ani în urmă, actorul anunța că se pregătește să devină bunic și își dorea să petreacă mai mult timp alături de familia sa, deși mărturisea că îi era greu să se desprindă de universul teatrului și filmului.
În plus, și-a descoperit o nouă pasiune: desenul. Lucrările sale în creion sunt considerate adevărate opere de artă, spun apropiații actorului, și reprezintă, pentru el, o modalitate de relaxare în pauzele dintre spectacole sau filmări.
„Gheorghe Visu și-a descoperit de ceva timp această pasiune și se poate spune că astfel se relaxează în pauzele de la teatru sau de la filmări.
Deși are mai multe proiecte teatrale, își dorește să se implice într-un proiect amplu, asemenea acelor seriale care l-au consacrat”, au mărturisit apropiații actorului.
Carmen Tănase (62 de ani) este o prezență emblematică în teatrul românesc, având o carieră de peste 40 de ani în care a strălucit atât pe scenă, cât și în producțiile de televiziune.
Cu toate acestea, unul dintre rolurile care i-au marcat cariera este cel al Flăcăricăi din celebrul serial „Inimă de țigan”. Acest personaj a devenit iconic pentru public și a rămas în amintirea fanilor până în ziua de astăzi.
Actrița a jucat de curând în comedia romantică „Dragoste pe muchie de cuțit” care a avut premiera în cinematografe pe 29 septembrie 2023 și face parte din echipa serialului „Clanul”, unde interpretează rolul Luminiței Achim.
Carmen Tănase a rămas văduvă de la 39 de ani, după ce regretatul critic de teatru Victor Parhon s-a stins din viață în anul 2000.
Deși au divorțat în acte, după doar trei ani de căsnicie, cei doi au continuat să rămână împreună până când „moartea i-a despărțit”.
Carmen Tănase a rămas singură după moartea soțului și a ales să nu-și mai refacă viața, fiind decisă să se concentreze pe carieră și pe creșterea fiului său.
În urmă cu câteva luni, și-a pus în vânzare proprietățile din capitală și a plecat definitiv la țară. A ales liniștea și natura, renunțând la aglomerația urbană. Chiar dacă s-a mutat, nu și-a abandonat complet viața artistică, făcând naveta la București pentru proiecte și spectacole oridecâte ori e nevoie.
Deși știm că noua sa reședință se află la aproximativ 40 de km de centrul capitalei, locul exact unde trăiește actrița, alături de cei 3 câini și 14 pisici, rămâne un secret bine păstrat.
„Nu prea apuc să stau pe acasă, adică vin noaptea târziu și într-adevăr când cobor din mașină se simte diferența, cel puțin olfactiv se simte foarte tare diferența.
Dar nu mai simt nevoia să rămân în București nici măcar când termin foarte târziu.
Sunt 40 kilometri, dar mie îmi face bine după ce am spectacol să conduc, îmi face foarte bine, ajung acasă relaxată. Dacă cumva m-am enervat în timpul zilei…”, mărturisește celebra actriță.
Doinița Oancea (40 de ani) este considerată una dintre cele mai apreciate actrițe din România, iar acum face parte din cele mai populare producții cinematografice de la Antena 1.
În filmul „Lia - Soția soțului meu”, actrița interpretează rolul Găbiței, o femeie cu un soț bogat care o înșală cu fiica angajaților lor. Pe lângă activitatea de pe micul ecran, frumoasa brunetă și-a deschis o școală de actorie, în perioada pandemiei, unde împărtășește secretele artei actoricești copiilor și adolescenților cu vârste între 5 și 17 ani.
Chiar dacă acum pare că și-a găsit menirea și că nu și-ar dori să facă altceva, în trecut, artista se simțea destul de neîmplinită.
„Am avut o discuție serioasă cu Universul și i-am spus că nu vreau să petrec viața la birou, că nu mă regăsesc în ceea ce fac la momentul acesta.
După cam trei luni, a venit castingul pentru Inimă de Țigan. Deci da...”, a dezvăluit Doinița Oancea
Doinița Oancea nu este căsătorită, însă a spus în nenumărate rânduri că iubește copiii și își dorește să-și întemeieze o familie.
„Iubesc copiii. Lucrurile s-au așezat cum trebuie, sunt sigură de asta, deci nu, nu regret!
Cred foarte tare în Dumnezeu și cred că El nu a lăsat să se întâmple până acum poate pentru că nu trebuia! Am încredere că toate s-au întâmplat cum trebuiau să se întâmple”, a declarat actrița.
Gheorghe Dinică, cunoscut ca interpret al lui Aurică din serialul „Inimă de țigan“, ne-a părăsit pe 10 noiembrie 2009, ca urmare a unui stop cardiac, la Spitalul de Urgență Floreasca.
În vârstă de 75 de ani, maestrul era internat de 20 de zile la secția de Terapie Intensivă, luptând cu o infecție pulmonară care s-a răspândit în tot corpul său.
Existau speculații că ar fi contactat stafilococul auriu în spital, iar, în contextul unei pneumonii severe, infecția a avut consecințe devastatoare.
Contribuția sa artistică rămâne impresionantă, având roluri memorabile, dar interpretând și cântece de neuitat înregistrate alături de prietenii săi apropiați, Ștefan Iordache și Nelu Ploieșteanu.
S-a dedicat actoriei timp de 63 de ani, ignorând complet dragostea. Însă, în anul 1995 destinul i-a scos-o în cale pe Gabriela, cea care urma să îi devină soție.
„Până la acea vârstă am cunoscut tot ce se putea cunoaște. Eu eram liber ca pasărea cerului. Din viața mea boemă, am simțit nevoia să mă așez (...) Am cunoscut multă lume, multe femei...Dar nu am avut timp să mă gândesc și la asta.
Pe primul plan a stat întotdeauna munca pe scenă”, mărturisea actorul. Artistul nu și-a dorit să devină tată, motiv pentru care nu a avut copii.
La data de 21 august 2016, lumea artistică românească a pierdut o figură emblematică, pe talentatul Marin Moraru, recunoscut pentru interpretările sale memorabile, printre care și rolul lui Cristofor din celebrul serial „Inimă de țigan”.
În vârstă de 79 de ani, se afla internat la Spitalul Elias, în faza terminală a unei lupte cu cancerul pulmonar, deși renunțase la fumat cu două decenii înainte. Starea sa fragilă de sănătate era atribuită și prezenței diabetului, o afecțiune cu care se confrunta de mulți ani.
Marin Moraru a plecat din această lume la scurt timp după alte pierderi grele pentru lumea teatrului românesc, incluzându-i pe George Alexandru, Mircea Albulescu și Radu Beligan.
Deși a fost o figură iconică în lumea filmului, teatrului și televiziunii din România, în ultimii ani, a ales să se retragă din sfera publică, exprimându-și dezamăgirea față de direcția în care se îndrepta industria artistică:
„Am bucurat mult timp oamenii. Nu mai pot să-i bucur. Pentru că eu nu mă mai bucur. Dacă eu nu mă bucur, nu pot să-i bucur nici pe ei.”
Florina Cercel, comparată cu Sophia Loren în tinerețe, s-a stins din viață pe 30 iulie 2019, la vârsta de 76 de ani, pierzând lupta împotriva cancerului pulmonar.
Cariera ei a fost excepțională, strălucind în peste 100 de roluri de film și teatru. Pentru ea, actoria nu a fost doar o meserie, ci o pasiune profundă, o binecuvântare divină.
Actrița a fost onorată cu prestigiosul Premiu UNITER pentru „cea mai bună interpretare feminină", datorită memorabilei sale interpretări a rolului Vassa Jeleznova în piesa „Vassa Jeleznova" de Maxim Gorki, sub regia lui Ion Cojar, în 1990.
Acest premiu a recunoscut măiestria și dedicarea sa în arta teatrală.
În ciuda succesului profesional, viața nu i-a fost ușoară. La 29 de ani a pierdut o sarcină care ajunsese deja la 6 luni, din cauza unui turneu epuizant.
Această pierdere dureroasă a marcat-o profund, în special din cauza faptului că din acel moment nu a mai putut să rămână însărcinată.
„Aş fi avut azi un băiat. Aş fi dorit să fiu mamă. Am o rezervă necheltuită de iubire faţă de copii“, mărturisea celebra actriță în trecut.
Tot la fel de tânără a fost și când a rămas văduvă. Soțul ei Perian Ioan Liviu s-a stins la doar câțiva ani după nuntă din cauza cancerului.
Cu toate acestea, actrița nu a trăit cu regrete, înțelegând că trecutul nu poate fi schimbat. „Nimic nu e veşnic, nici sentimentele, gândurile pot fi mai cuprinzătoare decât sentimentele la un moment dat.
Eu am fost iubită de familia mea, sunt iubită de sora mea, sunt iubită de câţiva prieteni excepţionali pe care-i am, pe care-i iubesc.
În general, iubesc oamenii, în general iubesc viaţa, în general empatizez cu oamenii şi cu suferinţa umană, o-nţeleg, o accept, lupt cu ea, în măsura-n care pot.”, mărturisea ea.
Talentul și personalitatea puternică și exigentă l-au consacrat rapid pe Vladimir Găitan în industria teatrală și cinematografică din România. În anul 1969, debuta în cinematografie cu filmul „Reconstituirea”.
A atins cele mai înalte culmi ale actoriei, în 2002 fiind decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti''.
În ciuda optimismului său, actorul ducea o luptă ascunsă. Vladimir Găitan s-a stins din viață pe 10 noiembrie 2020, la 73 de ani, din cauza unei boli cumplite, cancerul limfatic, după o perioadă îndelungată de suferință.
Boala incurabilă și rară, provocată de evenimentele de la Cernobîl, l-a chinuit timp de mulți ani, însă ultimele 30 de zile de viață au fost cumplite pentru celebrul actor.
„Nu mi-e frică de moarte. Mă crezi că am stări de depresie şi-mi doresc să mor? Am obosit. Văd în moarte o plecare într-o odihnă binemeritată.
Am fost şi sunt un tip foarte activ, dar tot ce se întâmplă în jurul nostru îmi creează o stare de nesiguranţă şi o depresie îngrozitoare.
N-am garanţia zilei de mâine. Uită-te, am o căsuţă frumoasă, o curticică de 60 de metri.
Nu mă găseşti cu zeci de hectare, e doar o casă cu trei dormitoare, dar nu pot să rezist, am scos-o la vânzare, pentru că nu ne mai permitem s-o întreţinem”, mărturisea actorul cu puțin timp înainte de a pleca la cele veșnice.
Loredana Groza (53 de ani) a fost descoperită de Zsolt Kerestely pe cand avea 14 ani, și de atunci a acumulat numeroase trofee importante, inclusiv Steaua fără nume și Festivalul de la Mamaia.
Faimoasa sa carieră muzicală a inclus peste 20 de milioane de albume înregistrate și milioane de discuri vândute, artista susținând concerte pe întregul glob.
Astăzi, la 53 de ani, a revenit pe micul ecran într-o nouă comedie, „Lasă-mă, îmi place! Camera 609" de la Antena 1, o creație semnată de Ruxandra Ion. În această producție, Loredana interpretează rolul Feliciei Soare, o cântăreață nonconformistă.
„Sunt încântată să fac parte din acest nou proiect şi să mă reîntâlnesc cu o parte din echipa cu care am lucrat la Inimă de ţigan sau Regina.
Îmi place să joc, chiar dacă e o diferenţă între a juca un personaj pe scenă, aşa cum fac în musical-ul Mamma Mia şi a interpreta un rol pe micul sau marele ecran.
Personajul meu din noul serial se numeşte Felicia şi este un personaj controversat. Îmi dă posibilitatea să-l abordez într-o cheie diferită faţă de personajele pe care le-am jucat până acum.
E o nouă provocare şi se ştie că îmi plac provocările!”, a declarat Loredana înainte de lansarea serialului.
De-a lungul a aproape patru decenii de carieră muzicală și actoricească, artista a câștigat inimile publicului cu talentul său muzical și a ajuns să fie una dintre cele mai iubite artiste din România.
De ani buni, Lucian Viziru (46 de ani) a preferat intimitatea familiei în locul lumilor strălucitoare ale showbiz-ului.
Recent, a luat decizia de a reveni în țară după o lungă perioadă petrecută departe. El este căsătorit cu Ema Daniela, din anul 2010, și are un copil, pe Mihai Adrian.
În timpul absenței sale din țară, fostul actor a practicat tenisul și a fost antrenor în Germania.
Acum, în România, s-a reorientat către domeniul imobiliar. În paralel, soția a urmat și ea schimbări majore în carieră. A lucrat ca nutriționist în Germania, dar acum și-a găsit un nou job, colaborând cu un investitor grec.
„Eu la bază am studii de Drept şi experienţă în business consulting, dar acolo făcusem un curs online în engleză şi lucram ca nutriţionist.
Şi, stând pe internet, am găsit un job în România care se plia pe toate calităţile mele. Şi, dacă tot mi-am updatat CV-ul când am aplicat pentru jobul acela, m-am uitat să văd cine ce mai caută.
Iar jobul pe care îl am acum a fost a doua variantă. Lucrez cu un investitor grec şi sunt mâna lui dreaptă în România.
Şeful meu e un om extraordinar, e corect, am multe de învăţat de la el şi i-am spus că vreau să fac un milion de euro în cinci ani.”, a explicat soția lui Lucian Viziru.
El a mărturisit că, deși a fost actor, acum se bucură de o altă direcție în viața sa. Chiar și așa, nu ar refuza oportunitatea de a juca din nou în filme sau seriale.
Pentru el, tenisul și antrenoratul reprezintă noi provocări și oportunități de a se perfecționa.
„A fost visul meu să mă văd pe un ecran de cinema, am devenit actor și acum am zis nivelul următor.
Deși mi-ar mai plăcea să mă joc uneori cu diferite personaje, nu-mi doresc cu tot sufletul să fac asta din nou, dar dacă ar fi să fie, n-aș refuza.
Acum joc tenis și mă duc la turnee și e o nouă provocare să fii antrenor de tenis. Vreau să mă perfecționez. Viața aici e diferită”, a declarat fratele lui Augustin Viziru.