Cea mai mare greșeală a decadei făcută de Regina Elisabeta i-a ajutat pe Meghan și Harry să obțină autonomia

Cea mai mare greșeală a decadei făcută de Regina Elisabeta i-a ajutat pe Meghan și Harry să obțină autonomia

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Familia regală se confuntă în această perioadă cu o adevărată criză, urmare a deciziei ducilor de Sussex de a-și câștiga independența. Dar instabilitatea își are rădăcinile într-o hotărâre mai veche a Reginei Elisabeta, din 2017, care a afectat grav echilibrul familiei regale. 

regina si consilierii

Regina s-a aflat în centrul negocierilor cu prințul Harry și Meghan Markle, după ce aceștia au dat declarația fără precedent că vor să-și diminueze obligațiile aristocratice și să-și afirme autonomia financiară față de Regalitate. Această declarație, venită după demisia prințului Andrew din noiembrie anul trecut, a amplificat criza declanșată la nivelul Casei Regale. 

Criza de la palat este urmarea erorii Reginei din 2017

Mulți comentatori din media consideră însă că această criză a regalității își are rădăcinile într-o decizie a Reginei din anul 2017. Atunci, ajutorul ei de încredere de peste 10 ani, secretarul privat Cristopher Geidt, a fost concediat.

Acest lucru s-a întâmplat în aceeași perioadă în care Ducele de Edinburgh a renunțat la îndatoririle sale regale. Astfel, Regina a pierdut doi consilieri prețioși, dar și doi piloni de nădejde ai puterii sale. 

„Înlăturarea Lordului Cristopher Geidt din funcția sa de la palat a fost cea mai mare greșeală a Reginei din ultima decadă”, a declarat jurnalistul Charlie Proctor pentru Royal Central.

„Era cunoscut pentru tonul său direct și tăios, spunându-le pe față membrilor familiei regale lucruri pe care nu voiau să le audă, dar erau obligați să le asculte”, adaugă acesta.

lord geidt

„Nu ne putem abține să nu ne întrebăm cât de multe regrete simte Regina pentru că nu a încercat să împiedice înlăturarea Lordului Geidt. De la plecarea lui, puterea Reginei a slăbit, iar asta se vede acum. Nu-și mai poate controla familia, de la problema prințului Andrew în afacerea Epstein până la declarația Ducelui și a Ducesei de Sussex”, spune Proctor.

Prințul Charles a insistat pentru înlăturarea Lordului Geidt

Decizia Reginei de a-l concedia pe Cristopher Geidt a fost determinată de prințul Charles, care a intrat în conflict cu Geidt în ceea ce privește moștenirea tronului regal. În 2017, ziarul Times raporta: „Cel mai de încredere sfătuitor al Reginei a fost forțat să se retragă, în urma luptelor dintre Palatul Buckingham și Prințul de Wales”.

Concedierea lui Geidt a fost motivul unor tensiuni fără precedent între cele două forțe regale. Pretențiile lui Charles de a fi desemnat „Regele în așteptare”, dat fiind că Regina are o vârstă foarte înaintată, au dus la respectivele lupte de putere, în urma cărora Lordul Geidt a fost înlăturat. 

Times a mai adăugat: „Sir Cristopher a negat că a fost concediat, susținând că s-a retras pentru că s-a simțit rănit de felul în care a fost tratat, iar Regina nu a fost capabilă să-l sprijine”.

Declarațiile lui Geidt după retragerea Ducelui de Edinburgh privind necesitatea uniunii celor două palate regale pentru a o susține pe Regină l-au jignit pe prințul Charles, care a considerat că Geidt își depășește atribuțiile.

regina si charles

Sursa foto: Pinterest

„Charles a auzit despre asta, a fost furios și a mers să discute cu mama sa”, se arată în Times. „Acest lucru nu este posibil, Geidt trebuie să plece”, ar fi spus prințul Charles la acea vreme.

Se pare că și prințul Andrew l-a sprijinit pe fratele său în înlăturarea lui Cristopher Geidt din rolul de secretar privat al Reginei, pentru că Geidt îi controla cu strictețe cheltuielile, după cum susțin unele surse. 

Decizia Reginei nu a rămas fără urmări și majoritatea comentatorilor regali o consideră vinovată de scandalurile care zguduie acum Casa Regală. 

Surse foto: Getty, Pinterest

Articolul urmator
Prințul Harry a participat singur la încoronarea tatălui său! A păstrat distanța față de prințul William sau familia lui
Prințul Harry a participat singur la încoronarea tatălui său! A păstrat distanța față de prințul William sau familia lui
Care este cea mai mare calitate a ta?
Incepe quiz
Care este cea mai mare calitate a ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.