Cezar Ouatu, senzația X Factor UK!

Cezar Ouatu, senzația X Factor UK!

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Lumea muzicii este ca un joc de noroc: indiferent de cât de talentat ești, de cât de mult muncești, de cât de specială îți este vocea, ai nevoie și de dramul acela de noroc, care să te scoată în față. Asta s-a întâmplat zilele trecute cu nimeni altul decât solistul de operă român Cezar Ouatu.

În vârstă de 38 de ani, Oatu participat la audițiile X Factor Marea Britanie și a reușit, prin interpretarea lui fantastică a melodiei „Nessun dorma“, să îl ridice în picioare până și pe cel mai aspru jurat din lume – Mihai Petre e mic copil pe lângă el(!) – la astfel de competiții, neînduplecatul Simon Cowell.

Deși la început părea că acesta nu îi dă prea mult credit românului, Cowell a fost primul care a țâșnit în picioare, profund atins de stilul inconfundabil de a cânta al acestuia. Cunoscutul și îndrăgitul Robbie Williams – care a avut și el concert în România, la data de 17 iulie 2015, în fața unui public de aproximativ 65000 de suflete – a fost și el vizibil impresionat de vocea și patetismul interpretării lui Cezar Ouatu a melodiei „Nessun dorma“ - dedicată tatălui său, flautistul Florin Ouatu, referindu-se la el ca la “campionul lumii”.
Și ceilalți doi jurați de la X Factor UK, Ayda Fields, sotia lui Robbie Williams, şi Louis Tomlinson (fost membru al trupei de băieți One Direction) au avut numai cuvinte de laudă la adresa contratenorului român, lucru care l-a făcut pe deja emoționatul Ouatu să îngenuncheze de emoție.

Cu toate că a reprezentat România în Finala Eurovision din anul în 2013 - unde s-a clasat pe locul 13 -, și a tot participat la diferite emisiuni TV în calitate de invitat sau prezentator, cântărețul de opera nu a reușit să își facă un nume, în adevăratul sens al cuvântului, pe piața muzicală de la noi.

Dar, acum, după cum a concluzionat și durul Simon Cowell, momentul lui a venit, în sfârșit! Primind 4 de DA de la jurații X Factor UK, Cezar Ouatu s-a calificat în etapele următoare, iar toată lumea așteaptă cu sufletul la gură viitoarele lui prestații.

Articolul urmator
Cine este Erika Isac, tânăra care a luat cu asalt topurile muzicale din România și a scandalizat opinia publică
Cine este Erika Isac, tânăra care a luat cu asalt topurile muzicale din România și a scandalizat opinia publică
Cu cine te vei săruta la miezul nopții, de Revelion?
Incepe quiz
Cu cine te vei săruta la miezul nopții, de Revelion?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.