swipe

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

Copilărie la "coada vacii"

Astăzi o vedem atât de spectaculoasă și de stilată, încât poate nu ne-am fi imaginat niciodată că influencerița este un copil crescut la țară și care nu a uitat niciodată cum se mulge o vacă sau cum să trăiești într-un mediu modest. Christina Ich, pe numele său real Cristina Micu, s-a născut în Republica Moldova și a fost crescută de mama și de bunicii săi. Vedeta a fost dintotdeauna foarte transparentă în fața publicului său din online și de multe ori a povestit cum a fost copilăria ei, subliniind totodată că nu își va uita niciodată originile.

"Pentru mulți sunt doar o imagine și atât, dar sunt resemnată. Nu încerc să fiu altceva decât o imagine. De fiecare dată am încercat să salvez aparențele pentru că eram o fată drăguță de la țară. Să mă dau mai deșteaptă decât sunt, să demonstrez că am citit mai multe decât 'Baltagul' de Sadoveanu. A trebuit să demonstrez multe și am dat-o în bară, cum e atunci când încerci să demonstrezi ceva. Dacă fac trimitere pe Instagram vă spun că sunt de la coada vacii. Nu mi-am pierdut încă dexteritatea de a mulge vaca. Am crescut acolo alături de mama și bunicii mei", a mărturisit Christina Ich, la "Marius Tucă Show".

( foto Christina ICH la vârsta de 16 ani. Sursa: Imgur)

Citește și: Cristina Ich, implicată într-un mare scandal legat de donațiile pentru coronavirus

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

Mama - modelul ei în viață

Christina ICH este foarte vocală în spațiul digital și își ține mereu la curent urmăritorii despre rutina zilnică sau despre produsele pe care le folosește pentru îngrijire sau machiaj. Cu toate acestea, vedeta a fost mereu foarte discretă în privința familiei sale și nu și-a dorit să își expună rudele pe Instagram foarte mult de-a lungul timpului. Christina ICH a vorbit cu sinceritate despre mama ei, pe care o consideră un model de viață și cu care are o relație foarte bine sudată.

"Este o femeie extraordinar de frumoasă și de blândă care a avut grijă de mine, ea și bunicii mei și cu o poveste pe care nu am încercat niciodată să o expun pe Instagram și am încercat de fiecare dată să am familia perfectă. Eu am crescut lângă mama și bunicii și mai târziu, mama s-a căsătorit cu cel pe care îl numesc tatăl meu. Te aștepți ca atunci când femeile frumoase au un copil, să îl lase singur pentru că sunt curtate. Mama pe mine nu m-a lăsat niciodată. Am fost cel mai important om din viața ei și am simțit asta și probabil din acest motiv nu am avut traume sau complexe", a povestit vedeta, în cadrul emisiunii lui Marius Tucă.

Sursa foto: Imgur

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

Primele apariții în online

Frumoasa basarabeancă a luat cu asalt showbizul românesc și pare că a apărut din senin în peisaj. Christina ICH s-a bucurat de o popularitate fantastică, încă de la primele apariții alături de Matei Dima (Bromania), cu ajutorul căruia și-a făcut intrarea în mediul online, în urmă cu aproximativ șase ani. Însă înainte de a realiza clipuri amuzante alături de actor, Christina ICH a cochetat cu modellingul și a avut contracte cu agenții din toată lumea.

"Eu nu am fost conștientă. Ca un om inconștient, m-am băgat cu un băiat și am început să mă scălămbăi pe Facebook. Viața m-a dus unde a vrut ea. Eu am plecat, mama și-a refăcut viața, suntem o familie fericită. Am intrat la facultate, apoi eu am ajuns la o agenție de modelling, am plecat la Milano, Londra. Mi se părea că băiatul de la Bromania seamănă cu actorul din 'Prison Break'. I-am dat mesaj, am făcut un filmuleț și a avut succes", a dezvăluit Christina ICH.

Sursa foto: Imgur

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

Ascensiunea în carieră

Christina Ich era mai faimoasă pe zi ce trece și din ce în ce mai multe persoane o urmăreau pe Instagram, fiind impresionați de umorul său înnăscut, dar și de naturalețea sa debordantă. Însă pentru a se detașa de alți influenceri, Christina ICH a știut că trebuie să își aleagă o nișă clară în online și să abordeze subiecte diferite față de ceilalți, pentru a se face remarcată.

"Începi să ai succes și ai impresia că trebuie să faci tu lucrurile și să nu mai depinzi de nimeni. Să fiu propriul stăpân, să nu fiu la cheremul nimănui. Am început să fac chestiile astea pe dezvoltare personală, cum să ne îmbrăcăm și făceam niște porcării la început. Eu am încercat să fiu pe placul tuturor, dar am înțeles că nu se poate", a spus Christina Ich.

Sursa foto: Instagram

Citește și: Cum arătau Alina Ceuşan şi Carmen Grebenişan înainte să se lase pe mâinile medicilor esteticieni

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

Cerută în căsătorie de șase ori

Christina ICH are o frumusețe aparte și trăsături fizice datorită cărora a fost numită deseori "Angelina Jolie a României". Cu ochi verzi de felină, buze cărnoase și trup perfect, vedeta ar putea cuceri orice bărbat își dorește. Christina ICH nu s-a lăsat păcălită de mirajul unui inel de logodnă și a preferat să judece bine decizia de a accepta propunerile. În total, vedeta a fost cerută în căsătorie de șase ori până să îl cunoască pe actualul ei partener, Alex Pițurcă.

"M-a cerut de ziua mea, pe 26 noiembrie, acum doi ani, cu inelul pe care mi l-am dorit eu. Deci nici nu mă așteptam, i-am zis că îmi doresc genul ăla de inel și pac, m-a cerut! Am șase inele, n-am dat niciunul. A stai, două le-am vândut. A fost original, am fost la restaurant de față cu Cată și un prieten, nici nu putea să pune întrebarea că se emoționase și pe mine mă apucase smiorcăitul și a fost singurul căruia i-am spus DA, că la restul am spus NU", a povestit Christina ICH pe Instagram, în 2021.

Sursa foto: Instagram

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

"E haos între noi"

Relația Christinei ICH cu Alex Pițurcă (38 de ani) are foarte multă sare și piper. Încă din primele clipe în care s-au privit, pentru cei doi a fost dragoste la prima vedere. Vedeta spune că deși între ea și fiul lui Victor Pițurcă există de multe ori neînțelegeri sau dezacorduri, iubirea lor îi ajută să rămână un cuplu sudat și fericit. În toamna lui 2019 Christina Ich și Alex Pițurcă au devenit pentru prima oară părinți, de băiețel.

"Ne-a făcut cunoștință un prieten bun de-al meu, Cătălin. M-am îndrăgostit pe loc de el. A fost oribil. Și mama a observat, eram schimbată, a fost dragoste la prima vedere. Copilul tot așa l-am făcut, dintr-o dragoste nebunească. După trei luni l-am anunțat pe Whatsapp că sunt însărcinată. L-a bușit râsul. M-a enervat enorm reacția lui. E haos între noi. Ne certăm din orice. El e e Scorpion din ăla, al dracului, uită foarte greu. Mi-a plăcut că era frumos, înalt. Eu vreau să cred că am ales bine. E diferență de șapte ani între noi", a mărturisit Christina Ich, în podcast-ul lui Cătălin Măruță.

Sursa foto: Imgur

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

Probleme după naștere

Christina ICH a născut în toamna lui 2019 un băiețel perfect sănătos, care a primit numele de Noah Alexandru. Vedeta a născut prin cezariană, la o clinică privată din Capitală și s-a confruntat cu probleme în sala de nașteri. Christina ICH a suferit o criză după ce l-a născut pe fiul său, iar medicii au fost nevoiți să o despartă pe mamă de fiul ei, pentru o scurtă perioadă, și să îi administreze calmante pentru a o scoate din acea stare. Deși iubita lui Alex Pițurcă a abordat subiectul pe Instagram, a evitat să ofere prea multe detalii despre experiența ei cu nașterea și depresia post-natală.

"Nu vreau să influențez. Ce mi-am imaginat cu ce a fost e diferență cer-pământ. Alăptez, asta da. Dar despre ce s-a întâmplat în spital nu vorbesc. Eu vă pot influența și cu asta nu e de joacă. Eu nu vreau să am pe conștiință... A fost foarte greu, dificil, m-am speriat", a spus vedeta, pe Instagram. 

Sursa foto: Instagram

Citește și: O influenceriță, în vârstă de 35 de ani, s-a căsătorit cu fiul său vitreg de doar 20 de ani, după ce s-a despărțit de tatăl acestuia

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

Planuri de nuntă?

Christina Ich și Alex Pițurcă trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani de zile, iar multă lume s-a întrebat de ce nu ajung cei doi și în fața Altarului. Fiul fostului selecționer al României a cerut-o în căsătorie pe frumoasa lui iubită în ianuarie 2019, în vacanța lor din Mexic, însă nu au reușit niciodată să concretizeze planul pentru eveniment.

Deși au o familie minunată împreună și un băiețel după care sunt absolut topiți, Christina ICH mărturisește că nunta nu reprezintă o prioritate pentru ea. "Nu mi-am dorit niciodată. Îl iubesc extraordinar de mult, e tatăl copilului meu. Eu niciodată nu m-am visat mireasă, n-am dorința asta arzătoare să mă văd mireasă", a povestit Christina ICH, în cadrul emisiunii online a lui Cătălin Măruță.

Vedeta a avut o încercare de a organiza nunta în același timp cu botezul lui Noah Alexandru, în iulie 2020, însă ea și-a dorit o petrecere tipic moldovenească, ce nu era tocmai pe gustul fiului lui Victor Pițurcă.

"Am vrut să facem nunta și botezul în același timp, dar eu voiam să fac ceva special, un modovenism de-al meu și el a zis: 'Băi, femeie, ești nebună? E secolul XXI'. Atunci am lăsat-o baltă. Noi locuim împreună și ne e bine așa. Nu sunt geloasă, îi las libertate. Nu l-aș ierta dacă ar avea o relație în paralel, o aventură de o noapte însă cred că aș ierta. Momentan nu vreau un alt copil", a mai spus influencerița.

Sursa foto: Instagram

Christina ICH, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știm despre una dintre cele mai autentice vedete din România

Modestă și autentică

Christina ICH are în prezent aproape un milion de urmăritori pe Instagram și un public ce îi este fidel de ani de zile. Vedeta a câștigat trofeul "People Choice Awards" în 2020, la categoria "Romanian Social Media Star of 2020". Însă faima nu a schimbat-o deloc pe Christina ICH și este în continuare o femeie autentică, ce și-a păstrat modestia, care încearcă să aibă un conținut cât mai real pe social media și să se mențină mereu cu picioarele pe pământ.

"În ziua de astăzi, să fii influencer e ceva important. Succes de unică folosință. Ai impresia că succesul meu nu este de unică folosință? Andy Warhol spunea că oricine poate fi faimos 15 minute. Niciodată nu m-am considerat un etalon de frumusețe. Dar când îmi zice cineva că sunt un exemplu pentru cineva nu înțeleg. Dar poate că fetele se regăsesc în povestea mea și în ceea ce spun eu. Dar probabil se regăsesc în ceea ce spuneam eu", a mai spus Christina ICH, la "Marius Tucă Show".

Sursa foto: Instagram

‹ Vezi si