Cine este regina Letizia și cum a ajuns să dețină titlul regal

Cine este regina Letizia și cum a ajuns să dețină titlul regal

Redactor Andreea Baluteanu

Una dintre cele mai stilate și mai iubite figuri nobile din lume, Regina Letizia este, alături de Kate Middleton, Meghan Markle și Regina Rania a Iordaniei, prototipul conducătoarei moderne, ce arată mereu impecabil și e iubită de popor.

Cu toate acestea, viața nu a fost mereu generoasă cu ea și unul dintre motivele pentru care este adulată e că, spre deosebire de mulți membri privilegiați ai caselor regale, Letizia s-a ridicat prin propriile eforturi. Află de mai jos tot ce trebuie să știi despre una dintre sursele noastre de inspirație, de la scandalurile picante din tinerețe, la povestea de basm pe care o trăiește în compania Regelui Felipe al VI-lea al Spaniei.

Cine este regina Letizia a Spaniei?

Letizia a Spaniei s-a născut pe 15 septembrie 1972, o Fecioară autentică, serioasă, responsabilă și perfecționistă. Înainte de a deveni soția lui Felipe al VI-lea al Spaniei, a fost o jurnalistă de succes.

regina letizia imbracata intr-o rochie albastra de catifea

Letizia a căpătat titlul de „Maiestate” după ce Regele Juan Carlos I, socrul său, a abdicat, cedând tronul fiului său. Astfel, din 2014, am mai putut adăuga și numele de Regina Letizia a Spaniei printre capetele noastre încoronate preferate.

Letizia Ortiz Rocasolano

Tocuri cui și minte brici, ambiție cât cuprinde, dar și picanterii, scandaluri sexuale și ilegalități minore: viața Letiziei Ortiz Rocasolano a avut de toate înainte de a deveni o regină demnă, elegantă și stilată.

E cea dintâi fiică a lui Jesús José Ortiz Álvarez, jurnalist, și a primei sale soții, María de la Paloma Rocasolano Rodríguez, o asistentă ce s-a implicat de asemenea în politicile sociale ale spitalului pentru care lucra. Meseriile părinților viitoarei regine sunt chiar mai semnificative decât par la prima vedere, anticipând cu atât de multă profunzime destinul uluitor al fiicei lor.

Părinții Letiziei au mai avut încă două fiice: Telma (născută în 1973) și Érika (n.1975), dar au divorțat în 1999. Cea mai mică soră a jurnalistei a decedat în 2007, iar speculațiile presei au legat moartea sa de o supradoză de droguri.

Educația Reginei Letizia a fost însă foarte riguroasă. A urmat cursurile școlii La Gesta din Oviedo, apoi ale liceului Ramiro de Maeztu din Madrid. Cu toate că în timpul anilor de școală a fost pasionată de literatură și de balet (nici nu ne miră, ținând cont că Regina Letizia are o înălțime de 1,7m și o postură atât de grațioasă), ea dorea să calce pe urmele tatălui său și să studieze jurnalismul.

Își ia licența în Științele Informației, secțiunea Jurnalism, la Universitatea din Madrid, și urmează apoi un master în Jurnalism Audiovizual. Între timp scrie pentru ziarul asturian La Nueva España, pentru ca apoi să colaboreze cu ABC și agenția de știri EFE. După încheierea studiilor, Letizia părăsește Spania și va petrece o perioadă în Mexic, Guadalajara, acolo unde lucrează pentru cotidianul Siglo XXI. Se reîntoarce în Madrid și, după ce cochetează cu versiunea spaniolă a canalului economic Bloomberg și cu CNN+, se mută la TVE, rețeaua de posturi de TV cea mai veche din Spania, unde prezintă mai întâi matinalul. Este apoi promovată ca prezentatoare la programul de știri principal al serii, Telediario 2, cel mai vizionat din toată țara.

Pare un parcurs profesional armonios, lipsit de riscuri, dar nu este întrutotul adevărat. De fapt, unul dintre motivele pentru care poporul spaniol își iubește atât regina e reprezentat de faptul că Letizia Ortiz nu s-a sfiit să facă și reportaje de teren și să transmită în direct din zonele fierbinți ale lumii. A fost la New York în timpul atentatelor teroriste din 2001, a pătruns cu curaj în teatrul de război din Irak, iar în 2002 se deplasa în Galicia, în nordul Spaniei, pentru a prezenta urmările dezastrului ecologic cauzat de scufundarea petrolierului Prestige. Acesta a reprezentat de fapt punctul de cotitură din viața sa, când s-a întâlnit cu moștenitorul tronului asturian.

Ți-am spus însă că viața Reginei Letizia nu a fost doar lapte și miere, și viitoarea suverană a reprezentat și o sursă de scandaluri. De la puncte slabe recunoscute, așa cum a fost faptul că studenta la doctorat vindea țigări în Mexic, la suspiciunea traficului de droguri pe care a infirmat-o de câte ori i s-a dat ocazia, Letizia Ortiz a dus o existență oricum, numai plictisitoare nu.

Presei îi place să răsucească cuțitul în rană, iar foștii săi colegi nu au ezitat să scormonească cu nesaț în trecutul său. Astfel a ieșit la lumină relația cu Waldo Saavedra, un pictor cubanez care s-a îndrăgostit de ea și a pictat-o goală, cu toate că în 1996, pe când s-au cunoscut, Letizia era partenera oficială a cântărețului Fernando Olvera, bun prieten cu Saavedra. Deși pictorul insistă că operele nud ale Letiziei sunt hrănite de imaginația sa fecundă, gurile rele spun că nu este cazul.

Despre Regina Letizia se mai spune că a fost dependentă de alcool și că a făcut și un avort.

Regina Letizia: ținute

Indiferent dacă dai crezare zvonurilor condimentate despre viața sa personală, un lucru e cert: Regina Letiza și moda sunt o asociere perfectă. Comparată adesea cu Kate Middleton cu care împărtășește pasiunea pentru branduri classy și elegante, suverana Spaniei arată de fiecare dată impecabil.

Iar dacă mai ai nevoie de dovezi că Regina Spaniei și Ducesa de Cambridge sunt două dintre cele mai stilate femei din lume, iat-o în filmulețul de mai jos!

De la ținutele business cu care a făcut furori la pasiunea pentru stilettos și grația ireproșabilă, Letizia e unul dintre capetele încoronate cele mai stilate. Precum Prințesa Diana, un alt style icon cu sânge albastru, nici ea nu s-a temut să încalce protocolul regal, impresionând însă și prin decența, rafinamentul și clasa atemporale.

Se remarcă prin ținutele monocrome și rochiile-palton sau sacou, superbul outfit în tonuri roz de mai jos, pe care l-a purtat recent, punctat cu accesorii în tonuri de fucsia, fiind considerat unul dintre cele mai reușite din întreaga sa carieră.

regina letizia alaturi de printul felipe imbracata in rochie palton roz alaturi de pantofi si plic in aceeasi culoare

Printre cele mai admirate imagini cu Regina Letizia a Spaniei se numără și instantaneul de mai jos, în care strălucește alături de soțul și de fiicele sale. Prospețimea tinerească a infantelor pălește parcă în fața stilului sofisticat și chic al mamei lor: Letizia poartă o bluză albă, pantaloni țigaretă negri și pantofi cu toc debordând de simplitate și naturalețe.

regina letizia imbracata in bluza, pantaloni si pantofi cu toc alaturi de fiicele sale in rochii si regele felipe

Nici rochiile înflorate nu mai constituie un secret pentru această femeie atât de fashionable. A se remarca cât de bine arată regina în vârstă de 48 de ani: ai spune că se apropie de jumătatea vieții?

regina letizia se plimba pe strada imbracata in rochie inflorata si pantofi cu toc

Însă asocierea de printuri și de nuanțe tari e cea care o ajută să se remarce de fiecare dată. Nu ne temem să remarcăm că, cu ținuta de mai jos, le-ar da clasă în orice zi lui Meghan Markle, Kate Middleton și Melania Trump.

regina letizia imbracata in palton alb,helanca rosie si fusta cu imprimeu in carouri

Regina Letizia a Spaniei: divorț

Regina Letizia completează galeria figurilor regale de renume care au trecut printr-un divorț. Înainte de a o considera pe Markle deschizătoare de drumuri din acest punct de vedere, îți amintim că și protagonista materialului nostru de azi a mai fost căsătorită cu Alonso Guerrero Pérez. Cei doi și-au unit destinele în 1998, în Badajoz, după o relație de 10 ani, dar divorțul a intervenit la scurt timp, în 1999.

Citește și: Totul despre Meghan, ducesă de Sussex. Cum a ajuns de la actriță la membru al Familiei Regale

Căsnicia cu profesorul de literatură nu a fost binecuvântată cu copii, iar susținătorii reginei insistă că nici nu poate fi luată în considerare deoarece nu a fost dublată și de o ceremonie religioasă. Se zvonește că în timpul acestei relații bruneta ar fi fost arestată pentru posesie de droguri.

Regina Letizia și Felipe al VI-lea al Spaniei

În 2002, pe când investiga circumstanțele producerii dezastrului ecologic din nordul Spaniei, Letizia îl întâlnea pe Felipe, venit să ofere susținerea regală comunității locale. Cei doi se cunoscuseră la cina unui prieten comun, dar scânteia dintre ei s-a aprins, în chip parcă predestinat, cu ocazia acestei tragedii. Deși viitorii conducători ai Spaniei au început să se întâlnească imediat, relația a fost ținută în secret de teama reacției publice. Până la urmă, nimic din trecutul jurnalistei nu o anunța drept o potențială candidată la tronul națiunii europene.

Dar lumea presei a fost dată peste cap de anunțarea logodnei și de ceremonia nupțială ce a avut loc la scurt timp după ce vestea a fost făcută publică. Era evident că viitorul rege se îndrăgostise și că nici măcar răceala cu care familia sa i-a primit aleasa inimii nu îl putea descuraja.

Tineri, frumoși și îndrăgostiți, Letizia și Felipe și-au spus da pe 22 mai 2004 la Catedrala Nuestra Senora de la Almundea din Madrid. Era pentru prima dată când lăcașul sfințit de Papa Ioan Paul al Doilea în 1993 celebra o uniune regală. Mai mult, nunta Reginei Letizia a mai stabilit un record: de peste un secol, niciunul dintre suveranii Spaniei nu se mai căsătorise în capitală (Regele Juan Carlos I o luase de soție pe Regina Sofia în 1962, la Atena, iar surorile lui Felipe, Infanta Elena și Infanta Cristina se căsătoriseră în Sevilla și respectiv Barcelona).

imagine de la nunta reginei Letizia cu printul felipe, mireasa discuta cu mirele langa altar si detaliu din rochie si trena

Regina Letizia mireasă a impresionat cu același stil pe care l-a menținut cu o consecvență de invidiat și în aparițiile sale ulterioare. Rochia a fost creată de designerul regal Manuel Pertegaz și cucerea cu o trenă de patru metri și jumătate, dar și cu broderia țesută cu mătase din fir de aur. Nu putem nega că, din nou, alegerea sa deține elemente comune cu vestimentația cu care Kate Middleton devenea soția Prințului William cu 10 ani în urmă, la ceremonia din 29 aprilie 2011. 

Pe 19 iunie 2014, Letizia primea titlul regal în urma abdicării Regelui Juan Carlos.

Citește și: Cele mai scumpe rochii de mireasă ale vedetelor

Copiii Reginei Letizia

Nu poți să ne contrazici: imaginile cu cuplul regal și cele două fiice ale sale sunt pur și simplu adorabile. Fetele au moștenit frumusețea naturală și finețea mamei lor, dar și eleganța nativă și prestigiul tatălui și sunt unele dintre cele mai admirate tinere moștenitoare.

Pe 8 mai 2005 cuplul regal anunța că jurnalista era însărcinată, iar pe 31 octombrie 2005, Regina Letizia dădea naștere primei sale fiice, Infanta Leonor. Cea care va deveni cel mai probabil regină a fost creștinată pe 14 ianuarie 2006, avându-i ca nași pe bunicii săi, pe atunci regele și regina Spaniei. 

Pe 27 noiembrie 2006 cuplul primea cu brațele deschise pe cea de-a doua prințesă, Infanta Sofia, botezată cu numele bunicii sale. De data aceasta, nașii erau Rocasolano și Konstantin-Assen, prințul Bulgariei.

Consumi cu jind noutățile despre Regina Letizia și fiicele sale? Află că moștenitoarea tronului își va completa studiile în Marea Britanie, urmând să frecventeze cursurile UWC Atlantic College din Țara Galilor, unde o va avea drept colegă și pe Prințesa Alexia a Olandei.

regina letizia si regele felipe se plimba pe strada alaturi de fiicele lor sofia si leonor in tinute casual

Activitatea Reginei Letizia

Iubită de către popor, Regina Letizia și-a dedicat activitatea promovării unor cauze precum drepturile copiilor, cultura și educația. A călătorit intensiv alături de Regele Felipe al VI-lea și a participat la întruniri regale ale capetelor încoronate de pretutindeni. O vedem adesea în compania lui Kate Middleton, dar a strălucit și alături de Melania Trump sau de alte suverane și prințese. A primit de asemenea demnitari străini și a fost recompensată cu numeroase distincții pe tot cuprinsul lumii. 

Din 2006, Regina Letizia și-a asumat și responsabilități pe cont propriu. În 2014, în prima sa vizită oficială ca Regină a Spaniei, l-a întâlnit pe Papa Francisc la Vatican, iar în 2015 a fost numită Ambasador Special pentru Nutriție al Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite.

De asemenea, merită notate și câteva realizări ale Reginei Letizia pentru care nu e neapărat în mod direct responsabilă, dar care îi asigură trecerea în fața poporului său. Astfel, este prima Regină-consoartă născută în Spania din 1878 (de la Mercedes de Orléans, prima soție a lui Alfonso al XII-lea) și cea dintâi prin venele căreia nu curge sânge regal. O suverană educată, activă, cu o viață presărată cu de toate, gata să „aducă monarhia cu picioarele pe pământ”. Totodată, o femeie care a știut să își respecte obligațiile cu mai multă dedicație decât Meghan Markle, cu care e adesea comparată din punct de vedere al background-ului social.

Citește și: Activitatea preferată a ducesei Kate Middleton și a fiicei ei, Charlotte: cel puțin surprinzătoare și absolut simpatică!

Însă Regina Letizia reprezintă Spania în întreaga lume și prin frumusețea sa naturală. Și, deși „Regina Letizia operații estetice” constituie o căutare populară, chirurgii plastici intervievați de Express UK insistă că bruneta îmbătrânește grațios și că nu are intervenții estetice. De asemenea, dermatologii pun luminozitatea și fermitatea tenului său pe baza îngrijirii consecvente și a combinației de protecție solară și tratamente de curățare și netezire.

Cu toate acestea, Casa regală a recunoscut că suverana a suferit o intervenție facială în 2008, scopul fiind însă acela de a corija o problemă respiratorie. Sora sa, Telma Ortiz Rocasolano, a insistat că regina nu a apelat la Botox și nici nu are de gând să o facă.

Pentru că discreția este atât de importantă în cazul capetelor regale, Regina Letizia nu are cont de Instagram. 

Problemele de sănătate ale Reginei Letizia

De multe ori, femeile își pun sănătatea în pericol în momentele în care fac alegeri neinspirate în materie de modă. Un exemplu clar este purtarea încălțărilor nepotrivite sau a unor pantofi cu toc prea înalt. Pentru că iubește moda și vrea să își pună fiecare ținută în evidență, regina optează aproape întotdeauna pentru pantofi incomozi, dar care arată foarte bine. 

Din păcate, suferă de două afecțiuni care sunt agravate de mersul pe tocuri. Metatarsalgia cronică este una dintre ele și se manifestă prin inflamaţie şi durere la nivelul tălpilor, mai exact sub pernița piciorului. Potrivit El Mundo, regina a dezvăluit că mai suferă și de neurinomul Morton la piciorul stâng, o problemă ce apare mai des la femei și provoacă durere în regiunea antepiciorului. Asta înseamnă că durerile ei sunt destul de mari în momentul în care afișează o imagine impecabilă în public.

Ca să scape de disconfort, Regina Letizia ar putea face o intervenție chirurgicală, dar simptomele se pot ameliora și altfel. De exemplu, renunțarea la tocuri i-ar fi de mare ajutor și uneori chiar a fost surprinsă purtând balerini ori sandale joase. O altă metodtă de calmare a durerii este injecția pe bază de corticosteroizi, doar că reprezintă un remediu pe termen scurt.

Apariția spectaculoasă a Reginei Letizia la încoronarea Regelui Charles 

Regina Letizia a Spaniei a întrecut așteptările tuturor cu apariția sa impecabilă de la încoronarea regelui Charles al III-lea, care a avut loc pe 6 mai 2023. A ajuns la marele eveniment în compania soțului său, regele Felipe al VI-lea al Spaniei și amândoi au atras toate privirile, pentru că au strălucit împreună. El, în uniforma clasică de militar, iar ea într-o ținută creată de celebra Carolina Herrera. Ce a surprins cel mai tare a fost culoarea aleasă, care este inspirată din stilul păpușilor Barbie. Este vorba despre un roz vibrant, dar care a conturat un look elegant și rafinat. Rochia creion care îi ajungea până aproape de glezne a fost completată perfect de un sacou cu mânecă lungă, cu broderie din dantelă și volane în zona taliei.

Regina Spaniei a respectat cu atenție codurile vestimentare pentru încoronare și a optat pentru o pereche de pantofi cu toc în aceeași nuanță și un clutch dreptunghiular cu detalii aurii, de la același designer. Pălăria marca Balel într-o nuanță neutră, acoperită cu plasă roz, a oferit un plus de mister apariției sale spectaculoase.

A avut părul strâns într-un coc lejer la spate, a purtat o pereche de cercei cu diamante și a ales un machiaj natural. Numele ei a fost menționat de toat publicațiile străine care au analizat ținutele celor care au participat la încoronare și absolut toți criticii de modă au lăudat modul impecabil în care și-a alcătuit ținuta.

Regina Letizia la brațul regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, la încoronarea regelui Charles
Regina Letizia și regele Felipe al VI-lea al Spaniei, la încoronarea regelui Charles, 6 mai 2023

Regii Spaniei au participat și la recepția de la Palatul Buckingham, organizată de regele Charles, cu o seară înainte de încoronare. Pasiunea reginei Letizia pentru modă a ieșit, încă o dată, în evidență. A îmbrăcat o superbă rochie în nuanța verde lime, creată chiar de un designer britanic. Este vorba despre o piesă vestimentară ce face parte din colecția primăvară/vară 2023 a Victoriei Beckham.

„Este o mare onoare să o îmbrac pe Regina Spaniei mereu atât de elegantă într-una din rochiile mele! Arată spectaculos!”, a scris creatoarea de modă pe contul său de Instagram.

Soția regelui Felipe al VI-lea al Spaniei a știut cum să pună în valoare ținuta aleasă, oferindu-i o notă prețioasă cu ajutorul unei broșe în formă de fundă. De asemenea, a purtat pantofi cu toc din piele întoarsă, de culoare bleumarin, pe care i-a asortat cu un clutch de dimensiune medie, cu bijuteriile cu diamante și cu hainele soțului. Regele a îmbrăcat un costum bleumarin, cu o cămașă albă, evidențiată de o cravată în nuanțe de roz și mov.

Regina Letizia și regele Felipe al VI-lea al Spaniei, la recepția de la Palatul Buckingham, 5 mai 2023
Regina Letizia și regele Felipe al VI-lea al Spaniei, la recepția de la Palatul Buckingham, 5 mai 2023

Elegantă, frumoasă, cu o carieră solidă în spate, dar și cu viață personală presărată cu scandaluri, Regina Letizia a Spaniei e cu siguranță una dintre cele mai admirate, dar și controversate figuri regale ale prezentului. Tu te numărai printre fanele sale? Ce părere ai despre una dintre cele mai iubite suverane?

Surse foto: Getty/Guliver

Surse articol: Elmundo, Adevarul, Royalty.fandom.com, Wikipedia, Hello Magazine, Express UK, catine.ro, HellomagazineHarpersbazaar

Articolul urmator
Silviu Prigoană și-a găsit, în sfârșit, liniștea în brațele unei femei. Cine este Mihaela Prigoană și cum i-a readus fericirea
Silviu Prigoană și-a găsit, în sfârșit, liniștea în brațele unei femei. Cine este Mihaela Prigoană și cum i-a readus fericirea
Ce titlu regal ți se potriveşte?
Incepe quiz
Ce titlu regal ți se potriveşte?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.