swipe

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

Nunta ca în povești

Dani Oțil s-a căsătorit civil cu Gabriela Prisăcariu, aleasa inimii sale, pe 15 mai 2021, în mare secret. Evenimentul a avut loc la aproape două luni de când au anunțat că vor deveni părinți și aproape trei ani de relație. Au avut parte de o petrecere ca în povești, într-un decor superb, iar la ceremonie au participat doar prietenii apropiați ai cuplului, între care Florin Ristei, Ramona Olaru, Nicolai Tand și Răzvan Simion.

Citește și: Mister deslușit! Câte operații estetice are Lora și cum arăta înainte de ele

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

Ce intervenții estetice are

Chiar dacă a devenit cu adevărat cunoscută în showbiz atunci când a început să apară la brațul omului de televiziune, Gabriela, cu 12 ani mai tânără decât Dani, era deja un topmodel de renume internațional. Tânăra, cu o înălțime de 1.80 m, este o vedetă stilată și care ține pas cu ultimele tendințe din lumea modei, dat fiind faptul că activează în acest domeniu. Cât despre transformarea sa fizică, așa cum chiar ea a recunoscut, a apelat la ajutorul medicului estetician pentru a-și mări bustul și arată foarte diferit față de acum câțiva ani.

Potrivit celor de la spynews, medicul proaspetei doamne Oțil a declarat că în 2015 a avut loc intervenția, căare o proteză rotundă, iar implanturile, de 300 ml, sunt amplasate sub mușchi! Vedeta a mărturisit că nu s-a confruntat cu nicio problemă în toți cei cinci ani de când are silicoane și este mai mândră ca oricând de ”achizițiile” sale.

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

Cum arăta înainte

La debutul său pe podiumul de modă Gabriela avea doar 21 de ani și se mândrea doar cu formele cu care au înzestrat-o Mama Natură. Vedeta arăta diferit față de acum, era foarte slabă și nu începuse încă să tragă din greu la sala de forță pentru a-și tonifia musculatura. Însă atitudinea sa dezinvoltă, trăsăturile sale fizice deosebite, dar și perseverența și ambiția au ajutat-o să devină una dintre cele mai bune și ofertate modele din industrie.

Citește și: Frumoșii de la Hollywood despre care nu știai că și-au făcut operații estetice

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

"Scorpia" de la "Supermodels by Cătălin Botezatu"

În anul 2015 Gabriela a participat la emisiunea "Supermodels by Cătălin Botezatu". Vedeta a fost printre concurentele îndrăgite și apreciate de designer, dar și cea mai controversată, am putea spune, care a intrat în polemici cu celelalte participante. Colegii săi îi puseseră porecla de "Scorpia", din cauza obsesiei sale pentru curățenie. Ea a explicat la acel moment că nu poate suporta nici măcar o scamă pe covor, motiv pentru care își teroriza colegii cu această problemă.

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

Marea câștigătoare

Gabriela s-a făcut remarcată printre ceilalți concurenți ai emisiunii și astfel a reușit să câștige primul loc în cadrul competiției și să semneze cu o prestigioasă agenție de modă de la Paris. Acela a fost momentul definitoriu pentru cariera sa și șansa de a-și face un nume în lumea modei. 

"Sunt fericită că am câștigat. Sincer, nu mă așteptam. Dacă la început mă gândeam că abia o să intru in emisiunea asta, nici prin cap nu îmi trecea că o să și câștig. E un lucru făcut bine și de care sunt mândră că am reușit să îl fac", a declarat ea, în cadrul emiisunii.

Citește și: Vedete care și-au făcut operaţii estetice şi acum regretă din suflet! Le-au desfigurat, arătau mai bine înainte!

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

Dezamăgită în dragoste

Parcusul său în showbiz nu s-a oprit doar la participarea la emisiunea moderată de celebrul designer. Cu mulți ani înainte de a-l cunoaște pe Dani Oțil ea a participat la showul matrimonial "Te vreau lângă mine". La acea vreme avea 22 de ani și era foarte dezamăgită în viața ei sentimentală, mărturisind că bărbaților le este dificil să se apropie de ea.

"Din moment ce sunt scorpie, e mai greu să se apropie băieții de mine. Băieții fug de femeile frumoase și deștepte. În general, le plac femeile proaste, să le sucească cum vor ei pe degete. Nici nu sunt pregătită, am 22 de ani. Nu am un răspuns pentru această întrebare (n,r. de ce este singură). Probabil că sunt mai pretențioasă, foarte pretențioasă. Și nu-mi place să am în jurul meu orice bărbat. Am întâlnit și bărbați care mi-au spus – ești și frumoasă și tânără, tu o să-mi dai papucii repede, așa că mai bine ți-i dau eu ție. Le este frică să pună suflet", a povestit ea, în cadrul emisiunii. 

Citește și: Are sau nu operaţii estetice. Ce spune Andreea Bănică

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

Nerăbdători să devină părinți

Acum Gabriela și Dani au așteptat cu nerăbdare venirea pe lume a primului lor copil, un băiețel, iar împreună s-au pregătit intens pentru acest moment special din viața lor de familie. Vedeta a arătat absolut senzațional pe tot parcursul sarcinii și a acumulat foarte puține kilograme, semn că este întotdeauna atentă în privința alimentației sale și își dorește să se mențină într-o formă fizică excelentă pentru multă vreme.

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

Pregătirile pentru cununia religioasă sunt în toi

În 2021 au făcut doar cununia civilă, iar acum a venit momentul pentru următorul pas în relația lor - căsătoria religioasă. Gabriela Oțil este nerăbdătoare să îmbrace rochia de mireasă și se gândește cu emoție la marele eveniment. Îndrăgostiții își vor uni destinele în fața lui Dumnezeu în vara lui 2023 și se pare că totul este deja pregătit, după cum a dezvăluit chiar soția lui Dani Oțil într-un interviu acordat pentru Antena Stars:

„Dani zice că se însoară a doua oară cu aceeași femeie, dar nu e așa, facem cununia religioasă și va fi vara asta. Îmi place să pregătesc din timp toate detaliile și le am puse la punct. Cred că o să rămân la una, îmi este foarte dragă rochia aleasă și probabil că o să rămân doar la ea. De când am născut, am devenit extrem de emotivă și da, probabil că voi și plânge. Am emoții, îmi doresc foarte mult să se întâmple lucrul ăsta, să mergem la biserică, consider că este mult mai important decât actul în sine.

Suntem tot mai uniți, mai închegați și sunt extrem de fericită și relaxată, îmi place că nu am un stres sau nu ne certăm. Noi tot timpul ne înțelegem și ne completăm unul pe altul. Mă simt iubită și împlinită! Cred că alături de el, am devenit femeie și îmi place persoana care am devenit alături de el.”

Cum arăta Gabriela, soția lui Dani Oțil, înainte să devină celebră și să se lase pe mâna medicului estetician

Dani Oțil a promis că Mihaela Rădulescu va fi invitată la nuntă

Nu mai este un secret faptul că Dani Oțil s-a iubit în trecut cu Mihaela Rădulescu, în ciuda diferenței de vârstă de 11 ani. Au fost împreună timp de cinci ani, iar relația lor controversată a rămas în vizorul presei pentru multă vreme. În prezent, realizatorul TV încă este întrebat des dacă păstrează legătura cu ea și dacă o va invita la nuntă, așa cum i-a promis în urmă cu ceva timp. Iată ce frumos a vorbit despre ea în cadrul unui podcast, unde a făcut și glume pe acest subiect:

„Mihaela a fost pentru mine un mare boost de imagine, pentru că eram un mucos de 28 de ani care făcea dragoste cu o femeie mai bătrână. Ea îmi zicea tot timpul: „Dani, eu sunt atât de bătrână, încât trebuie să-ți căutăm o nevastă”. Dar noi eram împreună, în vacanță.

Am uitat să o chem la nuntă. Are plicul pregătit. Am vorbit tot. I-am promis că… eu am făcut o nuntă de 30 de persoane. O să o chem când fac nunta aia mai mare. E singura mea șansă să câștig bani de la PRO TV. Să vină să bea și să mănânce, apoi să lase la plic.”

‹ Vezi si