swipe

Cum arăta Loredana Groza în copilărie. Imagini de colecție cu mereu surprinzătoarea artistă

O adevărată divă

Loredana este o artistă desăvârșită, cu peste 30 de ani de carieră în industria muzicală românească, care reușește de fiecare dată când urcă pe scenă să ridice o sală întreagă în picioare și să aducă o bucurie imensă în sufletele oamenilor. Și-a îmbinat, cu succes, de-a lungul anilor, activitatea muzicală cu cea din domeniul televiziunii și este una dintre cele mai iubite vedete de la noi, datorită autenticității și talentului său de neegalat. 

Sursa foto: Instagram

Citește și: Ce răspuns genial a avut Loredana pentru un urmăritor care i-a spus că e artificială

Cum arăta Loredana Groza în copilărie. Imagini de colecție cu mereu surprinzătoarea artistă

Prima piesă, la 3 ani

Născută la Onești, pe data de 10 iunie 1970, într-o familie modestă, Lori și-a dorit mereu să cânte. Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată de mama sa, care și-a dorit în tinerețe să fie cântăreață de muzică populară, dar nu și-a văzut niciodată visul realizat. Solista a lansat prima piesă când avea doar trei anișori, iar tatăl său a fost cel care a imprimat piesa pe un casetofon.

"Mama mea și-a dorit să fie cântăreață de muzică populară și a vrut să participe la 'Floarea din grădină', un concurs celebru pe timpuri. Tatăl meu este scriitor și în acelasi timp are și o voce foarte frumoasă și cred că toate acestea au contribuit la ceea ce este acum... Loredana. Deși uneori mama era puțin mai reticentă vis a vis de cântat și de dorința mea de a-mi urma acest vis cu pretul unor absențe de la școală", a dezvăluit ea, conform Libertatea.

Sursa foto: Cancan.ro

Cum arăta Loredana Groza în copilărie. Imagini de colecție cu mereu surprinzătoarea artistă

Traumele din anii școlii

Artista se poate lăuda și cu faptul că a fost comandantă de unitate în școala sa, anume un fel de șefă a pionierilor, așa cum erau în acele vremuri, dar și olimpică la limba română pe țară. Însă, deși a excelat la învățătură, vedeta a mărturisit în cadrul unui interviu că au existat și perioade mai puțin plăcute atunci când era elevă, pe care și-ar dori să le șteargă din memorie, dacă s-ar putea.

"Trauma care se creează este o traumă pe care o porți cu tine o viață întregă, copilul pătrează acest complex de inferioritate, o spun din propria experiență. Am trăit și eu momente de genul ăsta, fratele meu poartă ochelari și când a venit la școală cu lentile groase, toată lumea îl poreclise 'chi chio', și pe mine sora lui 'chio chio'.

Sună amuzant acum, dar pentru mine era dureros, nu suportam ca fratele meu să fie umilit și în gura mare să i se spune așa doar pentru că avea ochelari. Pe vremea aceea ochelarii însemnau că ai un handicap fizic, copii îl strigau și 'aragaz cu patru ochi'. Acum toată lumea se controlează, atunci era mai dificil", a spus ea, la Antena 3.

Sursa foto: Cancan.ro

Citește și: Trauma care a marcat-o pe Loredana Groza. Care este durerea nespusă din viața cântăreței

Cum arăta Loredana Groza în copilărie. Imagini de colecție cu mereu surprinzătoarea artistă

"Nu aveam decât 1 leu"

La vârsta de 14 ani, vedeta a participat la o preselecție televizată pentru concursul "Cântarea României", desfășurat în orașul Focșani, acolo unde a avut șansa de a fi remarcată de Dumitru Moroșanu și Jold Kerestely, care au rugat-o să vină la București, pentru participa la "Steaua fără nume", deși vârsta minimă acceptată era de 17 ani. Ea a făcut mărturisiri emoționante despre ea perioadă a vieții sale, spunând că avea la dispoziție doar un singur leu pe zi, pentru a se întreține. 

"La repetițiile pentru concursul 'Steaua fără nume' erau zile în care nu aveam decât 1 leu și îmi planificam să mănânc patru chifle. Peste drum de hotel era un fel de minibrutărie, unde făceau niște chifle foarte bune. Și am zis: 'O să îmi iau una dimineața, îmi mai iau una la prânz și îmi păstrez două pentru când vin seara'. Costa 25 de bani o chiflă. Nu mi se părea că fac un efort sau că n-am ce-mi trebuie, fiindcă nu aveam termen de comparație. Nu existau copii care să vină cu Mercedesul la școală. Câți bani îmi dăduseră ai mei atâția aveam, nu mi se părea nimic anormal. Eram fericită că sunt în București, că o să mă duc la Televiziune, să văd cum e într-un studio", a povestit ea, în cartea sa, "Loredana, Sentimente".

Sursa foto: VoceaRomaniei

Cum arăta Loredana Groza în copilărie. Imagini de colecție cu mereu surprinzătoarea artistă

Albumul care i-a adus notorietate

La vârsta de 16 ani, ea a participat la "Festivalul de Muzică Ușoară" de la Mamaia, acolo unde a câștigat trofeul cel mare, fiind și cea mai tânără participantă, dar și câștigătoare a faimosului festival. În anul 1987, pe când concura la "Festivalul de Muzică" de la Costinești l-a cunoscut pe cunoscutul compozitor Adrian Enescu și astfel a luat naștere albumul său de debut, "Bună seara, iubito", în anul 1988. Discul a fost vândut în peste un milion de exemplare și a avut un succes de proporții în toată România.

"Mi-a cerut să dau o probă. Nu mi s-a făcut frică, eram doar puțin agitată. Mi-a pus un cântec, să îl ascult de 2–3 ori, mi-a așezat în față textul și apoi a zis: 'Hai, înregistrează!' Cântecul era 'O inimă de 16 ani'. Un cântec foarte dificil! Cu accent, ritmat, foarte diferit de tot ceea ce cântasem până atunci.

Pe un registru extrem de întins, de jos până foarte sus. După ce am tras prima dublă, m-a oprit, a reascultat și a zis: 'Ești genială'. M-am înmuiat, toată adrenalina s-a domolit și m-am relaxat. L-am auzit cum îmi spune: Uite, știi ce? Vreau să fac un album cu tine!", a detaliat cântăreața, în cartea sa. 

Sursa foto: Cancan.ro

Citește și: Momentul adevărului! Loredana dă cărțile pe față și face dezvăluiri uluitoare despre căsnicia ei

Cum arăta Loredana Groza în copilărie. Imagini de colecție cu mereu surprinzătoarea artistă

Gustul dulce al celebrității

După albumul de debut, au urmat reușite după reușite pentru îndrăgita cântăreața. În 1993 a câștigat, din nou, premiul I la "Festivalul de la Mamaia", la secțiunea șlagăre, cu piesa "Ce va fi cu iubirea mea", semnată de Marius Țeicu.

În 1994 lansa albumul "Atitudine", prilej cu care a bifat un turneu în America, în mai multe orașe mari. În 1996 a scos albumul "Tomilio" și tot atunci a început și colaborarea cu Pro TV, care a ajutat-o să dobândească și mai multă notorietate. Melodia "Lumea e a mea", în colaborare cu artiștii de la B.U.G Mafia, sub egida MediaPRO Music, a fost vândut în peste 50.00 de exemplare și este considerată una dintre cele mai de succes piese din cariera sa.

Sursa foto: Cancan.ro

Cum arăta Loredana Groza în copilărie. Imagini de colecție cu mereu surprinzătoarea artistă

O "Lori" mereu altfel

De-a lungul anilor, Lori a reușit să ne surprindă de fiecare dată. A cântat muzică ușoară, a făcut lumea să danseze pe ritmuri populare sau a bifat colaborări cu maneliști celebri de la noi. Este, cu siguranță, o artistă care nu s-a temut niciodată să experimenteze din punct de vedere muzical și să țină pasul cu cerințele fanilor, indiferent de vremuri.

Sursa foto: Instagram

Citește și: Loredana Groza si-a luat cizme de 3.600 de dolari. Vezi cum arata!

‹ Vezi si