Prințesa de Wales și-a dat ultima suflare la data de 31 august 1997, fiind victima unui accident de mașină care a avut loc într-un pasaj subteran din Paris. Alături de ea se aflau și iubitul ei egiptean, Dodi al-Fayed, șeful securității de la hotelul Ritz, Henri Paul, dar și garda personală a miliardarului, Trevor Rees-Jones.
Singurul supraviețuitor al accidentului a fost Rees-Jones, care se afla pe locul din dreaptă, chiar lângă șofer. Henri Paul a fost cel care a condus bolidul în noaptea cu pricina și tot el a pierdut controlul mașinii într-o urmărire de mare viteză cu paparazzi. Faptul că se afla sub influența alcoolului a jucat, de asemenea, un rol foarte important în moartea Dianei.
View this post on Instagram
Au urmat momente de groază după teribilul incident. Lady Di a fost scoasă, cu greu, de sub fiare, iar ulterior a fost transportată la spitalul Pitie-Salpetriere, din Paris. Deși i s-au aplicat manevrele de resuscitare, din păcate, cadrele medicale nu au mai avut decât să constate moartea sa. Era 31 august 1997, ora 3:00, iar mama Prinților William și Henry avea doar 36 de ani. Cei doi copii pe care i-a lăsat în urmă aveau, la vremea aceea, 15, respectiv 12 ani.
View this post on Instagram
Bineînțeles, vestea morții Prințesei Inimilor, după cum era supranumită, a fost acceptată cu greu de britanici și nu doar. În primele zile de la moartea sa, toți cei care au iubit-o au stat la cozi kilometrice pentru a-i mai aduce un ultim omagiu, pentru a-i oferi o ultimă floare în fața Palatului Kensington. Peste un milion de oameni s-au aliniat pe străzi pentru a deplânge moartea sa.
View this post on Instagram
Diana a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private în Althorp Park, proprietatea familiei Spencer. Ea purta o rochie neagră de seară, din lână, cu mâneci lungi, semnată de Catherine Walker, pe care o comandase cu scurt timp înainte de tragicul moment. De parcă și-ar fi prezis, cu adevărat, moartea...
Deși, inițial, fratele său a vrut să o îngroape în cavoul familiei Spencer la o biserică locală, el s-a răzgândit după ce și-a dat seama locul său de veci ar putea fi copleșit de vizitatori. Astfel că, după ce s-a gândit bine, Earl Spencer a hotărât să-și înmormânteze sora pe o insuliță, din mijlocul unui lac ornamental. În felul acesta, doar apropiații prințesei pot vizita mormântul.
View this post on Instagram
Mult regretată prințesă Diana și-a găsit loc de veci pe insulița lacului decorativ The Round Oval, situat în parcul Althorp, din Northamptonshire, Regatul Unit, la 100 km distanță de metropola londoneză. Micul bazin acvatic este mărginit de 36 de stejari, fiecare dintre aceștia reprezentând un an din viața fostei soții a Prințului Charles. De asemenea, patru lebede negre plutesc mereu pe apă, iar lacul este decorat cu nuferi și trandafiri albi, florile preferate ale prințesei.
"Am fost cu toții de acord că, prin frumusețea și liniștea sa, acesta era locul în care Diana trebuia să fie", spunea fratele ei, în trecut.
Mormântul Prințesei de Wales nu poate fi vizitat de turiști, însă cei care vin să admire Althorp Park îi pot vedea urna memorială albă, care strălucește printre vegetația luxuriantă, peste lac. Mai mult, doritorii pot lăsa omagii la templul de pe malul lacului dedicat Dianei.
Pe el se găsește și unul dintre celebrele citate al prințesei: "Nimic nu îmi aduce mai multă fericire decât să încerc să îi ajut pe cei mai vulnerabili oameni din societate. Este un obiectiv și o parte esențială a vieții mele. Un fel de destin. Oricine se află în dificultate poate apela la mine. Voi veni în fugă oriunde s-ar afla".
Deși locul de veci al prințesei a fost ales din motive de securitate, pentru că apa "acționează ca un tampon împotriva intervențiilor nebunilor și a macabrilor, noroiul gros reprezentând o linie de apărare suplimentară", după cum spune Earls Spencer, au existat, totuși, "patru tentative de efracție în ultimii 20 de ani" de la moartea ei.
De asemenea, locul dedicat prințesei de Wales a fost recent renovat, în cadrul unui proiect de nici mai mult nici mai puțin de 18 luni, despre care se spune că a fost "prima renovare majoră a grădinilor din ultimii 350 de ani".
Pentru asta, sculptorul Ian Rank-Broadley a pregătit un monument de bronz, care o înfățișează pe Diana înconjurată de trei copii. Reprezentanții Palatului Kensington au spus că lucrarea "reprezintă universalitatea și impactul generațional al operei prințesei".