swipe

Cum arată și cu ce se ocupă Irina de la A.S.I.A. în prezent, la mai bine de 15 ani de la destrămarea trupei

A.S.I.A. - un vis devenit realitate

Trupa A.S.I.A. și-a început activitatea în anul 1999. Irina Nicolae, pe atunci în vârstă de 21 de ani, alături de colegele sale de trupă, Sorana Darclee, Anca Neacșu și Anemona Niculescu au spart topurile muzicale la acea vreme și au lansat hituri precum "Periculos" / "Dă-mi nopțile înapoi", ce sunt fredonate și acum la petreceri. 

"Trupa reprezintă pentru fiecare dintre noi împlinirea celui mai important vis. Nici una nu s-a trezit în mediul muzical din întâmplare, peste noapte. Toate am muncit enorm ca să ajungem aici, ca să avem o viață artistică împlinită. ASIA a reprezentat formula cea mai fericită, prin care visul nostru de copile - acela de a deveni cântărețe - s-a transformat în realitate. Toate sacrificiile și neajunsurile au meritat din plin", a declarat Irina Nicolae în anul 2000, pentru revista Formula AS.

Sursa foto: Instagram

Citește și: Cum arăta Pavel Bartoș în tinerețe. Brad Pitt era mic copil pe lângă el

Cum arată și cu ce se ocupă Irina de la A.S.I.A. în prezent, la mai bine de 15 ani de la destrămarea trupei

A renunțat la scenă

Irina Nicolae, în prezent în vârstă de 43 de ani, a fost pe culmile succesului în urmă cu peste 15 ani, însă după destrămarea formației A.S.I.A, din anul 2006, viața vedetei a luat o turnură cu totul neașteptată. Deși muzica a fost marea ei iubire încă din copilărie, bruneta nu și-a mai găsit locul în industrie și a preferat să se reprofileze. Irina Nicolae a cochetat o vreme și cu televiziunea, iar în anul 2007 a prezentat emisiunea "Suvițe cu Fițe", la Euforia TV.

Însă în 2008 Irina Nicolae a renunțat complet la lumea mondenă și a lansat prima carte dedicată copiilor. Au urmat și alte proiecte frumoase, precum lansarea unei colecții de puzzle-uri sau aplicații pentru cărți audio, atât în limba română, cât și cea engleză și chineză.

"Cânt de câte ori sunt invitată în cadrul emisiunilor televizate sau în gale internaționale. Cele două activități merg bine împreună, muzica și scrisul. Călătoresc foarte mult și zilele trec diferit pentru mine", povestea vedeta, pentru click.ro.

Sursa foto: Imgur

Cum arată și cu ce se ocupă Irina de la A.S.I.A. în prezent, la mai bine de 15 ani de la destrămarea trupei

Păstrează "A.S.I.A." într-un colț de suflet

Faptul că s-a retras din lumea showbizului nu a reprezentat un regret în viața Irinei Nicolae. Bruneta s-a dedicat proiectelor sale personale, însă păstrează în suflet amintirea momentelor frumoase petrecute alături de trupa A.S.I.A. Formația a reprezentat puntea ei de lansare la o vârstă fragedă, ce a ajutat-o să evolueze și să trăiască experiențe unice.

"Anul 2005 aduce cu el dorința unei schimbări, astfel că la sfârșitul lunii ianuarie decid să mă desprind de formația care m-a consacrat, în favoarea vieții personale", mărturisea Irina Nicolae, în urmă cu ceva timp. 

Sursa foto: Instagram

Citește și: Cum arată acum fiica Annei Nicole Smith - e bucățică ruptă din regretata ei mamă

Cum arată și cu ce se ocupă Irina de la A.S.I.A. în prezent, la mai bine de 15 ani de la destrămarea trupei

S-a dedicat vieții de familie

Irina Nicolae s-a căsătorit în mare secret cu președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, ( 62 de ani) în anul 2015. Ceremonia a avut loc la Budapesta, acolo unde cei doi locuiesc și în prezent, și a adunat toată spuma showbizului românesc. La nunta fostei membre a trupei A.S.I.A. au participat invitați de seamă precum Al Bano, Nadia Comăneci, Ion Țiriac sau Ilie Năstase.

Irina Nicolae și Marius Vizer au o relație de mai bine de 19 ani și au împreună o fetiță, pe nume Scarlett-Maria, în prezent în vârstă de trei ani. Vedeta consideră că rolul de mamă a împlinit-o ca femeie și i-a adus cea mai mare bucurie a vieții.

"Sunt mamă și asta îmi ocupă tot timpul. Sunt implicată 100% în creșterea și educarea fetiței mele, cu atât mai mult cu cât nu am apelat la ajutorul unei bone timp de un an de zile. Cred că este cea mai frumoasă meserie din lume, dar și cea mai intens răsplătită. Zâmbetul fetiței mele este un întreg univers pentru sufletul și familia mea", a declarat Irina Nicolae, pentru Ok!Magazine. 

Sursa foto: Imgur

Cum arată și cu ce se ocupă Irina de la A.S.I.A. în prezent, la mai bine de 15 ani de la destrămarea trupei

Cum se menține în formă

Irina Nicolae a renunțat la concerte și la aparițiile televizate, însă este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde ține mereu legătura cu fanii săi. Bruneta este aproape neschimbată și este într-o formă fizică de invidiat. Vedeta se întreține prin mult spor și o alimentație corectă, însă mulți internauți s-au întrebat dacă nu a apelat și la ajutorul medicului estetician pentru mici ajustări. Irina Nicolae susține că nu a apelat la operațiile estetice, însă nu este împotriva acestora, atât timp cât sunt realizate cu măsură.

"Nu sunt împotriva intervențiilor estetice, dar cred că trebuie făcute cu bun simț. Eu sunt împăcată cu mine, mă plac așa cum sunt, nu aș schimba nimic la mine din punct de vedere fizic. Sigur, dacă în timp aș simți nevoia unei schimbări, aș apela, nu este nimic rău în asta, dar așa cum am mai spus, ar fi bine să facem schimbări cu cap, cu atenție și fără exagerări. Cred că în viitor vor fi foarte puține femei care vor arăta așa cum le-a lăsat natura", a explicat Irina Nicolae, într-un interviu pentru revista Ok! Magazine. 

Sursa foto: Instagram

Citește și: Cum mai arată și cu ce se ocupă Sorana Darclee, simpatica fosta membră a trupei ASIA

Cum arată și cu ce se ocupă Irina de la A.S.I.A. în prezent, la mai bine de 15 ani de la destrămarea trupei

Viață de lux peste hotare

Irina Nicolae trăiește de ani de zile în Budapesta, alături de familia ei, departe de locurile natale. Vedeta s-a adaptat vieții departe de România și mărturisește că nu există momente în care regretă decizia de locui în străinatate, ba din contră.

"Eu am ales să fiu acolo unde este sufletul meu și de mulți ani inima mea bate lângă soțul meu. Vin în România ori de câte ori am posibilitatea și îmi permite timpul, îmi revăd familia și prietenii, mă bucur de tara noastră frumoasă, deci nu am motive să mă simt dezrădăcinată", a mai povestit fosta cântăreață, pentru Ok! Magazine. 

Sursa foto: Instagram

‹ Vezi si