Daria Jane s-a născut în Botoșani și va împlini pe 15 iunie 2023 vârsta de 25 de ani. Deși acum se bucură din plin de viață și se mândrește cu transformarea sa spectaculoasă, lucrurile nu au fost dintotdeauna roz.
Născută băiat, sub numele de Darius Bulzan, tânăra a avut multe de îndurat în copilărie. Ea și-a dat seama încă de pe atunci că se identifică cu fetele, însă a avut nevoie de mult curaj să recunoască asta câțiva ani mai târziu, la pubertate.
"Încă de când eram mică, aveam toate simptomele specifice unei persoane trans, dar trăind în Botoșani, nimeni nu-și dădea seama că se va ajunge atât de departe. Mă jucam doar cu păpuși, stăteam doar cu fetele și mă identificam cu ce fac ele. La pubertate, când au început să fie diferențele mari între băieți și fete, mi-am dat seama în ce categorie mă încadrez.", a povestit ea pentru Vice.
Abia la 16 ani și-a găsit puterea de a-i spune mamei sale ce se întâmplă și, din fericire, a primit tot sprijinul ei.
"Când aveam 16 ani, i-am spus mamei și evident a fost foarte șocată. Eram cu ea pe un vas de croazieră și-am plâns amândouă. Așa mi-am făcut coming out-ul care a stricat toată vacanța. Mai ales că mama și-a dorit întotdeauna băiat, dar m-a acceptat repede și ca fată.
Evident că am mers prima oară la psihiatru și am primit diagnosticul de disforie de gen. Între timp, intrasem și pe grupuri de Facebook de trans și-am cunoscut oameni ca mine. Am înțeles atunci că nu sunt singura care trecea prin drama respectivă.", a mai mărturisit ea.
Bineînțeles, după cum era de așteptat, pentru multe persoane din jurul ei a fost foarte dificil să accepte ideea că își dorește să devină fată. Daria Jane a fost victima bullyingului în liceu, iar toate acele răutăți de atunci și-au lăsat adânc amprenta asupra sa.
"În schimb, la școală am avut cele mai mari probleme. Bullying next level. Am făcut liceul în inima capitalei și cum intram pe poartă, gardienii făceau caterincă, eram împinsă, scuipată. Îmi turnau în plină iarnă sticle cu apă în cap.
Mă duceam la profesoare să raportez chestia asta, iar unele chiar mi-au zis „dar care e problema?! E normal ca oamenii să reacționeze așa când tu ești așa”. Dacă mergeam la director, mă lua pe mine la rost. „De ce te îmbraci în verde? De ce ți-ai luat fustă?”.
Trebuia să par foarte dură și puternică la școală. Dar când ajungeam acasă, plângeam. A doua zi o luam de la capăt. A fost o perioadă horror, dar noroc de familie și prieteni, că altfel nu știu cum aș fi terminat liceul.", a mai declarat ea pentru publicația menționată anterior.
După multă suferință, vloggerița a hotărât, în sfârșit, să facă o schimbare care îi va schimba tot parcursul vieții. Este vorba despre o operație de schimbare de sex foarte costisitoare, care, din fericire, i-a adus împlinirea sufletească. Mama sa i-a fost aproape pe tot parcursul acestui proces.
"Din momentul în care am știut că sunt trans, m-am dus cu gândul spre operație. Având organul respectiv, nu puteam nici să trăiesc normal. La 17 ani începusem și tratamentul hormonal, dar operația ni se părea o utopie. În Thailanda nu fusesem niciodată până la momentul respectiv. Dar eram hotărâtă de pe atunci, în ciuda oamenilor care-mi ziceau să mă mai gândesc.", a mai spus ea.
Despre complicațiile de după operație, Daria Jane a mai povestit că: "După operație, am avut o problemă cu sonda urinară. Eram foarte inflamată la uretră, încât nu puteam să urinez. A trebuit să-mi reinsereze sonda și să-mi amân biletul de avion cu încă trei săptămâni.
Am stat 37 de zile acolo, din care 35 am stat doar în pat în cele mai mari dureri posibile. Cadrele medicale erau profesioniste și s-au ocupat de mine, dar a fost foarte greu. Când am venit în România, vreo două luni n-am putut să merg bine, să alerg. Chiar și la facultate, nu puteam sta bine pe scaun."
Chiar dacă mult dorita operație a venit, la rândul ei, cu foarte multe complicații, vloggerița nu a regretat nici măcar o secundă alegerea făcută.
"După ce m-am vindecat de la această operație am început să trăiesc cu adevărat", a dezvăluit ea pe canalul personal de Youtube.
Imediat după ce a devenit, în mod oficial, femeie, aceasta s-a simțit fericită și împăcată. Marele ei vis s-a îndeplinit.
"Mi-a plăcut foarte mult, a fost o senzație de relaxare și împăcare. În sfârșit, corpul meu arăta cum trebuie să arate dintotdeauna. Îmi amintesc că-mi plăcea atât de tare încât stăteam dezbrăcată în casă foarte mult și mă uitam în oglindă ca nebuna. Dar în prezent, sunt super obișnuită cu zona respectivă și nici nu-mi vine să cred c-a fost altceva acolo.", a mai mărturisit pentru Vice.
Daria Jane trăiește o frumoasă poveste de iubire cu un băiat încă din anul 2017. Relația lor a venit cu multe provocări, mai ales pentru că tânărului i-a fost greu să accepte faptul că iubita sa a fost cândva băiat. Dar chiar și așa, relația celor doi a înflorit în cel mai frumos mod posibil, iar lucrurile s-au schimbat treptat în bine.
"După ce-am făcut operația, l-am întâlnit pe actualul meu iubit și suntem împreună de trei ani. Când ne-am cunoscut pe Facebook, el nu știa că-s trans, dar a aflat ulterior de la o prietenă comună. A fost foarte șocat și nu mai voia să audă de mine. Dar apoi ne-am apropiat ca prieteni, ne-am cuplat, chiar dacă n-a fost ușor pentru că a fost judecat de oamenii din jur.", a povestit vloggerița.
În prezent, cuplul se bucură și de susținerea familiei, chiar dacă situația a fost mai complicată la început.
"Surprinzător, prietenii lui au fost supportive și n-au făcut caterincă de șantier. Online a fost mai greu pentru că prin platforma mea de Youtube, oamenii au ajuns la el. Mai primește mesaje de hate, dar e miserupist. Cu ai lui a fost amuzant.
Mama lui la început nu știa că sunt trans și i-a plăcut de mine. Dar m-a căutat pe internet și nu i-a picat bine când a aflat. „De ce tocmai cu ea, când poți fi cu oricine altcineva?”, îi tot spunea. Dar când a văzut că suntem serioși, situația a devenit normală. Acum avem o relație foarte ok cu familiile.", a mai mărturisit ea.
View this post on Instagram
Daria Jane are foarte mult succes în mediul online și se bucură de câștiguri financiare considerabile. Tânăra are un canal de vlogging pe Youtube, unde vorbește deseori despre viața sa și despre greutățile cu care s-a confruntat și, în același timp, încearcă să educe publicul în legătură cu persoanele LGBT+ (acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen, queer, persoanele intersex, persoanele asexuale, aromantice, demisexuale, autosexuale, abrosexuale, pansexuale, trisexuale, sapiosexuale, polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care practică travesti, BDSM, fetișisme, swing, persoanele bi-curioase, non-heterosexuale, persoanele heterosexuale care practică sex cu persoane de același sex, persoanele care practică munca sexuală dar și alte minorități care nu sunt minorități sexuale, conform Wikipedia).
Mai mult de atât, tânăra este celebră și pe TikTok și pe Only Fans, unde împărtășește videoclipuri și fotografii cu ea. Ea încasează peste 2000 € lunar din interacțiunile sale cu bărbații care vor să știe mai multe despre ea.
“Am peste 200 de abonați, dar nu e chiar așa, pentru că e o platformă foarte interactivă, în sensul în care eu vorbesc cu mulți oameni care vor anumite poze, anumite unghiuri și pozele alea, la fel, sunt plătite, adică nu numai abonamentul costă, contentul personalizat costă mai mult. Nu este venitul meu principal, dar iau câteva mii de euro din Onlyfans pe lună!“, a mai declarat vloggerița.
View this post on Instagram