Denisa Răducu, cântăreața de manele, a murit la doar 27 de ani

Denisa Răducu, cântăreața de manele, a murit la doar 27 de ani

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Cântăreața Denisa Răducu, cunoscută și ca Denisa Manelista, a murit duminică dimineață, în urma unui stop cardio-respirator.

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a fost solicitat de urgență duminică, în jurul orei 04:30, la domiciliul căntăreței de manele Denisa. Medicii ajunși la fața locului au găsit-o pe artistă inconștientă, în șoc cardio-respirator. Decesul a fost declarat după o oră, timp în care medicii s-au luptat în zadar să o aducă la viață pe Denisa Răducu.

Cântăreața a fost diagnosticată în urmă cu trei luni cu carcinom hepatocelular, cunoscut și sub numele de cancer de ficat. Deși se speculează multe cauze ale acestei afecțiuni, se pare că nu se știe exact de ce această boală apare doar la anumite persoane.

Denisa nu și-a pierdut niciodată speranța că se va face bine, de multe ori afirmând să este pozitivă în privința evoluției afecțiunii de care suferă. Aceasta a reușit să își liniștească fanii și familia de fiecare dată, în pofida speculațiilor care apăreau despre moartea sa și a stării grave în care se afla.

”Nu am murit, nu sunt nici pe moarte. E adevărat că am ceva probleme de sănătate, că am fost la Viena, dar nu m-au gonit acasă, așa cum s-a scris, că nu ar mai avea ce să-mi facă. Analizele îmi ies din ce în ce mai bine și eu sunt foarte optimistă.”, declara cântăreața în urmă cu câteva zile pentru ”Acces Direct”.

Cortegiul funerar va pleca marți dimineață spre satul natal al artistei, Ștefănești Drăgășani, județul Vrancea, loc în care cântăreața va fi înmormântată.

Surse foto: Pagina oficiala de Facebook Raducu Denisa Emilia, Pixabay

Articolul urmator
Actorul Angus Cloud, din serialul ”Euphoria” a murit la numai 25 de ani
Actorul Angus Cloud, din serialul ”Euphoria” a murit la numai 25 de ani
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.