Familia Jackson imparte o noua avere de peste 40 de miliarde de dolari?

Familia Jackson imparte o noua avere de peste 40 de miliarde de dolari?

Oana Zidaru, fost redactor-sef Divahair.ro

Desi a murit de mai bine de patru ani, familia regretatului rege al muzicii pop nu si-a gasit nici acum linistea. Cu trei luni in urma a inceput un nou proces legat de acest tragic eveniment. Katherine Jackson (mama artistului) si cei trei copii ai "regelui muzicii pop" au depus o plangere oficiala impotriva companiei AEG, care organiza seria de concerte pe care megastarul urma sa le sustina la Londra in 2009. Acestia acuza compania ca a dat dovada de neglijenta atunci cand l-a angajat pe medicul Conrad Murray sa aiba grija de sanatatea lui Michel Jackson.



Desi procesul este abia la jumatate, deja a inceput sa se vehiculeze suma pe care familia Jackson ar putea sa o primeasca drept despagubire. Surse implicate in acest proces au declarat ca suma va incepe de la 1,5 miliarde de dolari, atat cat ar fi trebuit sa primeasca artistul in urma concertelor pe care ar fi trebuit sa le sustina, la care se vor adauga noi sume in functie de capetele de acuzare.

Se zvoneste si ca o parte dintre fratii artistului nu vor sa aiba de-a face cu acest proces si, prin urmare, nu vor niciun ban. Jackie, Tito, Marlon si Latoya considera ca acestia sunt "bani patati cu sange". Nu de aceeasi parere sunt Jermaine si Randy, care isi fac deja planuri cu banii pe care inca nu i-au incasat.

Conform unei surse apropiate acestora, se pare ca Jermaine planuieste sa cumpere parcul tematic Ferrari World din Adu Dhabi, in timp ce Randy doreste sa-i foloseasca intr-un scop mai nobil. Se pare ca acesta si-a manifestat dorinta de a renova Neverland, ferma lui Michael Jackson, considerand ca aceasta ar fi fost una dintre cele mai arzatoare dorinte ale regretatului artist.



In ciuda tuturor acestor speculatii, procesul va mai continua o buna perioada de timp. Katherine Jackson a fost ultimul martor al acuzarii, care si-a sustinut cazul timp de trei luni. Apararea isi va chema martorii abia saptamana viitoare.

Articolul urmator
Ce etnie are Andra, de fapt. Artista se mândrește cu familia numeroasă pe care o are și cu originile sale
Ce etnie are Andra, de fapt. Artista se mândrește cu familia numeroasă pe care o are și cu originile sale
Ce rol joci în familia ta?
Incepe quiz
Ce rol joci în familia ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.