George Michael a murit. Cântărețul avea 53 de ani

George Michael a murit. Cântărețul avea 53 de ani

Redactor Alexa Galgau

Unul dintre cei mai apreciați cântăreți din lume s-a stins duminică, 25 decembrie, în locuința sa din Oxfordshire, la numai 53 de ani, spre șocul lumii întregi.

George Michael a murit, conform managerului său, de insuficiența cardiacă, iar publicistul fostului solist al trupei Wham! a declarat presei că artistul ar fi murit liniștit în propria sa casă.  Ambulanța ar fi sosit la fața locului chiar în ziua de Crăciun, la ora 1:42 ora locală. Poliția nu a oferit prea multe detalii despre incident, spunând că este "inexplicabil, dar nu suspect".

Membrii familiei lui George Michael și apropiații săi au cerut presei și fanilor să nu le încalce dreptul la intimitate în aceste momente atât de dificile și să dea dovadă de discreție.

Născut în 1963, Georgios Kyriacos Panayiotou a vândut peste 100 de milioane de albume de-a lungul carierei sale și a avut nu mai puțin de 11 piese care au ocupat primul loc în topurile muzicale din UK. Cel mai recent album al său a fost lansat în 2014.

Artistul a avut o viață tumultoasă și a fost arestat de mai multe ori pentru posesie de droguri, dar și pentru alte incidente, multe dintre care au devenit scandaluri publice. În ciuda stilului de viață haotic și a problemelor din viața amoroasă, George Michael a reușit să rămână în inimile fanilor din toată lumea datorită vocii sale inconfundabile și a melodiilor pe care cu toții le-am fredonat cu drag mereu.

George Michael, care a cucerit o lume întreagă cu hitul Last Christmas pe vremea când cânta în trupa Wham!, a murit, în mod ironic și trist, chiar de Crăciun, îndoliind o întreagă planetă.

Surse foto: Hepta.ro

Articolul urmator
George Nicolescu se confruntă cu probleme de sănătate tot mai mari. "Mă supără multe, mă supără sănătatea. Trebuie să fiu atent ce fac cam la tot"
George Nicolescu se confruntă cu probleme de sănătate tot mai mari. "Mă supără multe, mă supără sănătatea. Trebuie să fiu atent ce fac cam la tot"
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.