Cunoscută pentru vocea sa inconfundabilă, Irina Margareta Nistor este unul dintre cei mai apreciați critici de film din România, cu o carieră îndelungată și prolifică în televiziune și în lumea filmului.
În anii comunismului a lucrat ca translator de filme la televiziune, dar a avut și o activitate secretă, dublând peste 3.000 de filme interzise, distribuite pe casete video, care aduceau o rază de lumină în viața cenușie din perioada comunistă. Iată de ce s-a spus la acea vreme că vocea Irinei Nistor este a doua cea mai cunoscută voce din România, după cea a lui Ceaușescu.
Sursa foto: Pinterest
Dar viața sa excepțională, presărată cu amintiri pline de culoare, ar fi putut fi curmată imediat după naștere.
Medicii nu i-au dat prea multe șanse să trăiască
Cel mai mare impas din viața Irinei Margareta Nistor a fost imediat după naștere. A văzut lumina zilei într-o maternitate mizerabilă și s-a îmbolnăvit de toxicoză. Medicii nu credeau că va rezista prea mult și o sfătuiau pe mama ei să se gândească deja la alt copil.
„M-au botezat la 13 zile, în spital, ca să nu mor nebotezată. Doctorii îi spuneau mamei că nu prea aveam șanse, fiind prea mică, și mai bine ar face alt copil, decât să-și pună speranțele în mine. În perioada aceea, foarte mulți copii sufereau de acestă boală și mulți mureau din cauza ei. Au supraviețuit doar doi copii: eu și Mădălin Voicu. De fapt, datorită familiei lui Mădălin Voicu am supraviețuit, pentru că el fusese bolnav cu cinci ani înaintea mea și mătușa și bunica lui i-au spus mamei mele ce trebuie să facă, pas cu pas, ca să mă salveze. A durat trei luni până să fiu în afara pericolului. Probabil că eu și Mădălin am avut ceva important de făcut pe lumea asta, căci am fost întorși la viață.”
Micuța Irina a luptat pentru viață și, până la urmă, a rămas singurul copil din familia sa. Din cauza unor complicații la rinichi, mama Irinei nu i-a mai putut dărui alți frați. Dar Irina Margareta Nistor spune că a avut o copilărie frumoasă și s-a bucurat de oameni deosebiți în viața ei.
„Neavând frați, familie și nici rude apropiate, am avut noroc, totuși, că m-am înconjurat de oameni de foarte bună calitate”, a declarat ea pentru revista Tango.
S-a îndrăgostit de filme în perioada liceului
Irina recunoaște că nu se omora cu învățatul în perioada liceului, dar era îndrăgostită de filme.
„Am intrat la Franceză-Engleză, pe vremea aceea luai examenul foarte greu, am fost șapte pe un loc. Apoi l-am cunoscut pe profesorul Suchianu, care mi-a vorbit mult despre filme și am ajuns să-mi dau și licența pe cinema. Vedeam foarte multe filme atunci. Într-a douăsprezecea, chiar găsisem un doctor care îmi dădea scutiri, pentru că nu voiam să pierd vreo premieră.”
A început să colaboreze ca translator la televiziune încă din primul an de facultate, dar nu a fost angajată, pentru că nu voia să fie membră de partid. Colabora cu Tudor Caranfil, iar din vara lui 80 a început să traducă filme.
„Aveam foarte multă rezistență și o oarecare detașare, puteam să traduc în condițiile în care nu exista cască și nu-mi pierdeam firul, mă puteam concentra. În televiziune erau niște comisii cărora le traduceam, ca să aprobe varianta mea”, își amintește ea.
Nu a vrut să învețe limba rusă și a stat trei ani în concediu medical
După facultate, a fost repartizată în Moldova, în satele Piatra Șoimului și Poieni.
„Acolo se preda limba rusă, iar eu știam doar franceza și engleza, dar mi-au spus că o să învăț rusa odată cu copiii. Noroc că am găsit subterfugiul concediului fără plată și mai suna din când în când Tudor Vornicu să mă scutească. În cartea mea de muncă, primii trei ani sunt un concediu medical continuu. Dar, după asta, a venit un nou director la Televiziune, Ilie Rădulescu, care a hotărât să mă angajeze, cu o leafă foarte mică, de 1.700 de lei. M-au angajat cu pilă, evident. Fata lui Petru Groza, Mia Groza, a dat un telefon și s-a rezolvat. Eram un soi de administrator, adică trebuia să stau la cameră, să întorc niște cartoane pe care scria «Tezaur folcloric» sau alte minuni. Dar n-am făcut asta niciodată. Aveau nevoie de mine pentru traduceri.”
A tradus 3.000 de casete aduse din Vest
În perioada de dinainte de Revoluție, vocea Irinei Margareta Nistor era un adevărat balsam, pentru că se asocia cu filmele de pe casetele video aduse din Occident, traduse în garsoniera inginerului Zamfir.
Sursa foto: Pinterest
„În televiziune era un șef de corp de pompieri, care m-a recomandat lui Zamfir, pentru că avea nevoie de cineva care să traducă foarte repede și la prima vedere. Eu am cerut 100 de lei pe film, pentru că la cinematecă, unde lucrasem o perioadă, luam 60 de lei impozabili, iar el mi-a dat 200 de lei. Pentru mine a fost o șansă extraordinară, deși el scotea mult mai mulți bani din casetele astea, pentru că le vindea în multe copii. Mi-au spus apoi mulți că s-au îmbogățit de pe urma mea, că vindeau casetele, iar eu habar n-aveam, nici video n-aveam acasă, ai mei și-au luat abia dupa ’90. Oricum, am văzut o mulțime de filme, am avut senzația de utilitate, pentru că mi-a făcut mare plăcere că mi-au spus mulți că se obișnuiseră cu vocea mea, că datorită mie le-a fost mai ușor să treacă peste anii aceia. Pe la sfârșitul lui ’89, am început să fac și niște emisiuni cu Liviu Tudor Samuilă. Între timp, plecase Viorica Bucur din televiziune și preluasem rubrica ei de desene animate.”
Perioada de după Revoluție a fost foarte stresantă
Irina Margareta Nistor își amintește că traducea încontinuu la televizor, dar avea și probleme în familie.
„Am tradus și «Ferma animalelor» și mi-a convenit că în regie era Silviu Brucan, un comunist convins, care trebuia să suporte asta, mai ales că el deja bombănea că prea se dădeau multe colinde la televizor. Zilele acelea au fost foarte stresante, au costat-o pe mama un diabet, era extrem de speriată de câte ori plecam de acasă, pentru că, în timp ce traduceam în direct, se auzea șuierat de gloanțe, am și acum cartușul gol de la glonțul care mi-a țiuit pe la ureche. Atunci fiecare avea impresia că poate să fie șef, începând cu niște soldați care veniseră la metrou și profitau de ocazie ca să te percheziționeze. Când veneam la televiziune, în fiecare zi, trebuia să trec cu mâinile la ceafă, era foarte neplăcut.”
Cea mai mare satisfacție a Irinei Margareta Nistor
În acele zile când totul părea scăpat de sub control, Irina Margareta Nistor a trăit senzația de libertate când a călcat în picioare tablourile dictatorului. Consideră însă că și înainte de Revoluție și-a permis unele libertăți, că a fost lăsată de securiști să traducă filme din Vest pe casete.
„Unii se temeau foarte mult, alții se gândeau să consemneze tot, ca să scoată cărți mai târziu, ceea ce s-a și întâmplat. Câțiva stăteau acolo zi și noapte, că știau că dă bine să fii văzut acolo. Era o dezorganizare tipic românească, nu era așa de impresionant cum s-ar crede, noi, acolo, nu aveam impresia că am scăpat total. În mod bizar, solidaritatea dintre colegi părea mult mai mare până în 1989, deși probabil că se turnau unii pe alții. Din când în când, securistul din televiziune mă mai întreba și pe mine de sănătate. Abia prin 1995, mi-am dat seama că nu avea de ce să îmi fie teamă, de fapt în toate țările foste comuniste se întâmplase la fel. L-am cunoscut pe omologul meu dintr-una din țările baltice, care mi-a spus că pentru a nu se afla cine era, traducea toate filmele cu un clește pe nas, ca să-și modifice vocea. Eu sunt sigură că securiștii știau de existența mea. Dar ei nu cunoașteau limbi străine și le era și lor comod să audă filmele traduse. Era ilegal ce făceam, dar mă lăsau să-mi văd de treabă. Au mai mârâit când am tradus «Iisus din Nazareth», dar, dacă ar fi vrut, sunt sigură că m-ar fi oprit.”
Viața după Revoluție
După Revoluție, Irina Margareta Nistor a trecut prin multe aventuri legate de televiziune. A vrut să se stabilească în străinătate, dar nu a lăsat-o dorul de țară. Când s-a întors în România însă, s-a trezit pe punctul de a fi concediată pentru că a lipsit prea mult de la serviciu.
Până la urmă a fost mutată la secția de Producție Film, apoi s-a transferat la Departamentul de Cultură al Televiziunii, unde a lucrat cu Iosif Sava.
În momentul în care s-au făcut restructurări în televiziune, Irina Nistor a trecut printr-o perioadă foarte grea.
„Am uimit pe toată lumea că mi-am luat ajutorul de șomaj și lefurile compensatorii, a fost o perioadă foarte grea pentru mine. Mi-au spus că pot rămâne dacă și cât mi se aprobă proiectul, emisiunea, dar după aceea ce făceam?! Apoi mai era o problemă, nu trebuia să am peste 40 de ani și eu aveam 43 atunci. Mi-a fost foarte greu să-mi găsesc ceva. Eram văzută ca un potențial pericol, toți se temeau că pot fi angajată ca șefă a lor, că pot veni să le iau locul.”
Printre realizările Irinei Nistor se numără și 50 de cărți traduse la editura Curtea Veche. A lucrat la mai multe ziare și reviste, a făcut zeci de traduceri, a realizat emisiunea „Vocea filmelor”, la Radio Total, și a primit Medalia Carol I. Ține cursuri, îi place să călătorească și are o viață culturală intensă.
„Divorțul meu a durat mai mult decât căsătoria”
Irina Margareta Nistor a fost căsătorită o singură dată, când avea 30 de ani.
„Căsnicia parcă a durat mai puțin decât divorțul, atât de antipatic a fost. Șase luni am stat împreună. Apoi despărțirea a picat destul de prost pentru că atunci, în ’87, după ce că nu eram membră de partid, mai eram și divorțată! A fost foarte greu, dar nu-mi pare rău, pentru că nunta a fost foarte frumoasă, am mers prin oraș cu o mașinuță de epocă, galbenă, împodobită cu garoafe și m-am bucurat că am primit multe cadouri. Mi-au plăcut pungile de plastic colorate, nu de-alea de un leu, în care au venit darurile. Mi-aduc aminte că aveam un balon pe care scria «just married», așa, ca-n filme, pe care îl legasem la mașina decapotabilă. Am mers puțin cu mașina și ne-a și fluierat un milițian, care ne-a pus să dăm jos balonul, nu înțelegea ce scria pe el.”
Sursa foto: Pinterest
Nu s-a căsătorit din dragoste, ci pentru că își dorea, pur și simplu, să fie mireasă. Cât despre copii, i-au plăcut întotdeauna și se gândește că poate va adopta unul la un moment dat.
„(...) am inteles că e foarte complicat să te înțelegi cu cineva și, decât să-ți mănânci zilele alături de el, mai bine să fii singur. Dar, deși nu am pe cineva, nu mă simt singură, am cinematograful, am prietenii, am lumea mea interioară, nu pot să spun că sunt singură, nici măcar acum, după moartea mamei”, a mărturisit Irina.
Urmareste-ne pe Google News
