Luminita Anghel, o viață incredibilă: a trebuit să adopte 2 copii, înainte de a-l avea pe al ei

Luminita Anghel, o viață incredibilă: a trebuit să adopte 2 copii, înainte de a-l avea pe al ei

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Aflată la frumoasa vârstă de 51 de ani, Luminița Anghel se poate considera o artistă și o mamă împlinită. Dar viața-i până acum nu a fost deloc blândă cu ea. 

Cariera muzicală i-a adus multe satisfacții pe parcursul celor mai bine de 40 de ani de activitate. Vedeta a debutat când era foarte mică, la numai 8 ani, când cânta deja în nenumărate locuri din țară.

De la momentul în care a fost remarcată la Festivalul de Muzică de la Mamaia, în 1987, până în 2011 când a câștigat Premiul I la Festivalul internațional ”Cerbul de Aur” și până în 2005, când a obținut premiul III la Concursul Muzical Eurovision, Luminița Anghel a avut o evoluție fulminantă. Astăzi, este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică pop din România și o prezență constantă în emisiuni de televiziune. 

luminita anghel eurovision

Dacă în carieră a obținut succes după succes, viața sa personală nu a fost lipsită de zbucium și nostalgii. Unul dintre marile regrete ale Luminiței Anghel este că nu i-a putut avea mai multă vreme pe părinții săi alături de ea. 

”Am mai multe nostalgii, nostalgia părinților, mi-aș fi dorit să-i mai am în viață. Am avut grijă de mama până în ultima clipă, am simțit nevoia ca atunci când ei nu mă mai puteau ajuta pe mine, să pot să le întorc toată dragostea. I-am luat eu sub aripa mea și i-am îngrijit pe amândoi, până în ultima clipă”, a spus Luminița Anghel în cadrul emisiunii ”Agenția VIP”. 

O altă nostalgie este legată de faptul că nu are mai mulți copii și că nu mai este la vârsta când ar mai putea face încă 2-3 micuți. 

Luminița Anghel a adoptat doi copii, înainte să-l aibă pe fiul ei natural

Vedeta a așteptat multă vreme fericita ocazie de a deveni mămică. Dar, cum lucrurile nu mergeau așa cum și-a dorit, s-a decis să adopte un copil. 

Din nefericire, experiența pe care a avut-o cu cei doi copii adoptați a fost una destul de dureroasă. 

David, primul copil adoptat în timpul căsătoriei Luminiței Anghel cu Marcel Pușcaș i-a făcut numeroase probleme în adolescență, după care a adus-o în mijlocul unui scandal mediatic, lansând tot felul de zvonuri și acuzații despre ea. Deși vedeta a încercat tot posibilul pentru a-i construi un viitor, David a plecat de acasă și nu a mai vrut să păstreze nici o legătură cu femeia care a încercat să-i ofere o familie și un cămin.

luminita anghel acum

Sursa foto: Pinterest

Experiența prin care a trecut cu al doilea copil adoptat, Măriuca, a fost la fel de dureroasă. Fetița a cucerit-o instant pe vedetă, care a adoptat-o dintr-un orfelinat la vârsta de 2 ani.

După ce a reușit s-o pună pe picioare pe micuță, care nu avea o stare de sănătate prea bună, Luminița Anghel a primit marea lovitură. Exact când se pregătea să-i dea copilului numele ei, a apărut mama naturală a fetiței, care nu o mai vizitase de patru ani. După o perioadă în care a ținut-o pe jar pe vedetă, acuzând-o chiar că a vrut să cumpere copilul cu bani grei de la ea, femeia a declarat că nu-și va da niciodată acceptul ca fetița să fie înfiată. 

După aceste două experiențe triste, Luminița Anghel nici nu a mai vrut să audă de o altă adopție. 

Vedeta a rămas însărcinată la 42 de ani, aceeași vârstă pe care o avea mama ei când i-a dat naștere

„Mi-a fost scris să vin în familie târziu, atunci când mama avea 42 de ani, cât aveam eu când am rămas însărcinată cu Filip.”, mărturisea Luminița Anghel la ”Agenția VIP”. 

Despre micuțul Filip, vedeta consideră că este binecuvântarea vieții ei, răsplata pe care o primește după toate suferințele prin care a trecut cu ceilalți doi copii. 

luminita cu fiul ei

Filip este fructul dragostei Luminiței Anghel cu Silviu Dumitrache, bărbatul cu care artista s-a recăsătorit în 2011,  un vechi prieten, mai mic decât ea cu 10 ani. 

Băiețelul are 8 ani acum și îi umple viața mamei sale, care are un singur regret, că nu mai poate avea încă 2-3 copilași: 

Sursa foto: Pinterest

”A doua nostalgie este cea că nu sunt mai tânără, să mai pot avea 2-3 copii. Filip, de 2 ani și ceva se roagă și vorbește mereu de frățior și surioară. Mai am o nostalgie...îmi pare rău că nu l-am cunoscut pe soțul meu mai demult, să apucăm și noi o nuntă de aur. Soțul meu mi-a zis că vrea să trăiască 200 de ani, are toate șansele”, a spus vedeta. 

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
Incredibila poveste de viață a lui Robert Downey Junior: a pierdut totul din cauza dependențelor, dar s-a ridicat din propria cenușă ca o pasăre Phoenix
Incredibila poveste de viață a lui Robert Downey Junior: a pierdut totul din cauza dependențelor, dar s-a ridicat din propria cenușă ca o pasăre Phoenix
Ce fel de copii vei avea?
Incepe quiz
Ce fel de copii vei avea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.