Născut în ziua de 19 august 1969 în Williamstown, Massachusetts, Statele Unite ale Americii, Matthew Perry și-a dorit încă dintotdeauna să devină celebru. Pe cât de mult voia să fie un actor de succes, pe atât de mult râvnea și la faima care venea odată cu el.
"Îmi ieșeau aburi pe urechi, îmi doream atât de mult să fiu faimos. Vrei atenția, vrei banii și vrei cel mai bun loc din restaurant", a povestit el pentru New York Times în 2002.
View this post on Instagram
Din fericire pentru el, această dorință avea să devină realitate în anul 1994, la 24 de ani. Atunci a obținut rolul spiritualului și sarcasticului "Chandler Bing" din celebrul serial "Friends".
"Rolul lui Chandler a sărit din pagină, mi-a strâns mâna și mi-a spus: "Ăsta ești tu, omule!", a declarat el pentru Entertainment Weekly în 1997.
Celebritatea a venit la timp se pare, căci în acel moment Matthew Perry avea grave probleme cu banii. Actorul crescut în Ottawa, care jucase anterior într-o serie de comedii eșuate, a câștigat 22.500 de dolari pe episod doar în primul sezon, iar plata sa a crescut până la 75.000 de dolari până în sezonul trei. Ulterior, în sezoanele nouă și zece, când serialul devenise un real succes, a ajuns să câștige și 1 milion de dolari pe episod.
"Am jucat în Friends de la 24 la 34 de ani. Am fost în flacăra albă a faimei. Noi șase eram peste tot, tot timpul", a mai povestit el despre acea perioadă.
Totuși, în ciuda faimei și a succesului de care s-a bucurat pe plan profesional, viața actorului nu a fost deloc roz. De ce? Pentru că dezvoltase probleme cu alcoolul, luptă pe care a dus-o cu el însuși timp mulți ani. A ajuns la dezintoxicare de 15 ori de-a lungul anilor.
"Din perspectiva unei persoane din afară, ar părea că le aveam pe toate. De fapt, a fost o perioadă foarte singuratică pentru mine, pentru că sufeream de alcoolism. Nu-mi amintesc trei ani din el (n.r serial). Eram puțin ieșit din minți la vremea respectivă - undeva între sezoanele trei și șase", a recunoscut el într-un interviu pentru BBC.
"Pentru mine, a durat aproximativ opt luni, acest sentiment de "Am reușit, sunt încântat, nu există nicio problemă pe lume". Și apoi îți dai seama că nu realizezi nimic, cu siguranță nu umple nicio gaură din viața ta.", a mai spus.
Și, într-adevăr, alcoolismul avea să-i acapareze o mare parte din existență. Lucrurile s-au agravat în 1997, la 27 de ani, când a devenit dependent și de Vicodin (medicament administrat pentru ameliorarea durerilor) după un accident de jet ski. Uneori lua chiar și 55 de pastile pe zi. Din păcate, inevitabilul s-a produs și nu a trecut mult timp până să intre și alte substanțe interzise în peisaj.
"Nu a fost intenția mea să am o problemă cu ele. Dar, de la început, mi-a plăcut cum mă făceau să mă simt și am vrut să iau mai multe.", a declarat el în 2002.
View this post on Instagram
„Nu știam cum să mă opresc. Dacă poliția ar fi venit la mine acasă și mi-ar fi spus: 'Dacă bei în seara asta, te vom duce la închisoare', aș fi început să împachetez. Nu mă puteam opri pentru că boala și dependența sunt progresive. Așa că devine din ce în ce mai rău pe măsură ce îmbătrânești", a mărturisit el.
La vremea aceea, în timpul zilei, făcea glume ca personajul carismatic și îndrăgit de toată lumea, dar în afara serviciului, lucrurile au început să se precipite. În cele din urmă, probleme sale au început să devină vizibile, căci a slăbit aproximativ 20 de kilograme.
"Eram scăpat de sub control și foarte nesănătos", a declarat actorul pentru People.
După ce a înțeles situația în care se află, a hotărât, bineînțeles, să meargă la dezintoxicare. Tot în 1997, a petrecut 28 de zile la un centru din Minnesota. Din păcate, nu a reușit să stea departe de alcool prea mult timp și problemele nu au dispărut.
În mai 2000, a fost internat la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles pentru pancreatită, o inflamație a pancreasului cauzată de abuzul de alcool. Afecțiunea respectivă poate fi mortală în unele cazuri. Însă nici acest eveniment crunt nu l-a făcut să-și dea seama cât de grave sunt problemele sale.
"Din păcate, tot nu a fost suficient pentru a mă face să mă las de băut", a explicat el.
Mai rău de atât, în ziua în care a fost externat din spital, și-a izbit Porsche-ul de o casă. Din fericire, casa era nelocuită. De menționat este și faptul că artistul nu consumase nimic în acea zi.
View this post on Instagram
În tot acest timp, ratingul serialului "Friends" creștea, iar salariul său devenea tot mai mare. Matthew Perry a mai fost implicat și în alte proiecte la vremea aceea, "Fools Rush In" din anul 1997 și "The Whole Nine Yards" din anul 2000.
Colegii săi de platou din "Friends" îi cunoșteau problemele și au încercat să îl ajute. Din păcate, nimeni nu a avut puterea de a-l convinge să renunțe la alcool și alte substanțe."Am încercat să vorbesc cu el. Nu a existat niciun răspuns. Este o luptă atât de personală; trebuie să ajungă la fundul sacului pe cont propriu", a declarat Matt LeBlanc, colegul de platou care l-a interpretat pe "Joey Tribbiani", pentru People.
"Când Matthew era bolnav, nu era distractiv. Stăteam fără speranță pe margine. Sufeream foarte mult. Matthew este unul dintre cei mai amuzanți oameni pe care i-am întâlnit în viața mea. Este fermecător și amuzant. Cele mai multe dintre râsetele noastre au venit de la Matthew", a declarat Lisa Kudrow, care a interpretat-o pe "Phoebe Buffay".
Jennifer Aniston, care a interpretat-o pe "Rachel Green", l-a descris ca fiind "unul dintre cei mai sensibili oameni pe care i-am întâlnit vreodată, mai mult decât majoritatea fetelor pe care le cunosc. Sentimentele lui sunt rănite. Îi pasă ce cred oamenii".
Marta Kauffman, co-creatoare și producătoare executivă a serialului "Friends", a declarat pentru People: "A fost terifiant... să vezi pe cineva la care ții atât de mult suferind".
Din păcate, eforturile și îngrijorările lor nu au fost niciodată suficiente pentru ca Matthew Perry să încerce măcar să o ia pe calea cea bună.
"Nu eram pregătit să aud asta. Nu poți spune nimănui să se dezmeticească. Trebuie să vină de la tine", a recunoscut el.
View this post on Instagram
Chiar dacă obișnuia să bea extrem de mult, actorul nu consuma niciodată alcool pe platou. Uneori, totuși, ajungea mahmur la filmări. "Aveam o regulă ciudată conform căreia nu aș fi băut niciodată pe un platou. Mă duceam la muncă în cazuri extreme de mahmureală. Este atât de oribil să te simți așa și, pe deasupra, să trebuiască să muncești și să fii amuzant.", a declarat el pentru publicația New York Times.
Cumva a reușit să evolueze profesional, chiar dacă, în mod evident, nu era deloc bine, iar în anul 2001 filma atât pentru "Friends" în Los Angeles, cât și pentru filmul "Serving Sara" în Dallas, făcând naveta între cele două orașe.
În aceea perioadă, depășise total limitele consumului de alcool. "Eram somnoros și tremuram la serviciu", a spus el.
View this post on Instagram
Tot în anul 2001, chiar în ziua de 23 februarie, ceva avea să schimbe firul narațiunii. "Nu pot descrie, pentru că aveau loc lucruri mai mari pe care nu le pot descrie în cuvinte", a spus el.
În acea zi, el se afla în camera sa de hotel din Dallas și a decis, pur și simplu, să își sune părinții și să le ceară ajutorul. "Nu am renunțat la alcool pentru că am simțit că așa vreau. Am renunțat la alcool pentru că eram îngrijorat că voi muri a doua zi", a zis el pentru New York Times.
După ce a intrat la dezintoxicare, a învățat cum să aibă o "viață fericită fără alcool sau droguri". Atunci "Friends" era încă în producție și mai erau 13 zile de filmare pentru peliculă, însă Matthew Perry a reușit să preia controlul. Inițial, filmările pentru sitcom și "Serving Sara" au fost întrerupte.
Atunci, a zburat înapoi în Los Angeles, iar părinții lui, care erau divorțați, l-au dus la un alt centru de dezintoxicare. "A fost înfricoșător. Nu am vrut să mor. Dar sunt recunoscător pentru cât de rău a fost. Nu a făcut decât să mă facă să fiu și mai hotărât să încerc să mă fac bine", a povestit el.
După două luni și jumătate el a reapărut în prim-plan și era de nerecunoscut. A reușit, bineînțeles, să finalizeze producția filmului, iar apoi a revenit la cea de-a doua casă a sa, platoul de filmare al serialului "Friends".
"Îmi amintesc că m-am dus la el în primul episod al ultimului sezon și i-am spus: "Sunt atât de fericită că te-ai întors", a spus Kauffman despre întoarcerea sa.
Din acel moment, lucrurile nu au făcut decât să se îmbunătățească.
View this post on Instagram
Faptul că a jucat în celebrul serial timp de un deceniu, din 1994 până în 2004, nu a făcut decât să amplifice provocările cu care s-a confruntat pe parcursul dependenței sale.
"Sunt o persoană destul de retrasă, dar am fost într-o emisiune TV la care se uitau 30 de milioane de oameni, așa că ei știau. Era atât de public ceea ce mi se întâmpla. Nu poți avea o problemă cu drogurile timp de 30 de ani și să te aștepți să o rezolvi în 28 de zile", a zis pentru Hollywood Reporter.
În anul 2011, a intrat, din nou, la dezintoxicare ca parte a recuperării sale continue. "Îmi fac planuri de a pleca pentru o lună pentru a mă concentra asupra revenirii mele și pentru a-mi continua viața în recuperare. Vă rog să vă bucurați să râdeți de mine pe World Wide Web", a zis el, glumind, într-un interviu din trecut.
Apoi, în anul 2013, a hotărât să înceapă să se implice și în recuperarea altor persoane care se confruntă cu dependențe. Astfel că și-a folosit o parte din banii câștigați pentru a deschide un centru de dezalcoolizare pentru bărbați în Malibu, Perry House. Ulterior, în anul 2015 a hotărât să vândă centrul, însă a continuat să-i ajute pe cei cu astfel de probleme. Înainte de asta, a câștigat premiul Phoenix Rising Award 2015 pentru implicarea sa.
View this post on Instagram
Puțin mai târziu, "mulțumită" experiențelor sale de viață, a reușit să scrie o piesă de teatru numită "The End of Longing", care a debutat la Londra în 2016.
"Este o piesă personală, dar este o formă exagerată a mea. Jack, personajul pe care îl interpretez, este un bețiv mult mai diferit decât am fost eu. A zburat din mine această piesă. Am terminat-o în aproximativ 10 zile. Cred că aveam ceva de spus", a declarat el pentru Variety.
Deși, în mod evident, este pe drumul cel bun, Perry încă mai are numeroase probleme de sănătate și este, în continuare, vizat pentru aparițiile sale dezordonate. În anul 2018, a fost țintuit la pat foarte mult timp din cauza unei perforații gastrointestinale. Colonul său a explodat din cauza consumului excesiv de opioide, iar pentru asta a petrecut două săptămâni în comă și încă trei luni în spital. Medicii i-au dat, inițial, 2% șanse la viață.
"Nu îți revii peste noapte din ceea ce am trecut eu. Este un proces de zi cu zi", a declarat el pentru People.
"Am avut o mulțime de suișuri și coborâșuri în viața mea. Am învățat multe din eșecurile mele. Dar cel mai bun lucru la mine este că, dacă un alcoolic vine la mine și mă întreabă: "Mă ajuți să mă las de băut?". Eu voi spune: "Da, știu cum să fac asta"".
Și exact aceasta este moștenirea pe care speră să o lase în urma sa, în lume.
"Când voi muri, mi-ar plăcea ca "Friends" să fie trecuți pe lista celor care îi ajută pe oameni".
În toamna anului 2022, Matthew Perry a lansat cartea de memorii "Friends, Lovers and the Big Terrible Thing", în care vorbește despre lupta sa de o viață cu adicția și, în același timp, oferă picanterii despre romanțele sale și despre filmările pentru serialul care l-a consacrat.
View this post on Instagram
„Am vrut să vorbesc atunci când m-am simțit la adăpost de a intra din nou în zona întunecată a lucrurilor. A trebuit să aștept până când am fost destul de sigur că eram abstinent - departe de boala activă a alcoolismului și a dependenței - pentru a pune totul pe hârtie. Și principalul lucru a fost că eram destul de sigur că va ajuta oameni", a povestit el pentru People.